

Consiliul Global de Monitorizare a Pregătirilor (GPMG) – un organism înființat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Banca Mondială – și-a publicat, pe 30 octombrie, raportul anual pentru 2023.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avut o reacție cu privire la raport, concluzia principală atât din raport, cât și din compentariile sale fiind că lucrările legate de tratatul propus pentru pandemii avansează „prea lent”, potrivit ReclaimtheNet.
OMS are mari interese ca acest tratat să intre în vigoare cât mai curând posibil și dorește ca statele membre ale ONU să accelereze lucrurile, întrucât tratatul ar conferi OMS noi puteri, nu numai legate de sănătate, dar și puteri politice – cum fi puterea de a contracara ceea ce numește drept „dezinformare”, până la puterea de supraveghere.
Însă modul în care șeful OMS justifică necesitatea ca documentul să fie finalizat și adoptat cât mai curând posibil este, desigur, diferit: Tedros susține că are legătură numai cu pregătirea pentru și răspunsul la urgențe sanitare. El a invocat Covid-ul drept dovadă și justificare că acest tratat este necesar.
După cum spune Ghebreyesus, îndemnând țările să grăbească finalizarea documentului, „o altă pandemie sau o urgență globală în domeniul sănătății ar putea veni în orice moment, la fel ca în 2019”.
El este „îngrijorat de faptul că negocierile avansează prea lent și că acordul ar putea să nu fie gata la timp pentru când va avea loc Adunarea Mondială a Sănătății anul viitor”.
GPMB a fost înființat cu doar un an înainte de pandemie – în 2018. Grupul se descrie drept un organism independent (care, „întâmplător”, a fost convocat de OMS și de Banca Mondială) de monitorizare și „responsabilizare”.
Noul raport consideră ca fiind „fragilă” pregătirea omenirii, aparent în ciuda „celor mai mari eforturi” ale GPMB de a oferi factorilor de decizie din întreaga lume evaluări și „direcții pentru o lume mai sigură”.
Pentru a face posibilă o lume „mai sigură”, OMS a lansat ceea ce numește drept un „nou instrument de management privind infodemia”. Dar ce este o „infodemie”?
OMS menționează că înseamnă „prea multe informații, inclusiv informații false sau înșelătoare adunate în mediile digitale și fizice în timpul unui focar de boală”.
Mai mult, o „infodemie” este descrisă ca având potențialul de a-i determina pe oameni să se implice în „comportamente riscante”, ca să nu mai vorbim de subminarea încrederii în autoritățile (din domeniul sănătății).
Este clar că fabricarea și definirea acestui termen vine ca reacție la criticile și scepticismul manifestat în legătură cu măsurile Covid și că OMS continuă să meargă pe aceeași cale ca în timpul pandemiei - concentrându-se asupra modului în care să poată controla cât mai bine informațiile și să cenzureze tot ceea ce nu se aliniază cu narațiunea oficială.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
-Agenda 2030 și măreața resetare sunt în întârziere;
-Lumea se deșteaptă, începe să cunoască și să combată minciuna noastră;
-Lumea refuză să se mai sperie și să se îngrozească chiar dacă pică drone și rachete pe la ei;
-Adoptați cât mai repede directivele noastre și transpuneți-le în legislația națională;
-Puneți-vă la punct sistemele de lockdown, de cenzură, de izolare și de represiune a celor care cunosc adevărul și îl dezvăluie celorlalți;
- Terminați cât mai repede pregătirile ca să putem da drumul la noua plandemie și vaxxxinare pentru că prima încercare a eșuat.
Ce vreți mai clar de atâta?
Draga Redactie, te rog sa cercetezi cele scrise aici
https://www.ukcolumn.org/article/un-moves-to-advance-pandemic-treaty-and-regulations-signaling-urgent-need-for-public
Eventual contactati UK Column.
Pe scurt, e vorba de fortarea Tratatului Plandemic insotit de modificari la Regulamentul Sanitar International care netezesc calea spre dictatura OMS/ONU sub pretext medical.
1 Decembrie 2023 e termenul limita pentru a respinge modificarile in favoarea OMS. Se cere atragerea atentiei publicului din toata lume si interventii la politicieni. Sunt constient ca apelul la politrucii romani e absolut inutil. Totusi, publicul merita sa stie ca de la 1 Decembrie e aproape cert ca lucrurile se inrautatesc.
Tedros Adhanom Ghebreyesus ar trebui sa ne comunice origineavirusului covid.