Theodor Paleologu nu exclude apropierea de Grupul de la Vișegrad

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Miercuri, 16 octombrie, a avut loc conferința de presă prin care Alternativa Dreaptă (AD) și Theodor Paleologu au anunțat că vor colabora în campania pentru alegerile prezidențiale.
 
În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, Theodor Paleologu a remarcat, printre altele, că România are nevoie urgentă de un proiect de țară care să abordeze cel puțin câteva probleme dureroase pentru România precum precaritatea infrastructurii, criza demografică sau cea din sistemul educațional.

Una dintre întrebări s-a referit la raportarea României față de alianța celor patru state central-europene V4: Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia, în contextul declarației președintelui Iohannis care spunea că „o apropiere între grupul de la Vișegrad și România este nerealistă”.

Theodor Paleologu nu a exclus o apropiere de grupul de la Vișegrad: „Pentru România este foarte important să aibă aliați în Uniunea Europeană, influența noastră este mult sub ceea ce am putea avea ca influență. O țară cum e Danemarca este, de fapt, mai influentă decât România, nu numai pentru că are o economie funcțională ci pentru că „joacă în echipă” cu alții: cu Suedia, cu FInlanda, Germania. Ori noi suntem cam izolați și ca filozofie generală ar fi bine să ne lipim de un grup de state care are o viziune coerentă.
 
Orban în Ungaria nu îmi place pre mult. Dar nu îmi place prea mult din alte motive decât cele invocate cele mai des, sunt motive care țin de libertatea de expresie, de corupție. Nu i-aș pune pe toți în aceeași găleată, sunt diferențe între Polonia, Ungaria, România...

Pot înțelege anumite reticențe față de Viktor Orban, față de guvernul polonez actual, eventual, dar în general pentru România este bine să se lipească de un grup coerent de state și după părerea mea este bine să jucăm în ligă cu Polonia, cu Ungaria, indiferent de nemulțumiri de moment... Eu nu adopt retorica aceasta împotriva iliberalilor, este o modă intelectuală.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Tache Mache 18.10.2019 18:05
    Dan Barna, RENUNȚARE la candidatură!

    ”Retragerea candidaturii la prezidențiale a suspectului de fraude cu fonduri europene, Dan Barna-USR - pâna la clarificarea dosarului anchetat de DLAF”

    BUCUREȘTI, 18 oct - Sputnik, Evan Răutu. Ancheta jurnaliștilor de la RISE Project a produs un adevărat cutremur în politică, iar ”replicile” seismul continuă și azi. Ba chiar putem vorbi de un nou ”cutremur”!

    ”USR are candidat penal! Barna anchetat de Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă (DLAF)!”, denunță PSD Sibiu, orașul natal al lui Dan Barna.
    Ca atare – și în lumina politicii promovate chiar de USR și PNL, PSD Sibiu are o solicitare fermă:

    ”Cerem retragerea candidaturii la prezidențiale a suspectului de fraude cu fonduri europene, Dan Barna-USR. Pâna la clarificarea dosarului anchetat de DLAF, Dan Barna este suspect de fapte penale care îl obligă să renunțe la cursa pentru prezidențiale”.
    Mia mult, conform anchetei Rise Project – ale cărei rezultate nu au fost negate de Barna, ci doar împinse spre derizoriu - este vorba de bani din fonduri europene destinați persoanelor cu dizabilități.

    ”Printre altele, Dan Barna este coordonatorul unor grupuri care ar fi obținut sume impresionante de bani deturnate prin intermediul unor proiecte pentru persoane cu dizabilitati, fapte de neacceptat pentru un om care cere votul românilor”, acuză PSD Sibiu pe pagina sa de Facebook.

    Deci, cum va răspunde Dan Barna acestei solicitări – și provocări, totodată? Pe baza propriei ”doctrine”, Barna ar trebui să se retragă, inclusiv din Parlament – și ”să-și dovedească nevinovăția în fața procurorilor”. Așa cum au făcut Ludovic Orban sau Dan Motreanu, de exemplu.
    https://ro.sputnik.md/politics/20191018/27889903/Dan-Barna-renunta-candidatura.html
  • Dan Vizanty 18.10.2019 19:49
    Lasati-ne cu acest asa-zis intelectual fara opera, omul lui Petrov si rasfatatul serviciilor de pretutindeni! La ce ne trebuie presedinte aceasta penibila copie a lui Plesu, de la care a preluat stilul, tinuta, pana si ifosele? Macar Plesu a scris niste volume, chiar valoroase pana sa intre in cazanul de smoala a lui Soros. Credeti ca Paleologu, daca va iesi presedinte, are curajul, patriotismul, indarjirea sa elibereze Romania din robie? Treziti-va!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