Ȋn toamna lui 2015, în regiunea Lombardia din nordul Italiei a izbucnit un focar de rujeolă, în trei tabere care găzduiau persoane de etnie rromă/sinti, dar și migranți de diferite naționalități. De la 7 noiembrie 2015 și până la 18 februarie 2016 au fost raportate 43 de cazuri de rujeolă. Toate, înregistrate în rândul populației rrome. Vârsta medie a cazurilor a fost de 4 ani. 39 dintre copiii bolnavi nu fuseseră vaccinați. 

 

 

Din Lombardia, focarul s-a răspândit în orașele Parma (17 cazuri, înregistrate între 13 ianuarie și 13 aprilie 2016) și Piacenza (7 cazuri, între 6 martie și 3 aprilie 2016). Aici, transmiterea virusului s-a produs, în principal, în cadru nozocomial. Un adult nevaccinat, care lucra în apropierea unei tabere de rromi din Milano, a plecat să viziteze Parma. Simțindu-se rău, a fost internat în spital. Acolo, a transmis virusul unor cadre medicale, dar și unor persoane care vizitau pacienții, iar aceștia, la rându-le, au dat boala mai departe. 

„Focarul a fost cauzat de un nou virus rujeolic, genotipul B3.1”, se arată într-un studiu publicat de Eurosurveillance.  

Ȋn aceeași perioadă, noua variantă de virus a fost identificată și în alte cazuri, ce nu aveau legătură epidemică cu focarul. „Datele MeaNS (Measles Nucleotide Surveillance) arată că, în ultimele 12 luni, genotipul B3 al virusului rujeolic a fost endemic în mai multe țări din întreaga lume. Apariția acestei noi variante B3 în Italia se datorează probabil importului, însă calea de introducere rămâne necunoscută”, se precizează în studiul publicat de Eurosurveillance. „În afara Italiei, secvențe identice au fost identificate în Spania, Germania și Marea Britanie, în august - septembrie 2015 (înainte de izbucnirea epidemiei descrise), și în România, în ianuarie 2016 (săptămâna 3/2016).”

Oficial, virus rujeolic de tip B3 a apărut în România în luna februarie a anului trecut. „Ȋn Bistrița, de la un focar din spital”, a precizat dr. Amalia Șerban, director general al Departamentului de Sănătate Publică și Asistență Medicală din cadrul Ministerul Sănătății, într-un interviu acordat Active News. Ȋn acel spital a venit „un copil cu rujeolă, s-a internat, și a mai făcut unul sau doi copii. Ș-apoi au plecat în comunitate și... Așa a început epidemia!”, mărturisea dr. Amalia Șerban.

Deși n-a dorit să confirme că rujeola a fost „importată” la noi, dr. Șerban a precizat că epidemia din România s-a declanșat în comunități care „proveneau din Italia”. De altfel, în august 2016, în prima informare pe acest subiect ce avea să devină curând de interes major, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) preciza că „majoritatea cazurilor reprezintă focare de comunități cu acoperiri vaccinale suboptimale. Familii din aceste comunități călătoresc în mod repetat în afara țării (ex. Italia) și migrează alternativ între județe învecinate; o parte din acestea nu sunt pe listele niciunui medic de familie, alta parte însă, datorită deplasărilor frecvente, nu se prezintă cu copiii la vaccinare”.

Anul trecut, în Italia au fost înregistrate 868 de cazuri de rujeolă. Ȋn România, conform datelor furnizate pe plan național de CNSCBT, la finalul lui 2016 erau în evidențe circa 1900 de cazuri de rujeolă. 1995, confirmă ECDC.

La începutul acestui an, Italia a început o nouă contabilizare a cazurilor de rujeolă ce continuau să apară. România a mers mai departe cu numărătoarea de anul trecut. Ca și când ne-am fi propus să batem vreun record. Cea mai recentă informare a CNSCBT vorbește despre 8.937 de cazuri. „Nu poți să termini (n.r. – actualizarea datelor) la sfârșitul unui an... Este o epidemie care a început în februarie 2016 și care continuă. Este normal să avem o evidență pe ce se întâmplă”, explica dr. Amalia Șerban, în interviul acordat Active News.

Ceea ce nu pare deloc normal e evoluția diferită a epidemiei de rujeolă din România și din Italia, deși ambele au fost cauzate de același tip de virus. 

Italia, cu o populație totală de trei ori mai mare decât cea a României, a înregistrat de la debutul epidemiei (noiembrie 2015), conform datelor oficiale mai puține cazuri de rujeolă (5.191 de cazuri) decât au fost numărate la noi din februarie 2016 (8.937 de cazuri).  

 

Ȋn Italia, vârsta medie a cazurilor a fost și a rămas de 27 de ani. Ȋn România, ea este mult mai scăzută - 7,5 ani. Ȋn Italia, există doar 830 de cazuri de rujeolă înregistrate la copii cu vârsta sub 4 ani. 

 

Ȋn România sunt 5077 de cazuri de rujeolă înregistrate la copii cu vârsta sub 4 ani. Adică, de șase ori mai mult decât în Italia!

„Poate au o acoperire vaccinală mult mai bună”, explica dr. Amalia Șerban. Nu e cu mult mai bună; conform OMS, la vaccinarea cu prima doză ROR, România (86%) stă mai bine decât Italia (85%), iar la a doua doză, România a înregistrat o scădere a ratei de vaccinare anul trecut, în plină epidemie.

„Din câte știu eu, la ei epidemia este abia la început, deci pe parcursul anului probabil că vor mai apărea astfel de cazuri. Ca și în România”, ne declara dr. Amalia Șerban în interviul din luna mai a acestui an. Cazuri noi au apărut și-n Italia, dar numărul lor este și acum la jumătate față de ce se întâmpă în România. 

Ȋn plus, în Italia, la 4.328 de cazuri de rujeolă, câte au fost raportate de la începutul acestui an, s-au înregistrat 3 decese. Un mort la 1400 de bolnavi.

Ȋn România avem 8.937 de cazuri și 33 de decese. Din 270 de pacienți diagnosticați cu rujeolă, unul moare. E un fenomen care contrazice statisticile în domeniu. Pentru că „din 1.000 de copii care au rujeolă, unul sau doi vor muri”, susține Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA.  

„Eu, ca profesionist în domeniul bolilor infecțioase, care înțeleg cum decurge această boală și care este procentul de mortalitate, atunci când aud că în România s-au îmbolnăvit 3.000 de copii și au murit 20, (spun că) un asemenea procent de mortalitate nu există”, declara Evgeny Komarovsky, medic pediatru din Ucraina, într-un documentar difuzat în luna iulie de Digi24.

„În cazul rujeolei moare 1 din 1.000. Din 3000 de bolnavi ar putea să moară trei. Dacă au murit 20 din 3000, fie se ascunde numărul bolnavilor, fie sunt alți factori pe care noi nu-i luăm în calcul. Asta mă îngrijorează”, avertiza Evgeny Komarovsky. 

„Avem o rată de fatalitate, cum spunem noi, mare, foarte mare. Mai mare decât scrie literatura”, mărturisea, în același documentar, dr. Adriana Pistol, directorul CNSCBT. Ș-atât. Nimeni n-a mai explicat și de ce această rată de fatalitate este „mare, foarte mare”.

Majoritatea persoanelor decedate prin rujeolă aveau condiții medicale pre-existente. Adică, erau deja bolnavi și imposibil de vaccinat. „Atrezie esofagiană”, „rinichi polichistic bilateral”, „malnutriție”, „distrofie”, „retard psihomotor”, „sindrom convulsiv”, „tetraplagie spastică”, ș.a.m.d.. Copiii și adulții cu astfel de afecțiuni își petrec zilele nu în parcul de joacă sau prin mall, ci mai ales prin spitale.

Italienii, mult mai sinceri decât ai noștri în comunicatele oficiale, recunosc că, dintre cazurile înregistrate la ei, 288 au fost raportate în rândul lucrătorilor din domeniul asistenței medicale. Ȋn România, nici măcar nu se vorbește despre vreo posibilă transmitere a rujeolei în mediul spitalicesc. Și, abia după un an de la declanșarea epidemiei, un director din Ministerul Sănătății recunoaște că primul focar de rujeolă a fost semnalat într-un spital.

 

Apoi, rata de fatalitate de 1‰ e valabilă doar pentru țările dezvoltate. „Rujeola este încă frecventă în multe dintre țările în curs de dezvoltare - în special în unele regiuni din Africa și Asia. Marea majoritate (peste 95%) a deceselor cauzate de rujeolă survin în țările unde venitul pe cap de locuitor e scăzut și infrastructura sanitară e șubredă”, precizează OMS.

Este de vină, pentru declanșarea epidemiei de rujeolă, doar refuzul unora dintre părinți de a-și vaccina copiii, așa cum susțin autoritățile? Direcția de Sănătate Publică Sibiu informa la începutul acestui an că, deși „majoritatea cazurilor de pojar înregistrate au apărut în comunități cu număr mare de copii nevaccinați”, „motivele nevaccinării sunt: neprezentarea la vaccinare (deși părinții au fost convocați în repetate rânduri la medicul de familie), contraindicații temporare (copii provenind din familie de condiție socială defavorizată, care se îmbolnăvesc frecvent) și, mai rar, refuz la vaccinare”.

Recent, în plină epidemie de rujeolă, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) avertiza că în România criza personalului medical e atât de gravă încât, în viitorul apropiat, nu vom mai avea medici de familie. „În momentul actual, medicii de familie în contract cu Casa de asigurări au vârsta de peste 55 de ani. În câțiva ani, această specialitate nu va mai avea resursa umană necesară pentru continuarea acestei specialități. Medicii rămași în sistem nu sunt cointeresați de o activitate de calitate și, datorită și birocrației excesive, nu-și îndeplinesc rolul de «gatekeeper». În câțiva ani, România nu va mai avea cabinete de medicină de familie, iar toată activitatea de asistență medicală primară (inclusiv asigurarea sănătății publice) va trebui preluată de alte segmente ale sistemului de asigurări – lucru, poate, posibil la oraș, dar imposibil în mediul rural. Până la sfârșitul anului vor fi foarte multe cabinete de medicină care se vor închide, prin exodul asistenților medicali către spital sau unitățile sanitare bugetare, unde se oferă salarii pe care cabinetele medicilor de familie nu le pot asigura”, se arată într-un raport al SNMF.

Nu refuzul unora de a-și vaccina copiii e principala cauză a epidemiei de rujeolă și a numărului mare de decese. Ci sărăcia în care trăiesc mulți dintre copii, exodul medicilor, desconsiderarea celor rămași să profeseze în România, condițiile din spitalele românești și dezinteresul constant al tuturor guvernanților țării față de aceste probleme majore. 

Când vor emite un nou comunicat de presă în care vor anunța că a crescut numărul deceselor prin rujeolă, autoritățile române ar trebui să ne explice și de ce. Sincer și asumat.