Varujan Vosganian: Președintele Iohannis pare reprezentantul altor interese naționale și etnice decât cele ale poporului român

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat că în lumina ultimelor acțiuni și declarații ale Președintelui Iohannis făcute înainte de preluarea de către România a Președinției UE, acesta pare „reprezentantul altor interese naționale și etnice decât cele ale poporului român”.

„Nu putem opri mașina numită România în pantă, pentru că intrăm în semestrul european, iar suspendarea președintelui în semestrul european ar fi catastrofală pentru imaginea României. Noi respectăm interesul național, iar Iohannis profită de această situație. Președintele pare reprezentantul altor interese naționale și etnice decât ale poporului român”, a spus Vosganian pentru Adevărul.

Vosganian a mai zis că deși sunt îndeplinite condițiile suspendării Președintelui, coaliția de guvernare nu va apela la acest pas, deoarece România va intra în perioada Președinției UE, iar procedura s-ar suprapune, ceea ce nu ar fi benefic pentru Țară.

„Eu cred că sunt întrunite elemente suspendării. Problema se pune ce câștigăm și ce pierdem. Nu poți să suspenzi președintele gândindu-te că toată procedura din Parlament va fi simultană cu semestrul european. Președintele face parte din Consiliul European. Interesul național spune că trebuie să suportăm capriciile președintelui. Iohannis va trebui să numească până la urmă noii miniștri. A ales să-și facă de cap la finele mandatului”, a mai adăugat Vosganian.

Totodată, vicepreședintele ALDE a mai precizat că nu crede că Președintele Iohannis l-a refuzat pe Ilan Laufer din cauza unui presupus antisemitism, ci doar din motive politice.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Dan Vizanty 23.11.2018 20:01
    Domnule deputat, domnul Klaus Werner Penali$ chiar este corifeul antiromanismului, supus Germaniei, globalitilor, progresistilor si oricaror entitati politice secrete creatoare de dosare penale...Iar dvs. domnule Vosganian nu ne mai intrati la suflet daca va luati de Johannis, dupa ce si dvs. ati tradat interesele Romaniei cu Legea Exploatarilor Offshore.
  • Nicolae Ciobanu 24.11.2018 02:21
    SI CINE-I PROSTUL , DACA ASTA SE STIE DE INAINTE DE A FI "ALES" PRES. ?
  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

  10. Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

Ultima oră

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

17:25

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte