Dr. Harvey Risch, profesor emerit de epidemiologie la Departamentul de Epidemiologie și Sănătate Publică de la Yale School of Public Health, a susținut un discurs la Summitul International din București, organizat la Palatul Parlamentului, unde au fost invitați mai mulți oameni de știință și medici reputați din întreaga lume. Discursul său, postat în transcriere pe blogul dr. Robert Malone, s-a concentrat asupra demontării pseudoștiinței și propagandei despre știință din pandemie. Oferim mai jos un rezumat, în traducere, din excelentul său discurs:
Am fost bombardați cu propagandă despre știință în ultimii trei ani și ni s-a spus că tot ceea ce ține de pandemie și toate măsurile și restricțiile asupra comportamentelor noastre și așa mai departe se bazează pe știință. O să afirm că nimic nu se bazează pe știință, ci pe prezumții și că există o diferență uriașă între plauzibilitate și știință.
Teoriile sunt descrieri propuse pentru a explica ceva despre natură, dar teoriile nu sunt știință. Și acest lucru poate fi contrar așteptărilor. Teoriile pot fi tehnice sau pot fi simple. Dacă spui „Mi-am scăpat cartea pe podea” - dacă lași cartea din mână, gravitația o va face să cadă pe podea, este o teorie, dar nu te ocupi de această știință pentru că o experimentezi în fiecare zi. Deci pentru tine ea este un lucru firesc și validezi această teorie în baza unei cantități imense de dovezi.
Știința apare atunci când se efectuează lucrări de observație sau experimentale pentru a investiga lucrurile specifice pe care le explică teoriile. Aceste lucrări oferă rezultate care fie susțin teoria, fie tind să infirme teoria. Dacă se construiește o bază de dovezi care susțin teoria, atunci acest lucru le permite oamenilor de știință să accepte teoria ca fiind o reprezentare a modului în care funcționează natura. Și, dacă se găsesc dovezi contradictorii, atunci ei resping teoria sau o modifică, ținând cont de dovezile contradictorii și repetă ciclul.
Ceea ce cred oamenii de știință despre modul în care funcționează natura nu este știință. Este o declarație a concepțiilor oamenilor de știință. Și este ceva diferit de modul în care funcționează natura, pentru că, până la urmă, știința este aproximativă, oamenii de știință fac aproximații, oamenii de știință pot greși. Știm că au greșit mult în ultimii trei ani și au greșit mult și înainte.
Citatul meu preferat legat de acest subiect este din Karl Popper, filosof al științei, care a spus că „studiile despre ceea ce cred oamenii de știință nu au nicio legătură cu studiile despre modul cum se comportă natura”.
Acest citat m-a ajutat să-mi mențin independența pe toată durata pandemiei. Faptul că eu cunosc dovezile științifice pe care le-am studiat și le-am adunat și cu privire la care am reflectat și știu cum funcționează natura raportat la teoriile înguste pe care le-am susținut este ceea ce m-a ținut pe linia de plutire. CDC, FDA și alții spun: „Ei spun ceva diferit. De ce ar trebui să te credem, dr. Risch, când toți acești oameni spun altceva?”. Pentru că nu-mi pasă dacă 50 sau o sută de oameni de știință spun ceva, este irelevant. Ceea ce contează sunt dovezile științifice reale. Și, din moment ce stăpânesc asta și știu ce muncă am depus și cunosc faptele reale despre aceasta, acest lucru m-a ținut pe linia de plutire.
Acum, trebuie să trec prin câteva chestiuni tehnice. În 1991, s-a susținut că dovezile medicale erau eronate, iar situația ar putea fi oarecum remediată prin [introducerea] termenului de „medicină bazată pe dovezi” alături de câteva principii noi în funcție de care să se strângă dovezi pentru confirmări medicale, în legătură cu medicamente, vaccinuri și ale lucruri. Desigur, când s-a întâmplat acest lucru, în 1991, am crezut că este vorba de hybris și că se ignorau 200 de ani de știință medicală. Nu toate acele dovezi medicale au fost bune, dar unele au fost. În 1991, știam multe lucruri despre medicină și despre cum sunt tratați pacienții.
Această problemă nu s-a referit doar la teritorialitatea cuiva care a venit și a spus: „Vrem controlul asupra dovezilor medicale”. A fost postularea unei teorii despre modul în care se adunau dovezile medicale, iar ideea de bază era aceasta: ea afirma că numai studiile controlate randomizate, RCT, furnizau dovezi de înaltă calitate privind beneficiile sau riscurile.
