Cea mai mare excrocherie, minciună, fundătură, în care ne-a înghesuit mafia financiar-bancară globalistă, este conceptul de societate civilă, combinat cu cel de „power to the people”. Mai precis, așa-zisul transfer al puterii către cetățean. Desigur, după cum vom vedea, nu către orice cetățean, deși principiile frumoase așa grăiesc, ci către cei aflați de partea bună a baricadei. Adică către cei aflați în slujba mafiei anticristice amintite mai sus. Azi se mai spune de partea „sistemului”. Sau a statului ascuns, paralel, a puterii reale, nu a celei afișate, care nu e altceva decât o proiecție pe ecranul pe care se desfășoară filmul unei realități contrafăcute 100 %.

Atunci când se vorbește despre SC, mulți cred că este vorba numai despre ong-uri. În realitate, din SC fac parte formulele de asociere cu personalitate juridică sau fără, altele decât structurile guvernamentale, plus cetățeanul activ (un alt concept introdus pornind de la cel de societate civilă). În principiu, tot ce mișcă și are o implicare civică (adică cetățenească), adică tot cetățeanul implicat într-o formă organizată, sau spontan, într-o cauză care are efecte și asupra altora.

Tot aici găsiți și partidele politice și media. În cazul ultimei, prezența este oarecum paradoxală atât timp cât asocierile economice nu sunt parte a SC. Iar media, în afara celei dezvoltate în ultimii ani pe net, este, pentru patronii din sector, o activitate economică ca toate celelalte. E adevărat, cu ceva în plus: calitatea de instrument de lobby, propagandă, manipulare, condiționare, albire a creierului cetățeanului.

Nu fac parte din SC, structurile statului – în care găsim însă membrii diverselor forme de SC, de la cetățeanul activ la partide. În final, conceptul este o deplină și voită aiureală făcută cu un scop precis despre care vom vorbi mai jos.

Despre societate civilă începe să se vorbească cam de pe la Revoluția Franceză, conceptul de societate civilă fiind inventat, dezvoltat și livrat, egalitarist și uniformizator, la pachet cu toate celelalte ingrediente ale „societății cetățenilor”, destinate a fi uneltele teoretice, apoi practice, ale înlocuirii societății ierarhice de tip medieval, cu cea orizontală de astăzi. Dacă ne uităm că printre teoreticienii săi au fost, alături de Hegel, Marx și Gramsci, două personaje odioase ale construcției vechiului și actualului stat totalitar global (de nuanță zisă comunistă, o altă perdea de fum), ne lămurim repede că societatea civilă nu este nimic altceva decât un instrument al acestei transformări și construcții.

Cea care a împlinit visul milenar al omului: l-a făcut cetățean și i-a dat statul pe mână. „Power to the people!” E adevărat, cu o clauză scrisă mic în subsolul actului de donație: nu oricui cetățean, ci numai unora dintre cei activi, și nu oricărei SC. Pentru că sunt două feluri de cetățeni : cetățenii activi „buni” (CAB) și cetățenii activi „răi” (CAR). Între ei mai sunt și cei neutri, dar aceștia vor sfârși, mai devreme sau mai târziu, într-o tabără sau alta. Asemenea, avem o societate civilă bună (SCB) și o societate civilă rea (SCR). Și tot asemenea, o societate civilă neutră cu același destin. Calificativele, pedepsele și recompensele le oferă mafia globalistă direct și prin intermediul agenților săi de influență din politică și din SC. De aceea, invers de cum ne-am aștepta, oficial, cei buni sunt cei care lucrează la distrugerea lumii vechi și reconfigurarea ei într-o lume de zombi, iar cei răi sunt cei care se opun acestui proces global de transformare.

În acest moment, chiar dacă se constată o trezire din somn a unora dintre semenii noștri, fluxul masiv este de fapt pe direcția oficială, pentru că oamenii mafiei anticristice au ocupat masiv sectoarele educației, culturii, economiei, politicii, media și civismului în tot Occidentul și un fenomen asemănător are loc în fostele state comuniste, în state sud-americane sau în cele asiatice. Și unde nu avea chef să aibă loc, s-au aranjat tot felul de revoluții, care să ne bage cheful în cap.

Așa că nu toată lumea are statul pe mână, ci numai CAB și SCB. Care, de fapt, nici nu sunt cetățeni activi, sau societate civilă, ci agenți de influență fără personalitate juridică – cetățenii „buni” - și cu personalitate juridică – așa zisele ong-uri „bune”. Deci nu ar avea că căuta în SC. Și aici este marea escrocherie: promotorii globalizării sclavagismului contemporan și-au dublat pârghiile prin care controlează tot ceea ce se face și tot ce mișcă la nivelul administrațiilor centrale – guverne – și al administrațiilor locale. Adică, au pe terenul în care se joacă meciul vieților noastre o echipă care centrează și altă echipă care dă cu capul. Recte: CAB și SCB, prin care promovează de ani buni politicile la zi în toate domeniile, și politicienii din partidele care îi slujesc, care aprobă aceste politici și fac astfel, pe ocolite, politica mafiei financiar-bancare globaliste. 

Dar stați. Asta nu e totul. La rândul ei, SCB, care pretinde că înglobează și media (aflată covârșitor în slujba aceleiași mafii), se face că nu mai știe acest lucru atunci când trebuie pornită o campanie pentru o cauză mafiotă sau alta. Așa că apare pe teren și echipa media, pe post de arbitru care preia pasele de la SCB și pune mingile la cap sectorului politic. 

În felul acesta, în ultimii 70 de ani aproape tot ceea ce s-a decis în politică este rezultatul presiunilor, lobiului, șantajului public, dezinformării, manipulării, propagandei, minciunilor ridicate la rang de adevăr, programelor și proiectelor făcute de specialiști inventați și mai ales de funcționarii îmbrăcați în blăni de oaie civică, dar plătiți de mafie, ale SCB și ale media. Actul final îl joacă partidele de la guvernare și din opoziție (de fapt, iarăși covârșitor, două echipe aflate în slujba aceleiași mafii care bat în cuie dorințele mahărilor mafioți).

Spre această SCB sunt pompate zeci de miliarde de dolari, care se întorc sub forma a zeci de mii de miliarde. În bugetul ong-urilor „bune” vin bani de la alte ong-uri „bune”, care sunt finanțate de alte ong-uri „bune”, la rândul lor alimentate de fundațiile mafioților globaliști. Pe tot acest traseu apar și îmbelșugatele finanțări de la bugetele de stat – adică mafioții, dirijează spre agenții lor de influență banii tuturor. 

În acest timp, CAR și SCR sunt neglijați, descurajați, nu primesc finanțări, nu au parte decât de o mediatizare generalizatoare extrem de negativă, primesc șuturi în gură, uși care le strivesc fețele, amenințări, desființări și nu reușesc să fie văzuți și auziți decât periferic în spațiul public. De aici și impactul lor redus, astfel că lumea se schimbă după politicile dorite și impuse de mafie prin rețeaua ei planetară de ong-uri și personalități servitoare.

Avantele acestei scheme piramidale cred că deja le-ați intuit: 

- Mafia are mai multe echipe cu care să-și impună politicile și în final politica.

- Treptat, politicul s-a și a fost compromis, astfel că astăzi credibilitatea o are SC.

- Presiunea este tot mai mare ca să apară guverne și administrații locale alcătuite din membri ai SC (SCB, evident). Și tot mai multe guverne cooptează membri ai SCB. 

- În urma consultărilor cu SCB, președinți, prim-miniștri, parlamente și guverne iau decizii fundamentale. În aceste consultări – cum au fost cele pe justiție organizate de președintele Iohannis – nici măcar nu participă organizațiile celor din domeniul respectiv, ci cele care au voie, sunt plătite și „îndreptățite” să-și dea cu părerea pe teme pe care în fapt nu le stăpânesc.

- Prin mutarea accentului către cetățean și societatea civilă (evident, „CAB”, „SCB) puterea reală concentrată în mâna mafiei oligarhice reușește să se mascheze ca și când nici nu ar exista; iar pentru daune există la îndemână cei din politică gata oricând să se jerfească ca „vinovați de serviciu” pentru mascarea stăpânilor lor.

- Deși apolitice prin statut, ongurile „bune” sunt tot mai agresive în plan politic, organizează manifestații, lovituri de stat, revoluții, devenind parte activă a politicii. Finanțarea și filiația acestora sunt adesea destul de transparente, dar propaganda și manipularea reușesc să inducă pe tot parcursul ideea că de fapt noi cetățenii ne-am revoltat, am dărâmat, înlocuit. 

- La nivelul vizibil, palpabil, puterea devine tot mai difuză, tot mai greu de tras la răspundere – pe cine, pe cetățeni? Păi nu ăsta e democrația? Nu e ideal ca cetățeanul să conducă? – dezgustate, amețite, sufocate de consumism și hedonism, și cu un complex de vinovăție tot mai accentuat, chiar dacă refuzat la nivel conștient, masele devin dezinteresate de ceea ce li se întâmplă, gata să cedeze, să abdice, să renunțe la valorile și principiile moștenite, cele care le asigură identitatea.

În realitate, puterea a atins un grad de concentrare similar celor din monarhiile absolutiste în care un rege și echipa apropiaților lui (de exemplu, un Rothschild și gașca) dețin toată puterea. La ei însă nu se ajunge, puțin sunt cei conștienți/interesați de faptul că din acel centru li se formatează viața, că acolo se iau în realitate toate deciziile politice și de acolo se fac toate jocurile, revoluțiile și războaiele, că în spatele acestui centru preocupat de distrugerea omului stă cel preocupat de răzbunarea pe Dumnezeu; și asta pentru că între cei care iau deciziile și noi ceilalți sunt sute și mii de perdele ale SC și media. 

Astăzi, mafia financiar-bancară globalistă, inelul imperial al clasei sociale denumite odată burghezie, contestatară la timpul ei a statului absolutist medieval, este pe cale să reușească construcția statului absolutist-democratic la nivel mondial; o formulă mai opresivă, mai nocivă, mai infecțioasă și mai mortifiantă decât oricare altă dictatură din istorie.