

Din cele ce aud, văd, citesc, mai toți românii sunt preocupați de soarta României; unii în mod onest, alții ca urmare a manifestării concrete a unor interese interne și externe în slujba cărora se așează. Și firesc, câți români onești atâtea variante (în cazul celorlalți, chiar dacă sursele de plată sunt diverse, putem constata o mare congruență a proiectelor de viitor).
A face previziuni pentru România este însă un lucru extrem de dificil pentru că încurcăturile datorate chiar românilor plus vortexurile provocate de poli externi, așezate pe un anumit specific local, ridică stavile greu de trecut analiștilor onești (nu e cazul celor care fac fezandarea populației pentru obiective avute în planul de manipulare și condiționare).
Dar dificultatea unei proiecții precise a viitorului este sporită până la cote apropiate de imposibil din cauza frământărilor, schimbărilor, tensiunilor la nivel mondial, cum nu au mai fost din perioada premergătoare și oarecum postmergătoare celui de-al doilea război mondial. Este vorba de schimbări dramatice de mentalitate, schimbări politice și economice surprinzătoare și chiar modificări de geografie.
Astfel, a face estimări, previziuni, proiecții pentru România, fără a vedea ce se întâmplă în jurul nostru și fără a avea o bună imagine a ceea ce se întâmplă în lume, ar fi un demers lipsit de substanță. De aceea, înainte de a mă opri asupra noastră, după o enumerare cu infime explicații, în cadrul acestui text, a unor tendințe, procese, schimbări majore, voi reveni cu dezvoltarea acestora în analize alocate fiecărui subiect în parte. Iar în cadrul acestora, acolo unde e nimerit sau necesar, voi face trimiterile de rigoare către noi.
Cele câteva subiecte asupra cărora mă voi opri privesc fenomene, entități statele și organizaționale a căror evoluție ne privește direct. Plaja de timp în care le voi încadra este de la 1 la 30 de ani, pornind din 2019.
De asemenea, dincolo de revoltele, sau războaiele civile din interiorul statelor occidentale, nu discut posibilitățile conflictelor militare, ci numai voi aminti posibilitatea unora. Evident, orice discuție este anulată de un eventual conflict mondial, nuclear sau nu (din păcate, aproape sigur, nuclear).
Confruntarea dintre mafia financiară globalistă și conservatori va fi tot mai încinsă.
Tabăra mafiei globaliste își continuă ofensiva pentru acapararea întregii lumi folosind resurse financiare și materiale uriașe, instituții internaționale, guverne naționale, ong-uri, elitele progresiste. În acest sens, „Agenda 21” a ONU își completează cu perseverență programul: multiculturalism, identitate de gen, educație sexuală, migrație, vaccinuri fără frontiere, dictatura „ecologistă” etc. „Agenda 2030” a ONU urmărește ca la nivelul anului 2030 să se definitiveze guvernarea globală, care ar marca printre altele chiar desfințarea capitalismului.
Dar, o altă ordine mondială decât „Noua ordine mondială”, pregătită pentru noi de mafia financiar-bancară globalistă, pare a se configura. Marxismul, deghizat în progresism, este tamponat tot mai tare de revolta popoarelor și elitelor conservatoare. În locul guvernării mondiale, ne îndreptăm către o lume multipolară; noile puteri mondiale, China și Rusia, susțin valori și principii identitar-conservatoare.
Modelul economic mondial se schimbă.
Mitul unei economii mondiale organizate cu reguli adoptate în comun se prăbușește, noua ordine mondială, care se naște, este una în care fiecare țară își pune la vedere, nu ascunse după aparențele cooperării internaționale, armele economice în serviciul propriilor interese. O criză economică americană în 2019 ar putea marca în regim de urgență, spun unii specialiști, sfârșitul neoliberalismului.
SUA rămân tot peste ocean, se dezmembrează și o parte dintre state se islamizează.
În SUA albii devin minoritari în 2045, pe o proiecție care nu ia în calcul migrația masivă ce poate deveni o realitate imediat ce democrații/comuniștii câștigă președinția.
SUA se sparg, după ideologia dominantă în diversele state (marxistă sau conservatoare) și politicile impuse (migrație, lgbtq-ism, ideologia genului etc.) și funcție de componenta etnică și rasială: organizațiile reprezentative ale negrilor au deja în plan formarea unui stat și unei națiuni în interiorul actualului stat federal, dar independent de acesta.
Europa de Vest va fi zguduită de revolte sociale și de islamizare.
Continuă și se amplifică revolta populației împotriva elitelor corupte, slujitoare ale mafiei globaliste. Se dezvoltă conflictul între populație și elite de tipul „vestelor galbene”, conjugat cu alte formule mai reduse numeric, dar mult mai organizate.
Schimbări de regimuri și de direcție. Stare de instabilitate prelungită.
Statele devin preponderent islamice chiar și acolo unde musulmanii nu constituie majoritatea, ci o minoritate de 20-25 % reprezentată politic unitar.
Populație majoritar islamică în circa 25-30 de ani în toate statele în care se aplică „Pactul pentru migrație” și nu se pune stavilă sosirii de noi migratori. Declanșarea unor conflicte armate între localnici și musulmani tot mai probabilă.
Uniunea Europeană este imposibil de reformat și se prăbușește, sau este destrămată în mod organizat.
Contestată tot mai puternic chiar și în statele care beneficiază masiv economic de pe urma ei (Germania, de ex.), ca fiind o construcție a mafiei globaliste îndreptată împotriva persoanei umane și a națiunii, și complet neadecvată noului model economic mondial, UE dispare.
Statele din centrul și sud-estul Europei formează alianțe regionale proprii și le dezvoltă pe cele existente - Visegradul.
Pe fondul problemelor interne și al islamizării din statele vest-europene și al evoluțiilor din SUA (inclusiv, în plan temporal apropiat, poziționarea președintelui Trump), NATO moare de la sine, sau este dizolvată.
Rusia rămâne tot în apropierea României, în creștere economică și de influență.
China își încetinește economia, dar își continuă expansiunea în Africa, America de Sud și în Europa.
India devine tot mai prezentă în lume încercând să-și concureze vechia rivală, inclusiv în domeniul investițiilor – propriul „drum al mătăsii” etc.
Sunt posibile războaie locale, regionale, intra și intercontinentale, sau chiar mondiale. Iar unele dintre ele chiar vor avea loc.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Poate afirmatia sa fie adevarata in ceea ce priveste Rusia, insa China este clar exponenta marxismului. Cred ca singura tara mai marxista decat China e Corea de Nord. Si nu numai asta, chiar il exporta masiv in Africa, in America de Sud, chiar si in Europa, varful de lance fiind, culmea, 'capitalul' chinez (care sarpraiz, sarpraiz, nu e tocmai chinez - a se citi memoriile lui David Rockefeller).
In plus, China este beneficiara directa a tuturor politicilor globaliste. Spre exemplu, pentru cine nu stie, lupta cu incalzirea globala consta in mutarea a tot ceea ce inseamna manufacturare, industrie grea in China (eventual si India), descurajand industria grea din tarile dezvoltate prin taxe si impozite 'verzi', dar dind Chinei liber la poluare.
Oricum, in cele din urma China s-a dovedit a nu fi chiar atat de 'putere': numai ce si-au aratat americanii coltii, si economia chineza a intrat in recesiune.
Eu rămân la ideea că decizia electoratului britanic de a părăsi Uniunea Europeană se datorează faptului că britanicii încă au îndeajuns de mult instinct politic pentru a înțelege că Uniunea Europeană este o construcție fără viitor. Faptul cu pricina a ieșit în evidență, cât se poate de clar, în urma crizelor succesive cu care s-a confruntat Uniunea în ultimul deceniu: criza datoriilor și revoltele anti-austeritate din sud, criza refugiaților și maniera haotică în care a fost gestionată, revoltele național-populiste din est. Și cred că dacă UE ar fi avut un viitor, britanicii nu ar fi optat pentru soluția radicală și, după cum vedem, foarte complicată, a brexitului.
Evident, nu doar britanicii își dau seama că șandramaua pârâie din toate încheieturile și stă să cadă. Tot mai mulți europeni își dau seama de faptul cu pricina. Dar britanicii au, istoric, o poziție geopolitică și o tradiție a independenței care le-a dat posibilitatea să strige (colectiv), înaintea celorlalți, că regele e gol și să acționeze în consecință.
Din acest punct de vedere, departe de a fi un indicator al lipsei de maturitate a electoratului britanic, așa cum le place eșuatelor elite liberale și pro-europene să sublinieze, debandada care acompaniază brexitul - în fond, inevitabilă - nu este, în opinia mea, decât avanpremiera, la scară mult mai mică, a haosului generalizat ce va urma atunci când și celelate state membre ale Uniunii Europene vor fi forțate de veridctul implacabil al istoriei să își asume poziția pe care britanicii, din motivele enumerate mai sus, au avut privilegiul de a și-o asuma mai devreme și, drept consecință, într-un mod care reflectă un plus de libertate politică prin raport cu condițiile istorice constrângătoare, independente de voința indivizilor și popoarelor.
Ceea ce, evident, nu înseamnă că despărțirea de UE nu va fi problematică, ba chiar traumatică, inclusiv pentru britanici. Doar proștii și naivii ar fi putut să creadă că brexitul va fi o simplă promenadă printr-un parc englezesc. La fel cum doar elitele liberale pot să creadă că el se explică strict printr-un reflex primitiv-irațional al maselor proaste, care nu știu să aprecieze beneficiile integrării în minunata lor construcție politică. Înseamnă doar că, la fel ca în viața de zi cu zi, exitul va fi mai puțin traumatic pentru cei care își fac primii bagajele și pleacă dintr-un aranjament instituțional falimentar. Sau, altfel spus, că în ciuda tuturor neajunsurilor, poporul englez, cu al său apetit pentru pariuri, a pariat bine și de data asta, chiar dacă câștigul este unul amar - pentru că, de fapt, nu se câștigă nimic, doar se minimizează pierderile inevitabile. Am putea să facem trimitere la proverbul românesc: "cine râde la urmă, râde mai bine". Din păcate (pentru toți), în cazul de față, mai potrivită este formula: "cine plânge la urmă, plânge mai rău".
În fine, asta este ceea ce cred eu. Timpul le va lămuri pe toate.
https://vk.com/wall455171542_6915