Situațiunea (XXII)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*În Declarația recentă Trump-Iohannis e prevăzut că e musai ca România să se aibă rău cu China și Rusia. Nemții ne spun și ei că nu e loial față de Europa să faci afaceri cu Rusia și China – însă ei numai asta nu fac, iar d-na Merkel tocmai ce s-a întors de la Beijing. Tare mă tem că Vestul va plăti curând pentru toate abdicările sale...

*Șeful securiștilor, Eduard Helvig, a ținut zilele astea la Universitatea de Vest (favorita serviciilor) un discurs în care fraza cheie a fost că SRI a rupt orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de ‘89 și că întreaga sa activitate este guvernată de principii și valori. Desigur, suntem cu toții convinși că enunțul e un mare fals. Și bineînțeles că lucrul ăsta îl știe cel mai bine Helvig însuși. Dar nu asta e problema. Problema e că, cu puțin timp înainte de prezidențialele cu cea mai mare miză de după '89 (Vestul tocmai dă o bătălie aprigă pentru un control total asupra țării), șeful noii Securități a inoculat societății o imagine complet diferită de ceea ce știe bine că se va întâmpla în următoarele două luni.

*Camarad al lui Iliescu în mai toate nenorocirile, Măgureanu zburdă liber și minte în continuare cu tupeu. A început ascunzând, încă de prin 1990 și până când a fost demascat de un ziarist, că a fost ofițer de Securitate. Iar zilele astea el pretinde că la "procesul criminal al lui Ceaușescu" (propria-i caracterizare) a avut o participare nevinovată; iar ziarista Europei libere, Sabina Fati, îl cauționează concesiv-complice. În sfârșit, afirmația-cârlig pentru creduli – "Sunt convins că și azi informațiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceaușescu” – se vrea un atac la „PSD-ul filo-rus” (marotă veche a propagandei băsiste și a radioului Guvernului american găzduit la noi), PSD aflat azi de aproape șapte neîntrerupți la guvernare dar și cu șanse la președinție după farsele pe care Geoană și Ponta le-au jucat în beneficiul Sistemului. 

*Florin Piersic, altul care s-a apucat să-i porcăie pe români pentru răul din țară... Actor ambițios cu distribuții modeste, el pare să creadă că poate să compenseze, oriunde i se oferă un microfon, perorând la nesfârșit despre toate și despre toți – cel mai adesea fără nicio noimă. Un text recent al său preia poncifele cele mai uzate ale celor care înjurându-și compatrioții se cred interesanți; căci ce poate să fie mai interesant decât o mână de deștepți care dojenesc câteva milioane de compatrioți înguști la minte? Românii sunt indolenți („îi doare în bască”, „nu-i doare nici în flecul de la pantof de țara lor” – din jargonul bulevardier al numitului, reprodus la nesfârșit peste tot unde se duce), sunt lași, corupți, fără spirit civic și prost-crescuți și tot așa. Așadar România-i coruptă pentru că omul de rând e corupt! Florin Piersic acuză lipsa spiritului civic al românului, care nu ia atitudine față de răul din țară. Mare impostură...
 
De trei decenii prin tele-studiouri, o sigură dată nu l-am auzit să spună, spre deosebire de foarte numeroși confrați ai săi, un sigur cuvânt despre răul făcut de înalții dregători ai țării. Despre toate a turuit ore în șir, niciodată însă despre răul făcut de Iliescu, Băsescu și destui alții. Îți trebuie un minut doar ca să-ți treacă prin față chipurile atâtor actori cu atitudini civice admirabile în ultimii 30 de ani. Unde a fost Florin Piersic? Locul lui a fost departe de orice poziție critică la adresa mai marilor zilei. Florin Piersic a plimbat mereu vorbele prin gură în așa fel încât să sune hazlii sau oricum altcumva numai să nu deranjeze pe nimeni din cei de care i-au depins cariera și confortul. Sau care ar fi putut să fie indiscret cu nu știu ce pete albe din biografia sa din perioada comunistă.

*"Și-a zis mama, și-a zis mama/ Constantine, ține seama,/ Fetele din București/ Or fi bune, or fi zâne,/ În-urma lor pustiu rămâne,/ Ai grijă să n-o pățești.”