Atunci când faceți un studiu randomizat, sau chiar un studiu nonrandomizat, veți vedea o asociere, o relație între ce medicament, ce tratament au primit oamenii și ce rezultat au suferit, dacă au murit sau nu și așa mai departe. Aceasta e o asociere, o asociere statistică. Studiul randomizat oferă mai mult decât atât. Dacă este efectuat în mod corespunzător, oferă posibilitatea de a pretinde că acea asociere este de fapt cauzalitate, că medicamentul a determinat comportamentul sau rezultatul.
Când a apărut COVID-19, a fost publicată o lucrare, pe care am considerat-o bizară, în New England Journal, numită „Magic of Randomization versus Myth of Real-World Evidence” [„Magia randomizării versus mitul dovezilor din lumea reală”]. A apărut pe 13 februarie 2020, înainte de a avea vreaun caz în SUA. A fost scrisă probabil în ianuarie 2020. Autorii sunt statisticieni medicali britanici foarte cunoscuți, plătiți de Big Pharma. Lucrarea susține că randomizarea creează studii perfecte și că toate celelalte studii nonrandomizate sunt prostii sau prostii din punctul de vedere al dovezilor. Și am considerat că [lucrarea] se opune, în mod discret, întregii mele discipline de epidemiologie. Dar apoi mi-am dat seama că [autorii] erau în conflicte de interese și așa mai departe. Vă puteți întreba de ce a fost scrisă când a fost scrisă, aceasta este e o altă „teorie a conspirației”, dacă vreți.
…
Pentru ca randomizarea să funcționeze, trebuie să existe un număr mare de evenimente-rezultat în studiu. Niciun studiu nu face acest lucru. Niciun studiu randomizat nu a fost conceput pentru a avea un număr mare de evenimente-rezultat. Ele au fost concepute astfel încât să aibă putere statistică de a constata un efect pe care vrei să-l vezi. Dacă vrei să vezi un beneficiu dublu, proiectezi studiul pentru a avea destui subiecți pentru a rezulta un beneficiu dublu. Dar nu îl proiectezi astfel încât potențialii factori de confuzie să reducă confuzia doar cu 10% sau mai puțin. Deci aceasta e problema.
…
Așadar, studiile randomizate care nu au suficienți subiecți nu sunt valide astfel încât să constituie „standardul de aur”. Ei nu vă spun că randomizarea este suficientă pentru a elimina potențialii factori de confuzie privind variabilele necunoscute. Și acesta este scopul unui studiu randomizat. Să elimine potențialii factori de confuzie proveniți din variabile nemăsurate. Prin urmare, dacă există un număr mic de evenimente-rezultat, nu este un standard de aur. Aceste studii sunt chiar mai proaste decât studiile nonrandomizate, dar controlate, deoarece, în studiile nonrandomizate, noi, cercetătorii, știm că trebuie să măsurăm absolut totul și să ne ajustăm [după aceste măsurări], pentru că nu este [un studiu] randomizat. Așa am procedat în ultimii peste 30 de ani.
Însă ni se spune că studiile nonrandomizate, ceea ce facem noi, epidemiologii, sunt „prostii din punctul de vedere al dovezilor” și că studiile randomizate sunt standardul de aur, când nu este deloc cazul.
Ei bine, oamenii s-au săturat. Americanii au solicitat Congresului că vor medicamente pe care FDA nu le accepta. Așadar, Congresul a adoptat, în 2016, Legea „21st Century Cures Act”, care, la secțiunea 3022, menționează că dovezile trebuie să includă tot ceea ce este relevant și nu doar studiile randomizate. Însă, desigur, când am solicitat FDA să aprobe hidroxiclorochina în mai 2020, ei au spus: „Nu, nu vom face asta decât dacă ne arătați un număr de studii de înaltă calitate, controlate randomizate.” Încălcând chiar legea pe care ar fi trebuit să o respecte.
Concluzie
Studiile randomizate nu constituie neapărat standardul de aur. Ele pot fi dacă sunt bine efectuate, dar este nevoie de mult mai mult decât un specialist obișnuit care crede că știe ce să facă. Această denaturare a principiului plauzibilității este doar una din miile [de denaturări] cu care am fost nevoiți să ne confruntăm în ultimii trei sau trei ani și jumătate – [de exemplu,] că măștile împiedică transmiterea virusului de la o persoană la alta, sau că vaccinurile creează imunitate și reduc transmiterea, sau că a fost o pandemie „a celor nevaccinați”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.