Medicii îl avertizează pe Cioloș: „Repercusiunile directe asupra calității actului medical vor fi imediate și dezastruoase pentru toți cei implicați, pacienți si medici deopotrivă"

De Alexandra Rizea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Universitatea de Medicină și Famarcie „Carol Davila” din București a postat azi pe site-ul oficial o „scrisoare deschisă Excelenței Sale, Premierul României, Dacian Cioloș”.

„Noi, Grupul reunit al medicilor care formează platforma academică de medicină a României considerăm oportun să vă înaintăm solemn acest apel, într-o conjunctură nefavorabilă pentru Școala de Medicină Românească în tot ansamblul și complexitatea ei.
 
Vă adresăm această scrisoare deschisă, depășiți de contextul mediatic actual, puși la colț zilnic și arătați cu degetul. Iată-ne în postura de a fi criticați chiar din ograda dumneavoastră, a Ministerului Sănătății, populat cu consilieri tineri, dornici să se afirme profesional, dar să și facă greșeli majore, probabil din lipsă de experiență. Permiteți-ne să vă subliniem doar câteva dintre etichetele zilnice, de care abundă întreg spațiul public: «doctorii sunt șpăgari», «actul medical este raportat la plicul cu bani», «nivelul de pregătire a cadrelor medicale este la pământ» etc.

În mod respectuos vă atragem atenția că respectul și încrederea nu costă bani. Relația dintre medic și pacient este esențială, iar ea va fi total compromisă dacă tonul de denigrare va continua să vină din zona Ministerului Sănătății. Încrederea populației față de medici este temelia unui sistem medical funcțional. Cu tristețe, vedem cum se năruie această încredere, în urma unor campanii de presă bine făcute, ce par totodată concepute, dirijate și controlate din anumite zone de interes străin de interesul național. Noi nu am învățat tehnici ale manipulării și nici mecanisme jurnalistice raportate cel puțin la replici zilnice, mai ales în contextul în care timpul fizic nu ne permite. Mai mult, suntem convinși de faptul că știți și în ce condiții suntem nevoiți să ne exercităm profesia de medic.

În alte țări, domnule prim-ministru, medicii sunt medici. Nu rezolvă urgențe în timpul liber și nu acoperă din bugetul propriu unele materiale, nu aleargă pe benzina lor și nu vin bolnavi la serviciu. Nu stau niciodată 48 de ore în spital. Profesorii sau corpul academic sunt tratați cu respect, pentru că valoarea unei școli de medicină este dată de calitatea doctorilor. Din fericire, încă, doctorii din România fac performanță pretutindeni în lume. Ne întoarcem la spațiul public unde vedem mereu cazuri care nu țin de culpa medicală, dar sunt tratate ca atare. Nimeni din minister, dar absolut nimeni nu explică un lucru simplu, că medicina are limite și că anumite maladii nu sunt compatibile cu viața. 

Pentru a vă convinge de seriozitatea demersului nostru, argumentăm cu punctul de vedere comun al cadrelor universitare cu responsabilități de conducere, decani, prorectori și prodecani ai Facultăților de Medicină din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, Sibiu, Oradea, Brașov, Constanța, Arad, exprimat cu prilejul Conferinței Naționale a Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România, care a avut loc recent, la sfarșitul lunii octombrie:

1. Performanța în sistemul național de sănătate prin activitatea medicală, didactică și de cercetare contribuie decisiv la aplicarea tuturor activităților legate de formarea și exercitarea profesională în domeniul Sănătate în România. 

2. Principalul avantaj al învățământului medical din România este relația nemijlocită a bolnavului cu medicul, a studenților și a rezidenților cu pacientul, sub coordonarea unor specialiști cu dublă competență: didactică și medicală.

3. Facultățile de Medicină susțin efectiv o mare parte a activităților medicale, prin dotări, proiecte de cercetare și diverse tipuri de investiții. În acest context, disocierea administrativă a activității medicale și didactice duce la separarea formării și exercitării profesionale, periclitând dreptul la recunoaștere automată a statutului profesiei noastre, reglementat nu numai național ci și sectorial, ceea ce afectează colaborările internaționale ale  Școlii Medicale Românești. 

Vă atragem atenția, domnule Premier, că ultimele măsuri adoptate periclitează procesul firesc de formare și perfecționare medicală, iar repercusiunile directe asupra calității actului medical vor fi imediate și dezastruoase pentru toți cei implicați, pacienți si medici deopotrivă.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști