FOTO: Colaj din fotografii utilizate de The Capital Research Center
Unul dintre cele mai prestigioase think-thank-uri americane, The Capital Research Group, a realizat un documentar amplu despre prezența și influența miliardarului George Soroș în România. Început la finalul lui Decembrie trecut, sub deviza „Amăgire și Dezorientare”, serialul se intitulează „Fantomele românești ale lui George Soroș”, are șase părți, ultimul episod fiind publicat azi, 8 februarie.
„Fantomele” lui Soroș sunt acei mii de bărbați și femei care au plecat să studieze pe banii miliardarului în Occident și care ulterior s-au întors în țară, fie activând în cadrul statului, fie deschizându-și ONG-uri. În documentarea sa, autorul argumentează folosind o bază foarte largă, ce includ: studii, cărți, siteuri românești și străine. Între sursele considerate de încredere se găsesc și articole ce au apărut pe siteul ActiveNews.ro.
În primul episod, autorul, Jacob Grandstaff, se întreabă de ce a fost nevoie ca fundațiile lui Soroș să „toarne” peste 1,6 miliarde de dolari pentru „dezvoltarea democratică” a Europei de Est, din moment ce aceste țări erau deja democratice și membre ale comunității europene.
„Motto-ul lui Soroș, `Dacă voi cheltui destul de mult, voi îndrepta situația` ne ajută cu un răspuns, ca și cu o privire asupra activității sale filantropice, dintre care majoritatea are scopuri politice, nu umanitare. În timpul alegerilor din 2016, Soroș a cheltuit 25 de milioane de dolari pentru a o susține pe Hillary Clinton și alți candidați democrați. Dar când atâta cheltuială `nu a îndreptat (alegerile)`, Soroș a proclamat prin intermediul unui editorial că `Democrația este acum în criză`. Se pare că definiția lui Soroș pentru democrație înseamnă să alegi doar candidații pe care îi aprobă el”, scrie Jacob Grandstaff în primul articol al seriei.
În continuare, autorul descrie cum „Departamentul de Stat al SUA a făcut deseori echipă cu Soroș și fundațiile sale pentru a `promova democrația` în țările din Estul Europei. Deseori, aceasta a constat în luarea la țintă a guvernelor naționaliste prin difuzarea de propagandă social liberală prin intermediul ONG-urilor și a mass-mediei sponsorizată de Occident, câteodată mergând până la influențarea alegerilor”.
În partea a doua, autorul vorbește despre „cum incită ONG-urile finanțate de Soroș și aliații lor occidentali de la putere la Revoluții în Estul Europei”. Într-o analiză extrem de detaliată, autorul descrie cu acrivie modul în care miliardarul american și-a creat încă din 1990, cu Grupul pentru Dialog Social, „o armată loială formată din soldați recunoscători ai societății civile”.
Jacob Grandstaff detaliază felul în care oamenii lui Soroș au ajuns în funcții influente în Guvernul României, în special după alegerile din 2004, câștigate de Traian Băsescu.
Sunt menționați, în primul rând, Sandra Pralong - actualul consilier al președintelui Iohannis, Alin Teodorescu, fostul consilier al premierului Năstase între 2000 și 2004 sau Renate Weber, fostă consilieră a președintelui Băsescu.
Americanii afirmă că pe lângă rețeaua originală Soroș, între timp au mai luat naștere zeci și zeci de alte ONG-uri.
„Pe lângă cele 12 ONG-uri care formau, inițial, Rețeaua Soroș în România, au apărut zeci de ONG-uri pe lângă acestea care caută să transforme cultura creștin-ortodoxă a României prin promovarea valorilor liberale”, scrie Grandstaff.
Având în Președintele țării un aliat al Occidentului, ONG-urile lui Soroș și-au îndreptat atenția spre Parlamentul României, notează americanul. Mai mult, acesta afirmă că stânga din România încearcă disperat să asocieze PSD-ul cu Rusia, datorită susținerii acestui partid pentru căsătoria tradițională.
Absolventul London School of Economics, Phaik Thien Poh, a identificat patru criterii de îndeplinit pentru realizarea unei revoluții colorate:
1. Actualul lider trebuie să fie foarte nepopular și să fie pus în fața sindromului „lame-duck”(intraductibil, reprezintă un lider care știe că succesorul său a fost deja ales -n.n).
