Vocația dictatului și a dictaturii la români

De Gabriel Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ce vocație a diktatului și a dictaturii avem. Mulți se plâng că măsurile anunțate de Vela și de Arafat sunt prea soft, că ar fi fost nevoie de măsuri mai dure.

Discuția ar trebui să fie legată de măsuri de izolare și sprijin pentru persoanele de peste 70 de ani. Nu de izolarea și blocarea în case a întregii populații pe termen nedeterminat, că asta înseamnă realmente dezastru economic și social. Și nici nu îi ajută pe cei din categoriile vulnerabile.

Că dacă îi izolezi pe cei vulnerabili (bătrâni de peste 70 de ani, persoane cu boli autoimune sau cu alte boli cronice) și sunt cu toată familia laolaltă, atunci șansele să se ia virusul sunt mai mari, pentru că cineva dintre cei tineri sau sănătoși ai familiei tot trebuie să iasă din casă pentru nevoile familiei. Doi, dacă persoanele vulnerabile locuiesc singure și toată lumea e în izolare, cine le ajută? Dacă sunt bolnavi, au nevoie de medicamente, etc? Trei, izolarea la grămadă implică și alte persoane, precum oameni cu boli cronice sau boli grave care au nevoie de tratamente și de grijă constantă. Pe acești oameni cine îi ajută, dacă toți stau în casă?

Ca să nu mai vorbim despre persoanele cu depresie sau alte probleme psihice. Îi ții în casă non-stop pe acești oameni, pentru două sau trei luni? Păi i-ai terminat. Dacă mai sunt și singuri, asta e direct crimă.

Dacă vorbim de cazul României, ar fi trebuit să fie făcute, de la bun început, două lucruri esențiale. Primul era izolarea persoanelor vulnerabile, așa cum face Israelul acum. Al doilea era izolarea strictă a tuturor celor care veneau din diaspora, așa cum face Australia. Vii din afară? Stai două săptămâni la izolare, sub supraveghere strictă.

Noi am închis bisericile de parcă acestea ar fi cele mai rele focare de infecție. Dar cei care vin din diaspora nici acum nu sunt izolați și supravegheați. Și fac cam ce vor ei și se plimbă pe unde vor ei, chiar dacă vin din zonele de risc maxim. Și nimeni nu observă asta, toți regretă doar că nu avem fiecare un militar personal la ușă, eventual cu pistolul încărcat.

Aceasta ar trebui să fie discuția, dacă am avea un dram de minte. Că altfel #staiacasă poate să zică orice retardat capabil să rețină două cuvinte și un slogan.

Ne purtăm toți de parcă ar fi o singură soluție imaginabilă. Și anume, să blochezi pe toată lumea la grămadă în case, să distrugi economia și să patrulezi cu armata și cu dronele pe străzi.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Nebunul-de-alb 22.03.2020 18:08
    Nu ati inteles absolut nimic!
  • Orizont 22.03.2020 18:19
    https://www.stiripesurse.ro/americanii-anunta-ajutor-de-3000-de-dolari-pentru-familii-si-de-4000-de-miliarde-ajutoare-pentru-ca-firmele-sa-depaseasca-urmatoarele-90-pana-la-120-de-zile_1443462.html
  • Orizont 22.03.2020 18:25
    Daca Animalele cu Ghioaga o tin langa inca doua saptamani cu starea de dictatura vor baga toata economia in colaps!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    - Majoritatea salariatilor traiesc de la o leafa la alta , iar sectorul privat NU va plati salarii fara activitate !
    - Multe activitati individuale pe persoana fizica sau microafaceri DEJA dispar !
    - Nimeni NU mai ofera loc de munca !
    - ! Dupa propunerea ANPC de acum 4 zile ,Preturile INCA NU AU FOST PLAFONATE de Guvernul Terorist - Mafiile bisnitarilor securisti si de partid profita la MAXIM de specula si trag TUNURI pe achizitii medicale !
    - ATENTIE - in doua saptamani sute de mii de romani probail NU vor mai avea Venituri sau loc de munca !
    - Starea de suspendare a drepturilor Constitutionale poate fi prelungita permanent si folosita impotriva cetateanului - ATENTIE LA VACCINAREA CU FORTA !
    - In curand Principala lor grija va fi Protejarea si Apararea cu armele a propriilor Averi !

    EU personal NU STIU ce voi face in cateva saptamani pentru ca nu-mi pot continua activitatea ....
  • Orizont 22.03.2020 18:30
    https://www.youtube.com/watch?v=7hUFB8tjMaY
  • Orizont 22.03.2020 19:20
    Primele TUNURI :
    https://www.stiripesurse.ro/acuzatii-de-afaceri-ciudate-in-plina-epidemie-contract-de-14-milioane-de-euro-pentru-kituri-de-diagnosticare-a-coronavirusului_1443485.html
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!