Situațiunea (XXIII)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*În noiembrie 2013, la invițația omologului Victor Ponta, prim-ministrul Chinei a venit la București anunțând că valoarea contractelor de investiții pe care companiile chineze le vor semna cu cele românești este "uriașă" (s-a vorbit despre circa 10 miliarde de euro). Praful s-a ales, atunci și după... Conducătorii noștri nevolnici au sacrificat interesele țării pe indicațiile Berlinului și ale altor „parteneri” – în timp ce mai nou d-na Merkel însăși se duce la Beijing cu căciula în mână pentru interesele țării sale. Iar noi uitând de toate astea tocmai ne certăm între noi pe cine să mai votăm încă o dată, tot degeaba, la președinție. 

*Veți vedea, Sistemul își va pune candidat la șefia ICCJ în termenul legal nerespectat de CSM în cazul judecătoarei Corina Corbu.

*Cu neo-marxismul nici britanicilor se pare că nu le merge. Și care mă tem că vor fi scoși la urne până vor vota împotriva "Brexitului".

*Administrația Trump va avea în curând propriul ambasador la București. Deși în jur văd încă mult pesimism, sunt încrezător că – dacă va fi fost unul cu adevărat sincer – istoricul discurs de la ONU al președintelui, despre națiune, despre suveranitate și beneficiile reciproce ale relațiilor dintre statele suverane va da un curs nou și relațiilor cu România. România se cere tratată cu respect chiar dacă conducătorii ei sunt altceva decât ar trebui să fie. Iar aici nu e doar vina românilor, dacă ar fi să ne amintim chiar și numai implicarea trecutei Administrații democrate în alegerea și susținerea sfidătoare a maleficului Traian Băsescu și a Sistemului lui. SUA vor fi cu atât mai puternice cu cât aliații săi vor fi națiuni cu adevărat suverane, a căror loialitate să izvorască din loialitatea și respectul cu care ele însele sunt tratate.

*Vremuri triste feseniste, fără sare și piper,/ Când Băsescu-i la bordură/ Și Videanu e șomer,/ Boagiu-i pe centură,/ Sile Blaga-i la Strehaia/ Iar pe Nuți-o doare-n aia.

*Personal îi cred pe savanții care atrag atenția asupra pericolelor climatice. În același timp însă nu pot să ascund că prestația de la ONU a elevei Greta Thunberg mi s-a părut atât de contrafăcută încât să suspectez că în spatele militantismului ei, cel mai probabil inocent, se ascund interese politice ale aceleași stângi mereu insidioase și perfide.

*Alexandru Cumpănașu e – iată, ce știam demult – prototipul oengistului conformist, adică a celui ce pactizează în modul cel mai mizerabil cu politicienii veroși ca să-și umple conturile și să facă carieră; în această ultimă privință el i-a depășit pe toți din categoria lui ajungând pe culmi având „la bază” doar un bacalaureat chinuit. În minte și cu destule alte ce-am mai văzut în zona asta, stau acum cu inima cât un purice și mă rog ca măcar pe unde am trecut lucrurile să nu fi ajuns să arate la fel de rău. 

*Sunt vechi, domnule, sunt vechi... "În campania electorală din 2000, de la Primăria Bucureștilor, Băsescu, fostul șef al Agenției lui Ceaușescu de la Anvers, declară unui ziarist că a „dat un camion de rapoarte la Securitate [camion despre care nimeni nu l-a întrebat nimeni niciodată]”. După încheierea mandatelor de președinte el reconfirmă declarația din 2000 (TVR, 17 septembrie 2014) și recunoaște, implicit, că are „dosar de turnător” (B1 TV, 6 aprilie 2015). Așadar acesta-i omul pe care, în deplină cunoștință de cauză, Gabriel Liiceanu și cei asemeni lui l-au susținut să ocupe cea mai înaltă demnitate în stat” (Valerian Stan, Revista Timișoara, 29 iunie 2018). 

*Am deschis pe net un film despre viața Sfântului Antonie cel Mare. M-am trezit că Nesfântul Paleologu cel Mic urlă la mine că el vrea să fie președinte ca să spună lucrurilor pe nume. Pe nume i-am spus și eu câteva de vreo lună n-o să mai pot citi viețile sfinților.

*Nu cred că e cazul să incriminăm pe bază de naționalitate violatorii și alți nelegiuți străini de pe aici; dacă nu din alte motive măcar pentru că și ai noștri fac destule nenorociri pe unde se duc. Ce poate că ar trebui văzut în schimb e dacă pedeapsa pentru "pedofili" e suficientă pentru a descuraja un fenomen ce pare (nu am date certe) să ia amploare.

*Vorbind celor ce-L ascultau despre luarea Crucii și urmarea Sa, Iisus le spune la un moment dat acelora și că: "Sunt unii, dintre cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu". Atunci, dar și destul timp după înălțarea Sa la Ceruri, s-a crezut că Împărăția lui Dumnezeu (și deci și sfârșitul lumii) va veni curând. În realitate Mântuitorul Se referise la ceea ce știa că se va întâmpla la Schimbarea Sa la față. Când Apostolii Ioan, Petru și Iacov aveau să vadă în ce slavă vor fi cei care-L mărturisesc pe El.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:41

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?