*În cazul lui Petrov totul devine nesemnificativ în raport cu faptul că soarta țării a depins, la vârf, timp de un deceniu, de un personaj perfect șantajabil din interior și din afară.

*Despre lupa cu led. Tismăneanu a declarat că „Pentru noi, numirea Laurei Kovesi ca procuror-șef al UE înseamnă ceea ce-a fost pentru polonezi alegerea cardinalului Karol Wojtyla drept Papa Ioan Paul al II-lea”. Lupa cu led e un instrument de care nu ai nevoie ca să vezi că Tismăneanu e un bufon.

*Rămâne greu de înțeles plecarea Corinei Corbu de la conducerea Secției de contencios administrativ a ICCJ pentru a fi numită de CSM (printr-o procedură neconformă strict legii) la conducerea ICCJ. Apropo, Secția în cauză urmează să decidă curând, definitiv, și în dosarul cu o miză mare nu doar pentru istorie Băsescu-Petrov.

* Apropo de criticii de profesie ai compatrioților români, au văzut ei undeva o asemenea atitudine la personalități ale istoriei noastre? La oameni de cultură, la oameni de stat, la istorici importanți? Sau mai recent la deținuți politici anti-comuniști, care de cele mai multe ori n-au avut parte de solidaritatea care poate li s-ar fi cuvenit? Au văzut așa ceva la Regele Mihai, victima unui exil de aproape 70 de ani – din care 30 de libertate a poporului său? Sau la un Paul Goma? Știu acești oameni faptele și paginile pline de respect și neegalată dragoste ale Reginei Maria pentru românul de rând?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • V Stan 24.09.2019 15:05
    N-am nimic cu el. Timp de 30 de ani nu l-am deranjat nici măcar cu un cuvințel, deși cu destui alți conformiști din tagmă am făcut-o. Însă când cu statutul de care zic vii să ei omul de rând la șuturi că i corupt, lacom și fără spirit civic mi se pare o necuviință ce se cerea băgată-n seamă.
    În rest, nu fi gelos, nu-mi place doamna, ia-o tu:)
  1. Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

  2. Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

  3. Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

  4. Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

  5. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

  6. Luminița Arhire: ALINIEREA STELELOR

  7. Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an

  8. Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României

  9. OMS, ”profund îngrijorată” de răspândirea gripei aviare la oameni, după ce o persoană din Texas s-a infectat. Din 800 de cazuri înregistrate, jumătate ar fi fost mortale. NOUA PLANDEMIE?

  10. Adrian Onciu, OPOZIȚIA: A doua diversiune ”suveranistă” pentru propulsarea lui Geoană la Cotroceni

Ultima oră

23:00

Monahul Filotheu Bălan: Elemente istorice și melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri. Autorul inițial al Imnului Acatist este pînă astăzi necunoscut

22:30

Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

21:48

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

21:27

Luminița Arhire: ALINIEREA STELELOR

20:55

Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

19:06

Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

17:04

Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an

16:00

Un nou partid la orizont? Petru Romoșan: An electoral ciudat: anul independenților

15:40

OMS, ”profund îngrijorată” de răspândirea gripei aviare la oameni, după ce o persoană din Texas s-a infectat. Din 800 de cazuri înregistrate, jumătate ar fi fost mortale. NOUA PLANDEMIE?

15:15

Adrian Onciu, OPOZIȚIA: A doua diversiune ”suveranistă” pentru propulsarea lui Geoană la Cotroceni

14:40

PSD era să cadă din lac în drogat. Marcel Ciolacu: Negoiță să stea pe sectorul lui

13:42

Un renumit medic malaezian și-a cerut scuze public pentru că a recomandat vaccinul anticovid în perioada pandemiei: ”Vă rog să mă iertați. Sunt incapabil să vă ajut financiar, dar vă pot oferi sfaturi medicale”

13:41

Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

11:40

Jurnalista Cristina Leordeanu sare în apărarea Părintelui Nicolae Tănase: ”Să vedem ce scrie în cartea vieții celor care îl atacă. Și care n-au construit pentru alții nici măcar un coteț”

11:15

Răspunsul Părintelui Nicolae Tănase la acuzele nefondate ale goarnelor progresiste