Dr. Cristian Vântu: „Dacă un medic are suspiciuni în ce privește siguranța unui vaccin, nu numai că are dreptul să o spună pacienților, dar are și obligația profesională și morală să o facă”

De Alexandra Rizea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat astăzi: „Eu nu cred că un medic are dreptul să facă propagandă împotriva vaccinului, având în vedere faptul că există dovezi, există foarte multe boli care au fost eradicate prin vaccin, iar în momentul de față suntem în plină epidemie de rujeolă”.

Bodog a precizat că în forma actuală a proiectului Legii vaccinării nu există sancțiuni pentru medicii care fac propagandă antivaccin, dar acestea ar putea fi adăugate după discuțiile cu Colegiul Medicilor, cu medicii și cu societatea civilă.

Ȋn replică, un medic din Târgu Mureș susține că „dacă un medic are suspiciuni în ce privește siguranța unui medicament sau a unui vaccin, nu numai că are dreptul să o spună pacienților, dar are și obligația profesională și morală să o facă”.

„Ministrul Sănătății a declarat că un medic nu are dreptul sa facă propagandă împotriva vaccinului”, scrie pe pagina sa de facebook dr. Cristian Vântu.

„Ar fi bine ca tovarășul Bodog, acest Beria al sănătății, să reflecteze mai adânc înainte să facă astfel de afirmații cu privire la o profesie liberală pentru că: 

1. Medicii nu sunt angajații tovărășiei sale, ci furnizori independenți și de cele mai multe ori privați de servicii medicale. 

2. Dacă un medic are suspiciuni în ce privește siguranța unui medicament sau a unui vaccin, nu numai că are dreptul să o spună pacienților, dar are și obligația profesională și morală să o facă.

Mă întreb care este interesul pentru care Ministerul vorbește la modul general despre «vaccin» de parcă acesta ar fi unul singur sau de parcă ar fi avut cineva vreo problemă cu vaccinarea, în general. Există temeri și suspiciuni fată de anumite vaccinuri, față de anumiți producători, care și-au recunoscut reaua credință în raportarea efectelor adverse (vezi GSK) și față de anumite metode de producție (vezi vaccinurile produse pe liniile celulare provenite de la fetuși avortați, care nu sunt considerate etice de biserica catolică).

A spus cineva vreodată ceva rău despre BCG-ul de la Cantacuzino? Mă tem că tovarășul ministru încearcă să oblige o țară întreagă să cumpere produsele unor firme cunoscute de toată lumea pentru metodele dubioase prin care și-au promovat și până acum vânzările (nu există nici un medic care să nu știe la ce mă refer)”, precizează dr. Cristian Vântu. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Orizont 03.05.2017 01:51
    D-le Doctor felicitari dvs si tuturor medicilor care fac recurs la constiinta si nu accepta cu resemnare diktatul si amenintarile. Virulenta fara precedent a campaniei ministeriale ar trebui sa atraga atentia si reactia intregii societati si in special paturii intelectuale si academice. Deasemenea majoritatea presei pare parte din acest demers totalitar si nu face altceva decat sa protejeze actiunile ministerului.
  • Orizont 03.05.2017 02:08
    Intuitia nu ma inseala - Ce va spuneam acum cateva zile despre statutul Romaniei ca tara de mana a-3-a in
    fata producatorilor de vaccin... Redactorii de la Fluierul explica :
    http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=1023031&title=de-ce-exista-o-criza-de-vaccinuri-pe-piata-mondiala-cei-de-la-unicef-au-dat-raspunsul-pe-care-autoritatile-romane-il-ascund-exista-deja-2-piete-tarile-industriale-folosesc-deja-alte-vaccinuri-decat-tarile-sarace-criza-exista-doar-pentru-tarile-sarace-
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu