Tăricene, lasă-ne cu ALDE d-astea!

De Octavian Metoni  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În istoria partidelor politice din România există sau au  existat tot felul de partide și partidulețe, unele mari, altele mici, dar și unele care au existat degeaba. După părerea subsemnatului, cel mai ridicol și jenant partid politic este, categoric, ALDE. Și asta în condițiile în care am luat în calcul existența, de-a lungul timpului, inclusiv a mișcărilor create pentru a crea confuzie (vezi Partidul Democrat Agrar al lui Victor Surdu), dar și a polițiștilor, securiștilor și militarilor, toți făcuți la apelul de seară, din UNPR-ul marelui, uriașului, giganticului și celebrului Victor Oprea. Evident, și aici e loc de confuzie, și anume cu UNPR-ul anilor 90, dar nu vreau să mai insist pe acest lucru. Să vă spun de ce cred că acest ALDE este ceea ce numim îndeobște o gașcă de nesimțiți și fripturiști politic, iar liderul mișcării, eternul liberal Călin-Popescu Tăriceanu, un preș pe care te poți șterge mai abitir decât a fost cazul cu clujeanul Boc.

Omul din fruntea bucatelor

Încă de pe vremea când era prim-ministru PNL, domnul Tăriceanu a reușit performanța de a fi sprijinit de întregul Parlament al României, ai cărei cumponenți numai de alegeri anticipate și corecte nu aveau chef. Omul a stat liniștit în fruntea Executivului, afișând o caldă superioritate față de dușmanul Băsescu, dar și asigurând un parcurs impecabil unei echipe ministeriale care nu se poate lăuda cu nimic de-a lungul mandatului sprijinit inclusiv sau mai ales de PSD. După care, omul nostru face opoziție internă în partid și, după decizia șefului său, Crin Antonescu, de rupere a alianței cu PSD, decide că e mai confortabil să rămână un gentleman într-o funcție înaltă, dar fără să treacă proba electoratului. Și uite-l pe "copilul" masonului Lăzărescu ajuns șef al Senatului. Adică, a doua poziție în Stat, deși creația sa, numitul ALDE, nu a avut nici măcar bunul simț să accepte o competiție gen Liga1 cu celelalte mișcări politice. Aici va sta liniștit. fără să facă nimic, la fel cum a făcut-o și în fruntea Cabinetului, lăsând loc, nu-i așa, de un bună zîua, cu î di i. 

Oamenii bossului

E simplu. Unul singur. Adică, singularul și dezacordul care derivă de aici sunt obligatorii. Acest tip, Barbu Aldea, a reușit performanța de a se pune rău cu toate, inclusiv cu bunul simț și cu imaginea sa reflectată de propria-i oglindă. Roșia Montană, HIV, meseria grea de politician etc, n-are niciun rost să mai trec în revistă aberațile acestui profesoraș care ne îndoctrinează copiii cu știinte politice. Că deh, politichia e știință mare, domnilor! Trec inclusiv peste faptul că au existat în istoria României bărbați cel puțin la fel de neatrăgători la prima vedere, dar comparația cu Kogălniceanu se oprește aici. Îi desparte un secol de patriotism și de demnitate, toate în favoarea celebrului pașoptist și aliat al monarhiei de mai târziu. Bun, am terminat cu ALDE. Sau nu... Pentru că acest ALDE vrea acum să meargă separat în alegeri. Nu se va mai baza doar pe un ipotetic 5% din sondaje, ci vrea să demonstreze forța sa și independența față de bunicuța PSD. Fac pariu cu mine însumi că nu va reuși. Nu pentru că acestei țări îi va fi mai bine fără ALDE. Nu pentru că mie sau altora ne stă în gât acest partiduț de buzunar. Pur și simplu pentru că lor înșile, marelui președinte al Senatului și uriașului om de cultură ALDE(a) le va fi mai bine. De ce să vă stresați, domnilor, făcând din patriotism meseria de senator? Nu mai bine vă retrageți și vă scrieți memoriile bazate pe capacitatea de memorare a altora? Sau să vă plimbați nepoțeii în parc? Eventual într-unul retrocedat unor rechini imobiliari fără scrupule? Zău așa, domnilor care reprezentați ALDE, pentru că sunteți doi și deci mai mulți, de ce nu vă lăsați de de-ALDE d-stea?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?