2. Forțele anti-regim trebuie susținute de către mass-media și agenți de influență străini
3. Revoluția trebuie să fie non-ideologică și să susțină cauze generale precum libertatea, democrația și dezvoltarea economică.
4. Guvernul corupt trebuie să fie perceput de un stat străin pe care poporul nu-l dorește, astfel crescând numărul forțelor care luptă împotriva regimului.
În cazul României, primul criteriu al lui Poh stă pe temelie șubredă. De la mai-sus menționatul Iliescu, președinții României s-au bucurat de susținerea Occidentului. Totuși, ONG-urile și-au intensificat atacurile asupra Parlamentului dominat de PSD, cu aceleași tactici pe care aliații susținuți de Soroș din Georgia și Ucraina le-au folosit împotriva șefilor lor de stat înainte de a-i schimba. Având în vedere rețeaua extensivă a lui Soroș și repatriații săi bine finanțați, următoarele două criterii ale lui Soroș se aplică din plin. Legat de ce-al patrulea criteriu, stânga românească a încercat din ce în ce mai mult să lege PSD-ul de Rusia, agățându-se - printre alte paie, de susținerea acestei grupări pentru căsătoria tradițională”, se arată în text.
Capital Research Center se descrie ca un think thank fondat în 1984, având ca scop modul de cercetare al felului în care fundații, carități și alte organizații non-profit cheltuie banii și se implică în politică, de multe ori în moduri în care donatorii nu și le-au dorit și pe care le-ar găsi dezgustătoare. „Nu ne este teamă de establishment-ul de la Washington - nici de cel Republican, nici de cel Democrat. Și de nimeni altcineva.[...] Credem în piețe libere, guvern constituțional și libertate individuală. Dar faptele sunt fapte și jurnaliștii și cercetătorii merg acolo unde îi duc faptele. CRC este scutit de taxe și independent. Nu avem contracte și nu acceptăm bani guvernamentali, niciun cent. Depindem de contribuțiile volutare pentru a ne finanța activitatea. Suntem „Capital Research Center”, think-thank-ul de investigații al Americii”, se arată pe pagina organizației. În Boardul de Trustees al CRC se găsesc personalități precum Michael Franc, de la prestigiosul „Hoover Institution” sau Onorabilul Edwin Meese al III-lea, fellor la Fundația Heritage. Președintele CRC este Scott Walter, o persoană cu CV remarcabil. Walter a fost membru al administrației George W. Bush, având funcția de Asistent Special al Președintelui Bush pentru politica internă.
Partea a treia se ocupă de evenimentele post Colectiv. Autorul menționează protestele ce au urmat incendiului din clubul Colectiv și faptul că revoltații au purtat drapele ale României găurite în mijloc, dar și că unii au cerut moartea Patriarhului, a Premierului Ponta și a altora.
„`Corupția ucide` a devenit sloganul lor de luptă, demonstranții din mai multe orașe învinovățind politicienii pentru evenimentele tragice. Un protestatar a afișat un carton care-i arăta pe Prim-Ministru, pe Ministrul de Interne, pe primarul sectorului 4 și Patriarhul Bisericii Ortodoxe în flăcări, cu mesajul: ` Voi trebuia să ardeți, jigodiilor`. Pe 4 noiembrie, premierul Ponta a cedat și și-a prezentat demisia”, a notat Grandstaff.
Acesta menționează faptul că „oponentul” lui Ponta, Klaus Iohannis, a primit această demisie ca pe o „victorie”. În final, autorul se întreabă:
„Cumva, într-o țară de 20 de milioane de oameni, mai puțin de 60.000 de protestatari, care aveau susținerea a mai puțin de 15% din populație, au reușit să forțeze Guvernul să se predea. Cine a fost în spatele lor?”.
Partea a patra a serialului documentează ascensiunea Monicăi Macovei, un jucător-cheie în rețeaua Soroș, dar și a Alinei Mungiu Pippidi.
Articolul oferă spațiu generos mentalității care o animă pe Alina Mungiu Pippidi, autorul exempleficând prin mesajul piesei „Evangheliștii”, vehement criticată în societate la vremea respectivă pentru „blasfemierea” creștinismului. „Creștinismul nostru de fațadă ascunde o înapoiere incredibilă”, spunea ea atunci. Mungiu a avut un rol important în convingerea Monicăi Macovei să accepte rolul de ministru al Justiției pe vremea lui Traian Băsescu.
„Coaliția Dreptate și Adevăr a lui Băsescu a amintit multora de Revoluția Portocalie din Ucraina ce avea loc în acel moment. Mulți observatori și ONG-uri occidentale au privit victoria sa ca pe un triumf al reformelor Vestice în fața corupției post-comuniste”, notează autorul.
În partea a cincea, Jacob Grandstaff documentează felul în care, după 2004, România a început să fie cuprinsă de febra „anticorupției”. Autorul consideră că ascensiunea Monicăi Macovei este un exemplu de manual despre cum activiștii legați de Soroș au ajuns la putere în Europa de Est.
„Absolventă a Universității Central Europene (CEU) și fostă activistă de ONG, Monica Macovei ne oferă un exemplu de prim rang despre cum activiștii aliniați la Soroș au preluat puterea în Estul Europei”, adaugă americanul.
Bătălia anticorupție a început mediatic în 2002, atunci când revista „Dilema” a dedicat un număr al său „Încrederii în Justiție”, „publicând un sondaj realizat de Fundația Soroș (printre alții) care susținea că 90% dintre români considerau că s-a amplificat corupția de la ultimele alegeri. Asta a determinat partidul de guvernământ să creeze Parchetul Național Anticorupție (PNA).
Fondatorul Dilemei, Andrei Pleșu, este un filosof conectat la Soroș și ulterior un consilier al Președintelui Băsescu. Pleșu a ajutat la organizarea GDS, de care am vorbit în Partea a doua. În 1990, Soroș s-a întâlnit cu cei de la GDS prin intermerdiul unui român-maghiar pe nume Levente Salat și le-a prezentat o ofertă pe care nu puteau s-o refuze: un dar de un milion de dolari pentru a crea o rețea de ONG-uri favorabile în România”, scrie autorul.
Capitolul se încheie cu transformarea PNA-ului în DNA-ul de azi, cu ajutorul fundației Freedom House și a Monicăi Macovei.
„Nesurprinzător, prietenii ei de la Freedom House au descoperit că PNA-ul nu are performanțe. Administrația țării a transformat PNA-ul în Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Justiției condus de Macovei - mai degrabă decât Consiliul Superior al Magistraturii - a preluat răspunderea asupra Procurorului General și al șefului DNA.
În consecință, media și ONG-urile din România au reușit să defăimeze cu succes pe toți legislatorii care s-au opus noii agenții anti-corupție pe motiv de încălcare a libertăților civile. Macovei a eliminat directorul PNA și procurorii „neprietenoși” și i-a înlocuit cu acoliți loiali ei și noii administrații. Cu Macovei la cârma justiției, condamnările numelor grele au crescut substanțial”, încheie autorul.
Partea a șasea îi este dedicată în integralitate Monicăi Macovei și modului în care aceasta a implementat anumite legi, unele dintre ele ducând la colaborarea DNA-SRI din justiție. Jacob Grandstaff afirmă că „pentru a mări spectrul corupției, Macovei a extins vast conceptul de abuz în serviciu. Decât să se bazeze pe votanți pentru a-i trage la răspundere pe oficialii guvernamentali prin intermediul urnelor, noua clasă de procurori - special aleasă de către clasa de ONG-uri finanțate de către Soroș și compania - putea să-i trimită pe aceștia direct la închisoare”.
Acesta susține că Agenția Națională de Integritate (ANI) este o altă creație a lui Macovei, funcționând după o lege „care nu exista nicăieri în UE - care este, în mod ironic, standardul pe care-l clamează Macovei în ceea ce privește justiția și legea. Ea chiar s-a lăudat că ANI afectează `aproape 500.000 de oameni„.
În partea a șaptea a „fantomelor lui Soroș”, autorul promite să expună modul în care activiștii lui Soroș au folosit cruciada anti-corupție pentru a prelua puterea, fără să fie nevoie de câștigarea alegerilor.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.