Cacealmaua măririi salariilor medicilor

De Dr. Răzvan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru cei care nu au cunoştinţe despre circuitul banilor în sistemul sanitar, dar se lansează în consideraţii financiare legate de sistemul bugetar în ansamblu sau de sustenabilitatea măsurilor prevăzute de noul Cod fiscal şi legătura acesteia cu satisfacerea revendicărilor salariale ale angajaţilor din sectorul sanitar, fac câteva precizări:

1. Mărirea salarială de 25% (sau cât or fi negociat) se aplică doar medicilor aşa-zişi "bugetari” (deşi am explicat de multe ori - de exemplu când s-au tăiat salariile, pe vremea lui Boc, cu 25% - de ce NU sunt bugetari), adică cei care lucrează în spitale şi ambulatorii. Medicii de familie sunt consideraţi "privaţi” (!), deşi multe cabinete de medicină de familie se zbat la limita supravieţuirii.
2. Salariile medicilor din spitale şi ambulatorii sunt plătite de unităţile respective din decontările CAS (adică din banii asiguraţilor) pentru "cazurile rezolvate” şi "serviciile prestate”. Prima obligaţie a unui manager de spital, după ce primeşte banii decontaţi de către CAS, este să plătească salariile; abia apoi utilităţile, medicamentele, reactivii pentru analize, consumabilele etc.
3. Un manager al unei instituţii sanitare cu excedent de încasări ("profit”) datorită priceperii cadrelor medicale, a indicatorilor de performanţă excelenţi şi a înţelepciunii în chivernisirea banilor – aşa cum a fost Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași – nu are dreptul să dea angajaţilor salarii mai mari (care să reflecte rezultatele medicale şi financiare foarte bune) deoarece este obligat să respecte grila de salarizare la nivel naţional. Astfel, un medic primar de la Institutul de Boli Cardiovasculare are exact acelaşi salariu cu un medic primar dintr-un ambulatoriu de la Mizil.
4. Negocierea creşterii salariale cu 25% este, aşadar, echivalentă cu modificarea plafonului maxim al grilei de salarizare. Ea va permite managerului de spital să dea un salariu cu 25% mai mare fiecărui salariat. Dacă are de unde.
5. Dacă un spital are negociat cu CAS un număr anual de, să spunem, 50.000 de spitalizări continue şi 40.000 de spitalizări de zi şi respectă acest contract, el va primi de la CAS aceleaşi sume, dar din care va trebui să prevadă un fond de salarii mai mare.
6. Trecând peste faptul că, în noile condiţii, aproape niciun spital nu va mai reuşi să respecte stupida reglementare (de prin 2011 – anul celor mai idioate decizii în sectorul sanitar) a ponderii maxime de 75% a cheltuielilor salariale din bugetul total, constatăm că spitalul va fi nevoit să facă faţă unui efort salarial cu 25% mai mare în condiţiile în care primeşte ACEIAŞI BANI din decontările CAS. Cu alte cuvinte, bugetul majorităţii spitalelor va fi ruinat.
7. Dacă decontările CAS pentru "cazurile rezolvate” şi pentru serviciile din ambulatorii rămân aceleaşi, atunci unde este "efortul bugetar” de 1,7 miliarde RON trâmbiţat de Eugen Teodorovici?
8. Dacă introducerea cardului de sănătate a condus la economii ale CAS capabile să susţină creşterea salarială (aşa se argumentează de ce alte categorii de bugetari nu sunt îndreptăţite să ceară şi ele măriri salariale), dar tariful pe "caz rezolvat” rămâne acelaşi, atunci înseamnă că şi economiile rămân şi pot fi folosite în alte scopuri.
9*. Singura posibilitate de a folosi, în scopul creşterii salariilor cadrelor medicale, economiile rezultate din introducerea cardului de sănătate, fără a produce concomitent falimentarea spitalelor, ar fi creşterea tarifului pe "caz rezolvat”, astfel încât încasările spitalelor să crească în concordanţă cu necesitatea suplimentării cu 25% a fondului de salarii.
10. Chiar şi aşa, efortul bugetului de stat rămâne nul, de vreme ce banii provin din economiile realizate în FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate)! Acesta este – în mod aberant (nemaiîntâlnit în statele civilizate) – parte a bugetului consolidat, dar economiile realizate nu ar putea fi, teoretic (legal), folosite de alte ministere deoarece sunt ale asiguraţilor (ar reprezenta o deturnare de fonduri).
În aceste condiţii, rămâne întrebarea de mai sus: unde este "efortul bugetar” de 1,7 miliarde RON, domnule ministru Teodorovici? Şi ce legătură are creşterea salariilor medicilor cu sustenabilitatea Codului fiscal şi cu punctul procentual de TVA (cică nu se mai poate aplica 19%, ci 20%, din cauza (!) măririi salariilor în sistemul sanitar)?

*Completare la punctul 9:
Dacă această măsură se realizează, atunci, în mod normal, ar trebui crescute şi tarifele de decontare pentru medicii de familie (şi ei parte a sistemului care a realizat economii după introducerea cardului de sănătate), altfel ar fi, din nou, inechitabil.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger