Patriarhul Daniel le mulțumește donatorilor de sânge, printre care și voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de sânge, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de mulțumire, încurajare și binecuvântare donatorilor de sânge, referindu-se la activitățile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care s-au implicat în Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată de Patriarhia Română.

„Ziua de 14 iunie este celebrată în toată lumea ca Zi Mondială a Donatorului de Sânge, fiind una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică, marcate de Organizația Mondială a Sănătății.

Cu acest prilej, Patriarhia Română mulțumește tuturor donatorilor de sânge, care răspund astfel chemării Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de a deveni mâinile iubirii Lui milostive, unind rugăciunea cu fapta concretă în sprijinirea celor aflați în suferințe.

Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge. Nevoia de sânge este acută în multe unități medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza lipsei de sânge.

Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă și să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate. Bărbații sănătoși, cu vârste între 18-60 ani, pot dona sânge de cinci ori pe an, iar femeile de trei ori pe an.

Un cuvânt de apreciere adresăm azi, în mod deosebit, voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care au organizat 16 campanii de colectare sânge, în perioada 2013 – aprilie 2019, cu precădere în centrele de transfuzie sanguină din București și Ploiești.

De asemenea, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, mai mulți sponsori au donat aparatură medicală pentru centrele de transfuzii din București, Ploiești și Constanța, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

Prin activitățile lor, acești voluntari arată că fără fapte de generozitate sau ajutorare a semenilor nu se poate dezvolta o societate sănătoasă și solidară.

Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reușit până acum mobilizarea a peste 30.000 de donatori, fiind recoltați aproximativ 16.000 de litri de sânge.

Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască sănătate celor bolnavi și multă binecuvântare celor care donează sânge!”, a declarat vineri Patriarhul Daniel, citat de Agenția de Știri Basilica.



Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews