O actriță a pornit un război cu premierul, după ce în România ar putea fi introdusă vaccinarea obligatorie: Copilul MEU este al MEU până la 18 ani. Eu l-am primit în DAR de la Dumnezeu. Ființa umană nu aparține unei „entități”numită stat

De Tudor Matei  /  

FOTO: Ani Crețu și băiețelul ei de 4 ani și 4 luni

FOTO: Ani Crețu și băiețelul ei de 4 ani și 4 luni

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Mihai Tudose i-a calificat drept iresponsabili pe părinții care refuză imunizarea micuților și s-a pronunțat pentru obligativitatea prin lege a vaccinării. Actrița Ani Crețu a pornit un adevărat război împotriva guvernanților care dau legi în sănătate, potrivit publicației Click.

După ce premierul Mihai Tudose a criticat în termeni foarte duri refuzul unor părinți de a-și vaccina copiii, vorbind chiar despre decăderea din drepturile părintești, Ani Crețu îl somează să se vaccineze el, în public, cu toate vaccinurile pe care le pretinde pentru copii.
 
Iată mesajul actriței de la Teatrul Ion Creangă:

„Ani Crețu, mama a unui copil de 4 ani și 4 luni, îi cer Primului Ministru al României din acest moment, Mihai Tudose, să revină asupra Declarației publice a domniei sale în ceea ce privește vaccinarea, legea obligativității și decăderea din drepturile părintești pentru refuzul părinților de a-și vaccina copiii.

Declarația domniei voastre încalcă toate drepturile pe care Constituția României mi le oferă! Declarația domniei voastre mă lezează în mod direct și instigă la vânătoare de „nesupuși", ceea ce contravine ființei umane, a dreptului de a dispune de mine însămi și de a-mi exercita datoria de părinte!

În primul rând: vă decad EU din funcția de Premier al țării MELE! Sunteți în acea funcție pentru că eu am votat! Nu contează PE CINE am votat! EU am votat! Dvs. sunteți acolo pentru un timp determinat. Eu sunt cetățean român pentru că m-am născut român. Eu v-am ales pe Dvs. și nu Dvs. pe mine! Copilul MEU este al MEU al meu în totalitate până la 18 ani, după care își aparține sieși! Eu l-am primit în DAR de la Dumnezeu. Ființa umană nu aparține nimănui în afară de părinți, nicidecum unei „entități" numită statul! (scris cu litere mici), căci el există prin mine, prin noi, cetățenii acestei țări!!! Statul NU este un uter comun, o mamă surogat ce ne dă copiii spre creștere!

Copilul aparține celor care îl iubesc, îl apără, îl hrănesc - părinților lui!!! Primul ministru NU poate confisca o ființă umană căci ființa umană este liberă (vezi Drepturile Omului). Primul ministru NU are dreptul să se pronunțe în privința mea ca părinte, întrucât el nu este abilitat să vorbească despre asta! Primul ministru are obligații și NU drepturi. Are obligația să îmi asigure siguranța individuală și națională. Are obligația să îmi asigure independența națională. Are obligația de a proteja cetățenii României și granițele acesteia. Are obligația de a respecta Constituția țării care este „Biblia" oricărui stat de drept (iar declarația publică a domniei voastre o încalcă grav). Are obligația să îmi ofere un sistem sanitar decent, demn de o țară capitalistă. Are TOATE obligațiile din lume, dar nu drepturi! Are obligația să facă toate demersurile, cu toate resursele și cu toate organismele abilitate să asigure investigații și tratamente copiilor României!!! (vezi copiii cu alergii - în afara de IgE total, test nespecific și Prick test - NU EXISTĂ GRATUITATE! În România NU se știe nici numărul aproximativ al copiilor cu alergii căci NU există posibilitatea părinților să investigheze acest lucru!!!!).

Pentru că sistemul de sănătate al țării NU permite, nu facilitează investigații GRATUITE în vederea stabilirii numărului cât mai aproape de adevăr al copiilor alergici, îl somez pe dl Premier Mihai Tudose să își retragă afirmațiile întrucât, în vederea exercitării actului vaccinal, pacientul TREBUIE să fie clinic sănătos - fără atopie (alergie). În al doilea rând, sunt părinte de copil ce încă suferă de efecte post vaccinale. Efectele au apărut după vaccinul de la 2 luni când, fie nu s-a dorit, fie nu s-a știut (ceea ce nu scuză gravitatea faptului ) a fost „diagnosticat" eronat cu reflux gastro-esofagian, a primit tratament eronat cu antibiotice și Motillim pe care l-am cumpărat din afara țării, la recomandarea medicilor (ATENȚIE - Motilliun - medicament interzis sub vârsta de 1 an - a se vedea însăși declarația dr. Mihai Craiu de la dezbaterea publică din 11 mai 2017 pentru proiectul de lege cu privire la obligativitatea vaccinarii). Faptul a fost repetat și la vârsta de 4 luni - aceleași reacții - tratamentul a continuat - diagnostic infirmat prin testare specifică abia la vârsta de 4 luni și 3 săptămâni. Situația copilului meu a scăpat de sub control după vaccinarea cu ROR la vârsta de 1 an și 2 luni, urmată de 10 luni jumătate de diarei cronice, apariția intolerantelor și a alergiilor.

Diferența între mine și Primul Ministru actual este ca EU ȘTIU ce vorbesc! Dumnealui NU! Menționez ca am cheltuit și încă mai cheltui sume enorme pentru refacerea copilului și îi cer să mă ajute! Să îmi dea bani de la dumnealui în cazul în care îi pasă atât de mult de copiii acestei țări! Copilul meu este și el copilul acestei țări! Copiii voștri, dragi români, sunt copiii acestei țări! Țara noastră, România, NU este STATUL! Statul este o entitate care are nevoie de noi toți ca să existe. Dacă noi nu o recunoaștem, ea nu există. Îmi iubesc țara! Îmi iubesc enorm țara! Dar cei care se afla în fruntea ei, cei pe care NOI i-am pus să fie acolo, NU ne iubesc. Copilul meu este un copil vaccinat. Și asta îmi este singurul regret în cei 38 de ani si jumătate de viața! Eu nu mă tem de copiii nevaccinați și nu îi consider un pericol pentru mine și copilul meu. Altfel, vaccinarea devine o utopie!

Domnule Prim-Ministru al României, vă solicit să îmi răspundeți la următoarea întrebare: dacă dumneavoastră aveți încredere în actul vaccinal (vaccin), de ce vă temeți de nevaccinați ? Riscați să faceți o formă ușoară a unei boli a copilăriei. A propos: dvs, Domnule Ministru, v-ați vaccinat?!? La adulți, forma de rujeolă este una gravă. Aștept vaccinarea dumneavoastră în PUBLIC, după care vă dăm voie să aveți opinii despre acest subiect! Tema dumneavoastră cu privire la această problemă este următoarea: Vă cer să răspundeți public care și UNDE este publicată  procedura/protocolul medical prin care un medic poate deosebi: -  o diaree cauzată de vaccinare și una fără legătura cu vaccinarea, având în vedere că diareea este un efect advers al vaccinării, trecut pe prospecte. - o alergie cauzată de vaccinare - o meningită cauzată de vaccinare - deces cauzat de vaccinare

Până atunci, va rog frumos, domnule Prim-Ministru Mihai Tudose să va faceți datoria pe care o aveți de când ați primit acest fotoliu!

Ani Crețu - mamă".
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • Gheorghe Horosanu 30.07.2017 14:02
    Nu stiu ce studii are " cucoana ".dar nu stie pe ce lume traieste. Dambla.
  • Eu, Ionisus 30.07.2017 17:28
    Pai, ia spune-ne tu, bai gheorghe, tu, care le stii pe toate si stii si pe ce lume traiesti, cum e cu vaccinurile?Si tu ce studii ai, care te califica sa-i judeci pe cei care isi apara drepturile legitime, dreptul la viata, in cazul nostru? Efectele vaccinurilor importate de la big pharma sunt bine cunoscute(si recunoscute, mai voalat sau mai direct chiar de producatori) si n-o sa-mi pierd timpul sa-ti postez filmele (documentare) despre crimele prin vaccinare, cu atat mai mult cu cat nu cred ca esti un alt ignorant credul, iar daca esti, sa-ti fie de bine, documenteaza-te.
    Ce este foarte ciudat, este faptul ca, de cate ori cineva direct interesat ia atitudine impotriva abuzurilor comise de autoritati, apar imediat o multime de trogloditi, atoatecunoscatori, care nu intervin sa-si spuna parerea si sa si-o argumenteze ci doar ca sa admonesteze pe cei care isi apara un drept.
    Dar cum aceasta strategie e binecunoscuta acum, ce-ar fi ''coane'' gheorghe, ca, in loc sa o admonestezi pe doamna in cauza, sa-ti vezi de sorosismele tale si sa canti la alta masa?!
    Succesuri!
  • adria 30.07.2017 21:12
    Actualul prim-ministru și toți din aparatul de stat nu trebuie să uite că ei sunt plătiți de noi prin taxele și impozitele ce ne sunt extrase.

    În engleză ei se numesc 'public servants', adică SERVITORI sau SLUGI ai/ale publicului. Într-o traducere îndulcită noi îi numim funcționari publici.

    Foarte pertinentă luarea de poziție a doamnei Ani Crețu.
  • CoRin 31.07.2017 12:34
    Lucruri scrise din inima, de o mama, mama! Din nefericire cu acest mesaj nu se va întâmpla nimic într-o tara a cărei efemeri conducători (guvernanți) știu sa facă ce au făcut toată viata lor: sa improvizeze și sa fie obedienți la indicațiile "de afara". Sau mai știu ceva? Să-și împlinească toate poftele sărăcind și vânzând pe nimic aceasta tara și terfelind Constituția.
  • __ 04.08.2017 11:14
    In proiblema cu mama si copil am ceva de comentat... O mama isi risca viata cand naste un copil. In fine, e o parte din ea. Nu are absolut nimeni dreptul sa intervina intre mama si copil. Chiar si in cazul in care ar exista 1 la un milion riscuri asupra copilului (personal as estima, cu toate vaccinurile si riscurile fiecaruia, gen 1 la 100). Ceea ce trebuie e ca ea sa fie ajutata, pe motiv ca e cineva care te-ar fi putut aduce la viata si pe TINE, sau care e mama tuturor oamenilor, prin iubirea ei, Altfel e ca si cum ne taiem craca de sub picioare, siluind aceste mame.
  • Camelia Petrache 3365 23.10.2017 07:26
    OK. Sa nu îsi vaccineze copiii, cei care nu vor. Dar sa semneze , ca în caz ca se îmbolnavesc de vre-una din bolile pe care vaccinarea le impiedica , sa NU CUMVA sa alerge cu copilul pe la clinici si spitale petru ajutor. Sa stea acasa cu DARUL pe care l-au primit de la Dumnezeu . Sa-i ingrijeasca acei MINUNATI . IUBITORI si DESTEPTI parinti.Care au numai DREPTURI si LIBERTATI. Se vaccineaza milioane si milioane se oameni anual , de decenii . Noroc de aceste vaccine. Si de faptul ca au fost OBLIGATORII. Ca altfel , ne-am fi târâit ca ...Africanii, murind pe capete sau mergând sontâc sau cocosati - vezi poliomelita- . DA. Din "X" motive la unii ,raspunsul la medicament nu e "adecvat" . Sigur : e o catastrofa pentru familia si persoana pe care cade ...ghinionul. Riscul ZERO nu exista. La NIMIC. Daca e sa fie coerenta ...hai sa interzicem circulatia cu masina : ca doar sunt atâtea accidente , si se moare pe capete . Evident , nimeni nu e de acord. De ce ? Pentru ca se pun în ecuatie ...avantajele - rapiditate, confort &co - versus dezavantaje. E CLAR ca "avantajele" depasesc "dezavantajele" . Asa si cu vaccinarea . Baza unei societati sanatoase e ...PREVENTIA . Nu ...curativul. Sfânta scriptura ...ar trebui lasata pentru un ...botez/cununie/inmormântare. Sugerez sa faceti o vizita pe site-ul OMS , sa vedeti câte "outbreak" -uri au fost semnalate in România. Vaccinarea suboptimala o sa ne faca sa ajungem ...lumea a 3 a . Sanatate si numai bine doresc la toti. PS: pentru toti care vad comploturi ..."soroisme"" masinatii" si dorinte de a "decima" populatia. CALM. Ca un produs sa fie vândut - deci "bogatii" sa îsi creasca veniturile - , e nevoie de o piata de desfacere. AKA ...populatie . Cu cât am fi mai putini ,- datorita mortilor cauzate de vaccinarii, medicamente &co - cu atât s-ar micsora piata de desfacere ; deci implicit veniturile. Îmi este greu sa cred , ca acei bogati , au interes sa le moara ...closca cu puii de aur .
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu