Fost ministru de externe al României, vice-prim-ministru, președinte al Adunării Parlamentare a OSCE dar și unul din artizanii parteneriatului strategic româno-american, fostul europarlamentar Adrian Severin a realizat mai multe analize referitoare la recenta ascensiune rusească în politica internațională.

Adrian Severin analizează articolul lui Robert E.Hunter, fost ambasador SUA la NATO, dar și colaborator al președinților Carter și Clinton, text intitulat "Rusia a revenit; trebuie să ne obișnuim cu asta".

În textul său, Robert E. Hunter(FOTO) povestește istoria relațiilor Occidentului, în special a SUA, cu Rusia, atingând și subiectul intergrării României în NATO. În text, fostul înalt reprezentant al SUA admite că, în mod deliberat, România și restul țărilor din valul doi de aderare au fost lăsate pe dinafara NATO în 1999. Atunci, după cum se știe, doar Ungaria, Cehia și Polonia au fost invitate să adere.

"Dincolo și dincoace de concluzie, însă, căreia personal îi subscriu, nu pot să nu rețin relevanța excepțională a informației referitoare la România, pe care pentru unii o furnizează iar pentru alții o confirmă articolul ambasadorului Hunter: la începutul anilor 1990 sau, mai exact, în primul deceniu de după dispariția sistemului mondial bipolar, SUA – și, se subînțelege, aliații săi europeni – nu aveau în vedere integrarea României în sistemul euro-atlantic de alianțe și parteneriate. Dimpotrivă, acestea considerau (și, iată, respectiva școală de gândire încă nu a dispărut) că România nu era capabilă de vreun aport strategic semnificativ la consolidarea securității lumii euro-atlantice și de aceea, realizarea unei „Europe întregi și libere” care să includă Rusia se putea realiza mai ușor cu o Românie lăsată într-un zonă tampon despărțind sau articulând spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic. Dacă abaterea de la o asemenea filosofie este considerată, prin prisma gesturilor recente de revenire a Rusiei, o greșeală, nu rezultă, oare, că repararea greșelii ar presupune excluderea – de facto, prin marginalizare, dacă nu chiar de jure – a României din structurile euro-atlantice? Lucru nu foarte greu de realizat câtă vreme oricum România a fost menținută pe post de membru de mâna a doua a NATO și UE, ea fiind tratată mai mult ca o colonie sau teritoriu sub mandat decât ca un partener sau un aliat", scrie Severin pe blogul său.

Fostul diplomat român trage niște concluzii dure în urma articolului publicat de Robert E. Hunter.

"Independent de aceasta, dezvăluirile din articolul lui Richard Hunter permit extragerea a patru adevăruri esențiale: 1. România a intrat în NATO prin „efracție” sau în cel mai bun caz printr-un concurs de împrejurări, căci altminteri Occidentul nu a dorit-o; 2. oamenii politici români ai timpului (așa detestați cum sunt și oricât de corupți vor fi fost ei) au reușit o excepțională performață de abilitate politico-diplomatică spre a evita rămânerea țării într-o zonă gri sau în sfera de influență euro-asiatică; 3. marginalizarea României în NATO și UE, precum și teza excepționalismului corupției românești sau cea potrivit căreia cultura română nu este compatibilă cu cea occidentală, nu au fost întâmplătoare ci expresia continuării evaluărilor inițiale cu privire la locul națiunii române pe harta politică a lumii post-bipolare; 4. odată cu „revenirea Rusiei”, riscul excluderii României din lumea euro-atlantică sau a izolării ei la marginea acestei lumi este enorm și actual", a scris Severin.

Mai grav, acesta afirmă că România a declanșat un război rece propriu împotriva Rusiei, fără să fie obligată de Occident și doar în scopul de a-și proteja regimul intern, corupt.

"În anii 1990, în timp ce spera la diminuarea ireversibilă a puterii și relevanței globale a imperiului sovietic și succesorilor săi, România postcomunistă gândea sincer că intrarea sa în NATO nu se făcea împotriva Rusiei ci în scopul garantării propriei sale securități. Ea credea totodată că prin întărirea securității în vecinătatea Rusiei, inclusiv securitatea acesteia se va consolida, permițând cordialitatea în relația româno-rusă. Ulterior, devenind mai americană decât America, România a declanșat propriul război rece cu Rusia. Spera că astfel va obține protecția Washingtonului atât pentru regimul său politic intern (corupt) cât și pentru securitatea sa externă (vulnerabilă). Acum, România riscă a fi ori prima țintă – dacă tensiunile ruso-occidentale se ascut – ori, mai probabil, primul sac de balast aruncat din nacela unei renăscute antante ruso-occidentale", a conchis Severin.