Întrebări despre „epidemia de rujeolă” anunțată de Ministerul Sănătății

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așadar, Ministerul Sănătății Publice a anunțat ieri că în România a izbucnit o „epidemie" de rujeolă, care s-ar fi manifestat prin existența a 675 de cazuri și trei (3) decese în 23 de județe, în primele opt luni ale anului.

La 24 de ore de la acest veritabil strigăt de alarmă al forului condus de Vlad Voiculescu, persistă niște întrebări care au nevoie de răspunsuri. Înainte de a le formula, precizez că dacă aceste întrebări s-a răspuns deja, aștept să aflu și eu. Iată-le:

1) Cum se face că această „epidemie” a fost făcută publică chiar în zilele în care se pregătește re-discutarea legii vaccinării obligatorii? ( Amintesc că Ministrul Sănătății a făcut azi acest anunț, ceea ce confirmă ceea ce știau toți cei din sistemul medical)

2) Cum se face că Ministerul nu a făcut public absolut nicio dată de identificare, nicio poză, absolut nimic, despre victimele pe care le-a anunțat? Să nu uităm că e vorba de același Guvern care nu s-a sfiit să arate cu degetul spre firma Lactate Brădet, într-un caz asemănător.

3) Cum se face că mass-media de casă a Guvernului nu a putut găsi până acum niciun membru al familiilor îndoliate sau măcar dintre cele 675 de cazuri înregistrate la nivel național pentru a ilustra "epidemia"?

4) Dacă ce spune Ministerul e adevărat, și campania anti-vaccinare din ultimii 2 ani este de vină pentru epidemia din 2016, cum rămâne cu statisticile Organizației Mondiale a Sănătății care ne spun că incidența la copiii români a scăzut din 2014 încoace?! În 2012, când „mișcare anti-vaccin” aproape că nu existai, OMS spune că în România s-au înregistrat peste 7.000 de cazuri, iar în 2015, cu toată campania anti-accin în avânt, s-au înregistrat 4!

5) Cum se face că epidemia a izbucnit în Cluj, Timiș sau Bistrița - Năsăud, dar nu în județe unde rata de nevaccinare este cea mai mare din țară, precum în București, Suceava sau Neamț?

7) Cum se face că autoritățile preferă să dea vina pe „mișcarea anti-vaccin", dar refuză să pronunțe cuvintele „romi" sau „țigani” sau măcar „populație migratoare” care preferă să locuiască în condiții care favorizează apariția bolilor infecțioase? ( Autoritățile locale din Bistrița - Năsăud și Cluj au recunoscut deja că majoritatea copiilor diagnosticați cu rubeolă sunt țigani nomazi, care mai pleacă din când în când la muncă în Italia?)

8) Când o să se facă publice informațiile publice despre copiii diagnosticați cu rujeolă, așa cum au cerut deja zeci de părinți din întreaga țară, conform legii Legii 544/2001?

9) Cum rămâne cu eficiența vaccinului ROR, dacă 20% dintre victimele rujeolei sunt copii vaccinați?

10) S-a profitat de reacția emoțională cauzată de cazul Gigină pentru a transforma o situație normală într-o armă împotriva celor care nu doresc ca statul să le vaccineze obligatoriu și mecanic copiii, neținând cont de sensibilitățile organismului fiecărui copil în parte?

11) Este adevărat că legea vaccinărilor obligatorii s-a făcut cu dedicație pentru un mare concern farmaceutic, cu sediul într-un oraș al cărui nume rezonează cu al doilea prenume al premierului Cioloș?

12) De ce nu se dorește salvarea Institutului Cantacuzino, pentru ca părinții și statul să aibă un control asupra modului de fabricare al vaccinurilor, astfel crescând încrederea acestora în produsele ce urmează a fi folosite asupra copiilor lor?

13) De ce tace Ministerul asupra faptului că zeci și sute de sate sunt lăsate fără niciun fel de îngrijire medicală, doctorii sub contract cu Casa Națională nederanjându-se să viziteze și comunitățile acestea?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • adria 24.09.2016 07:29
    Declinul rapid al boliilor în lumea modernă s-a datorat nu vaccinării ci îmbunătățirii condițiilor sanitare, canalizării și furnizării publice de apă necontaminată. Cu alte cuvinte, cea mai semnificativă dezvoltare în timpurile moderne în ceea ce privește prevenirea bolilor este pur și simplu C-U-R-Ӑ-Ț-E-N-I-A.

    Marea mișcare de conștientizare a sănătății publice (care a început în Anglia victoriană) și conceptul legat de sterilizare în medicină au transformat societatea.

    Care este situația în România?

    1. Sănătatea publică: in anul 2014, conform Institutului Național de Statistică, aproapre 38% din populația României NU era deservită de sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare.

    2. Sterilizarea în medicină: vezi scandalul Hexi Farma.

    3. Sărăcia: românii devin de la an la an tot mai săraci. Potrivit aceluiași Institut Național de Statistică, în ciuda creșterii economice, (produs intern brut cu 5% mai mare în 2015 decât în 2014), rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani (peste 25% în 2015); adică 25 de români din 100 trăiesc sub pragul sărăciei. (http://meritocratia.ro/2016/09/viezurii-romaniei-actualitatea-romaneasca-12-09-2016/)
  • Paul222 26.09.2016 02:42
    Domnule Somanesc va felicit pentru discernamant si acest articol. In continuare va rog sa urmariti excelentul documentar Vaxxed care demonstreaza fara dar si poate ca CDC stia ca vaccinul ROR (MMR) cauzeaza autism in special la varsta minima recomandata de vaccinare. Apoi va rog sa reveniti aici cu o recenzie si inca un articol excelent ca sa aratam tarii adevarata miza a sperietorii cu rujeola. https://www.youtube.com/watch?v=u2yHytCrTxw&feature=share Neaparat de urmarit pentru toti care vor sa afle adevarul despre ROR (MMR).
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu