Cu mii de ani în urmă, înțeleptul Solomon scria „Pentru toți cei vii este o speranță” (Eclesiastul 9:4). Într-adevăr, întreaga istorie a civilizației umane s-a desfășurat sub semnul speranței, curajului și credinței.

Au existat invazii și războaie distrugătoare, dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat catastrofe naturale (cutremure, inundații etc.), dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat pandemii cu milioane de morți, care au schimbat istoria, dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat marile descoperiri (geografice și științifice) și civilizația umană a evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Toți oamenii din toate timpurile au simțit necesitatea speranței. Datorită speranței omenirea a reușit să meargă mai departe pentru că speranța este un dar extraordinar pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a ne stăpâni  frica, temerile și a nu ne lăsa cuprinși de ele. Acolo unde este speranță, este însă și credință. Acolo unde este speranță și credință, miracolele devin realitate.

Mircea Eliade afirma „Sacrul este un element esențial al condiției umane. Omul s-a constituit așa cum este; modul său de a fi în lume, este de a fi religios, adică de a avea experiența sacrului. Deschiderea spre sacru îl face pe homo-religiosus capabil de a se cunoaște și de a cunoaște lumea. Această dublă cunoaștere îl face un om total pentru că omul religios este însetat de a fi.”

 

În lume și în istorie, religia, oricare ar fi ea, îl îndeamnă, îl alină, îl ridică și îl vindecă pe om. Prin urmare, putem afirma că speranța reprezintă lumina sufletului, este hrana spirituală, care întărește individul. Renunțarea la luptă cu viața și incapacitatea de a depăși deznădejdea amenință însăși integritatea și posibilitatea omului de a evolua. Omul contemporan a ales adesea să abandoneze credința și să-și pună speranța numai în știință. A fost suficient însă ca în universul biotic să apară un nou locatar (microscopic) botezat SARS CoV-2, pentru ca panica isterică să se instaleze și lumea să se prăbușească. Noul coronavirus, care s-a răspândit rapid în întreaga lume, a  provocat o criză majoră în societate. Poate că această criză ne va ajuta să facem în viitor alegeri bazate pe omenie. Să promovăm solidaritatea umană și nu izolarea socială. Actuala pandemie va trece. Va trece cum au trecut și alte pandemii. După pandemie, lumea, probabil, nu va fi la fel ca înainte. Ca orice criză, criza covid va determina schimbări importante. E posibil să avem o nouă lume cu bune și cu rele. De aceea este cu atât mai important, pentru continuitatea civilizației umane, să redobândim speranța, curajul și credința.

P.S.1: Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Prof .Dr Alexandru Rafila, afirmă că o testare pentru coronavirus prin PCR a întregii populații nu are niciun rost "Nu putem ca în politica de sănătate publică să ne focalizăm și să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba (...). Nu are rost să testezi toată populația prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 și este inutil". Deci pentru 0,0001% populație infectată s-a declarat stare de urgență, stare de alertă, s-au închis spitalele și s-a izolat social România?

P.S.2: Focarele, care au determinat creșterea numărului de cazuri de persoane infectate în ultima săptămână, sunt în spitale și nu în comunitate. Nu am auzit în cadrul noii stări de alertă de măsuri care să contracareze acest fenomen. Poate sunt, dar nu au fost făcute publice.