Pentru cei care nu au cunoştinţe despre circuitul banilor în sistemul sanitar, dar se lansează în consideraţii financiare legate de sistemul bugetar în ansamblu sau de sustenabilitatea măsurilor prevăzute de noul Cod fiscal şi legătura acesteia cu satisfacerea revendicărilor salariale ale angajaţilor din sectorul sanitar, fac câteva precizări:

1. Mărirea salarială de 25% (sau cât or fi negociat) se aplică doar medicilor aşa-zişi "bugetari” (deşi am explicat de multe ori - de exemplu când s-au tăiat salariile, pe vremea lui Boc, cu 25% - de ce NU sunt bugetari), adică cei care lucrează în spitale şi ambulatorii. Medicii de familie sunt consideraţi "privaţi” (!), deşi multe cabinete de medicină de familie se zbat la limita supravieţuirii.

2. Salariile medicilor din spitale şi ambulatorii sunt plătite de unităţile respective din decontările CAS (adică din banii asiguraţilor) pentru "cazurile rezolvate” şi "serviciile prestate”. Prima obligaţie a unui manager de spital, după ce primeşte banii decontaţi de către CAS, este să plătească salariile; abia apoi utilităţile, medicamentele, reactivii pentru analize, consumabilele etc.

3. Un manager al unei instituţii sanitare cu excedent de încasări ("profit”) datorită priceperii cadrelor medicale, a indicatorilor de performanţă excelenţi şi a înţelepciunii în chivernisirea banilor – aşa cum a fost Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași – nu are dreptul să dea angajaţilor salarii mai mari (care să reflecte rezultatele medicale şi financiare foarte bune) deoarece este obligat să respecte grila de salarizare la nivel naţional. Astfel, un medic primar de la Institutul de Boli Cardiovasculare are exact acelaşi salariu cu un medic primar dintr-un ambulatoriu de la Mizil.

4. Negocierea creşterii salariale cu 25% este, aşadar, echivalentă cu modificarea plafonului maxim al grilei de salarizare. Ea va permite managerului de spital să dea un salariu cu 25% mai mare fiecărui salariat. Dacă are de unde.

5. Dacă un spital are negociat cu CAS un număr anual de, să spunem, 50.000 de spitalizări continue şi 40.000 de spitalizări de zi şi respectă acest contract, el va primi de la CAS aceleaşi sume, dar din care va trebui să prevadă un fond de salarii mai mare.

6. Trecând peste faptul că, în noile condiţii, aproape niciun spital nu va mai reuşi să respecte stupida reglementare (de prin 2011 – anul celor mai idioate decizii în sectorul sanitar) a ponderii maxime de 75% a cheltuielilor salariale din bugetul total, constatăm că spitalul va fi nevoit să facă faţă unui efort salarial cu 25% mai mare în condiţiile în care primeşte ACEIAŞI BANI din decontările CAS. Cu alte cuvinte, bugetul majorităţii spitalelor va fi ruinat.

7. Dacă decontările CAS pentru "cazurile rezolvate” şi pentru serviciile din ambulatorii rămân aceleaşi, atunci unde este "efortul bugetar” de 1,7 miliarde RON trâmbiţat de Eugen Teodorovici?

8. Dacă introducerea cardului de sănătate a condus la economii ale CAS capabile să susţină creşterea salarială (aşa se argumentează de ce alte categorii de bugetari nu sunt îndreptăţite să ceară şi ele măriri salariale), dar tariful pe "caz rezolvat” rămâne acelaşi, atunci înseamnă că şi economiile rămân şi pot fi folosite în alte scopuri.

9*. Singura posibilitate de a folosi, în scopul creşterii salariilor cadrelor medicale, economiile rezultate din introducerea cardului de sănătate, fără a produce concomitent falimentarea spitalelor, ar fi creşterea tarifului pe "caz rezolvat”, astfel încât încasările spitalelor să crească în concordanţă cu necesitatea suplimentării cu 25% a fondului de salarii.

10. Chiar şi aşa, efortul bugetului de stat rămâne nul, de vreme ce banii provin din economiile realizate în FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate)! Acesta este – în mod aberant (nemaiîntâlnit în statele civilizate) – parte a bugetului consolidat, dar economiile realizate nu ar putea fi, teoretic (legal), folosite de alte ministere deoarece sunt ale asiguraţilor (ar reprezenta o deturnare de fonduri).

În aceste condiţii, rămâne întrebarea de mai sus: unde este "efortul bugetar” de 1,7 miliarde RON, domnule ministru Teodorovici? Şi ce legătură are creşterea salariilor medicilor cu sustenabilitatea Codului fiscal şi cu punctul procentual de TVA (cică nu se mai poate aplica 19%, ci 20%, din cauza (!) măririi salariilor în sistemul sanitar)?

*Completare la punctul 9:

Dacă această măsură se realizează, atunci, în mod normal, ar trebui crescute şi tarifele de decontare pentru medicii de familie (şi ei parte a sistemului care a realizat economii după introducerea cardului de sănătate), altfel ar fi, din nou, inechitabil.