România nu este izolată din cauza vreunui complot exterior (și, oricum, nu există complot de succes fără trădătorii din interior), ci din cauza prostiei, inculturii, lăcomiei, grobianismului, micimii oamenilor politici care s-au perindat la conducerea ei în ultimii 27 de ani.  Cauza acestei izolări externe trebuie căutată în mizeria din politica internă. Dacă „patrioții-caricaturi” de serviciu învârt cuvintele goale în spatele  cărora nu sunt decât interese personale, drept care nici nu reușesc ceva concret și nu au nici susținere populară, ceilalți, vechilii spălați pe creier ai axei globaliste, își urmăresc cu tenacitate obiectivele de dezmembrare morală și identitară. Pe această cale, s-ar putea ca în câțiva ani România să trăiască și o altă dezmembrare: cea teritorială. Ca în 1940 când era tot un stat izolat.

Și nu rușii, așa cum suntem speriați, ne vor ocupa. Poate nici nu vor fi în linia întâi. Republica Moldova se va uni cu Moldova și Bucovina în Moldova Mare. Bulgaria va lua Dobrogea. Ungaria, Ardealul. Și, la o adică, și sârbii vor lua bucuroși Banatul. Se poate ajunge chiar, la desființarea României; nu e prima astfel de întâmplare din istorie, cum nu suntem nici primii beneficiari ai unor conducători, dacă nu trădători (deși avem tot mai multe date de discutat în acest sens, voi reveni într-un alt text), atunci cel puțin proști și ticăloși.

Știu, veți spune: Prostii, doar Putin și Rusia lui sunt un  pericol, dar există UE, există NATO, există Occidentul, nu vor lăsa ei ca lucrurile să evolueze în această direcție. La fel și cu rebelii din UE, vor fi puși cu botul pe labe. Și astfel ajungem la întrebările din finalul episodului trecut:

Care UE? Care nucleu dur? Care Franță? Care Germanie?

Pentru a vedea dacă e posibilă dezmembrarea despre care vorbeam, vă propun să avem în vedere câteva probabile dezvoltări ale situației internaționale și să trageți singuri concluziile de rigoare.

Suntem în mijlocul unor schimbări rapide și de amploare ale situației europene, americane, internaționale determinate de: migrația masivă; agresiunea pe tematica migrației și LGBT din partea UE, ONU, UNESCO, a elitelor și media occidentale; oprimarea și genocidul creștinilor; ruptura gravă între elite și popoare; corupția generalizată și denunțată la nivel mondial

Pe acest fundament, asistăm la ridicarea mișcărilor civice și politice identitare – SUA, Franța; Germania, Olanda, Austria etc.

Beneficiind de alegerea lui Trump, partide identitare, anti-globalizare și anti-UE (atenție, nu-anticooperare europeană, ci pentru o altă formulă) pot să ajungă la putere chiar și în state europene vestice.

Franța. Pe tiparul brexitului, alegerilor americane și referendumului italian, în care nu cel „iubit”, „admirat” și propulsat de elite și media ca câștigător a și câștigat, iese președinte nu Fillon, ci Le Pen. Franța părăsește UE.

Germania. Deși Merkel e favorită, UCS-ul bavarez în creștere și cu ambiții naționale și AfD-ul pot forma viitorul guvern. Schimbări majore în politica germană.

Austria. Câștigarea președinției de către extrema stângă va sufla în pânzele identitarilor pentru alegerile din 2018. Oricum Partidul Libertății se află deja în fața partidelor tradiționale. Posibil referendum de apartenență la UE cu rezultat probabil părăsirea acesteia.

Olanda. Probabilă victorie a Partidului pentru Libertate al lui Geert Widers, aflat acum pe locul 1 la intenții de vot. Referendum privind aderarea la UE și ieșire.

Guvernări de stânga și de extremă stânga, anti-UE, antiglobalizare, dar anti-identitare, pro-LGBT și migrație, în Italia și Spania, alături de Grecia.

Nucleul dur al UE nu mai funcționează, Franța și Germania fiind ocupate cu problemele și alegerile interne.

Pe acest fundal, este de prevăzut trecerea UE în irelevanță și prăbușirea ei de facto în 2-5 ani, funcție de modificările interne de mai sus.

Care NATO? Care Românie?

Funcție și de preluarea puterii de către identitari, avem perspectiva declanșăriiunor războaie civile în statele vest-europene de către progresiști și musulmani.

În America, stânga și extrema stângă declanșează deja revoluții locale, sau regionale, universitățile, unele dintre orașele mari (Orașe sanctuar, cum se autodenumesc), unele districte, statul California refuză să se se mai supună legilor federale într-un stat condus de președintele Trump. Organizațiile teroriste ale negrilor declară secesiunea statelor Louisiana, Mississippi, Carolina de Sud, Alabama și Georgia ca o „națiune în interiorul unei națiuni” (formulă folosită de Partidul New Black Panther). Începe războiul civil.

În același timp avem perspectiva unei grave crize economice mondiale amplificate și de situațiile conflictuale interne.

Într-o situație de criză, conflict și dezordine generală, cu o Americă luptând de data aceasta în interior, NATO este nefuncțional.

Se reaprind conflicte armate între etnii din interiorul statelor, dar și între state europene și se ajunge la  modificări de frontiere.

Într-o regiune în care, după cum spuneam, România a devenit un corp străin, nu are relații solide cu niciun alt stat, nu are tratate solide, nu are interdependență de interese, atuuri pe care să le folosească, și în care revendicarea unor părți din teritoriul ei a fost vehiculată constant de către vecinii săi, fără vătaful european și cu jandarmul american ocupat cu cele de acasă, ce credeți că se va întâmpla?

Pe ce mă bazez în discutarea posibilității unei viitoare dezmebrări? Pe lucrurile improbabile-imposibile, care deja s-au întâmplat. Brexitul – improbabil. Trump – imposibil. Eșecul lui Renzi – improbabil. Și totuși ele au fost posibile. În realitatea asta, nu în cea contrafăcută și visată de către progresiștii-socialiști. Mă bazez pe situația politică din statele occidentale atât de diferită de cea de acum 2-3 ani. Mă bazez pe continuarea inundării continentului cu migratorii care ne cer nouă să ne integrăm în cultura lor. Mă bazez pe situația agitată și în continuă mișcare din întreaga lume.

Și mă bazez pe evenimente recente legate de România și vecini, episoade situate între bășcălie și jignire grosolană, impardonabilă, fără precedent, pe care le-am evocat deja în primul episod.

La bășcălie situez contribuția amabasadei ruse la colecta (de bășcălie și ea, după cum s-a dovedit) guvernului pentru Cumințenia Pământului. Am putea spune simplu: la așa colectă, așa donație. Dar e mai mult. Sub această contribuție se ascunde o întreagă poziție a Rusiei față de România. Pentru care, de la un moment dat încolo și de la o anumită configurație geopolitică nu-i fac vină Rusiei, ci României.

La celelalte, „flit-ul” dat de guvernul și președintele bulgar, deci de Bulgaria, omologilor lor români, deci României, în problema flotei româno-bulgaro-turce de la Marea Neagră. A doua zi după ce președintele Iohannis se împăuna cu succesul său din Bulgaria, declarațiile sale au fost contrazise de președintele Plevneliev și făcute una cu pământul de prim-ministrul Borisov. Care, la rândul lui, a suspendat în vid declarațiile anterioare ale premierului Cioloș date după vizita acestuia la Sofia. Și ne-au arătat o președinție și un guvern în pielea goală.

Ultima, mușchii arătați de guvernul maghiar (pe care, altfel în apreciez pentru ceea ce face acasă și în regiune), în frunte cu premierul Orban, urmat de ministrul de externe, de vicepremier și de alți demnitari, în declarații privind situația maghiarilor din România și ziua națională. O atitudine mitocănească, mincinoasă, provocatoare, disprețuitoare ca de la groful ungur de pe vremuri la țăranul român supus lui.

De ce se întâmplă acest lucru în același timp în care Orban se îmbrățișează cu slovacul Robert Fico și cu sârbul Alexsandar Vucic, premierii unor state care au avut o poziție mult mai intransigentă față de vociferările din trecut, pe temă etnică, a Ungariei împotriva statelor lor? Păi tocmai pentru că se văd, discută și se îmbrățieașează, Și asta de mai multe ori pe an. Fac și pun în aplicare politici regionale comune. Se ajută. Își sunt necesari și de folos unul altuia. Au niște lucruri comune de apărat. Așa că acum nu mai există o problemă ungurească în Voivodina sârbă – zice Orban – sau în Țara de sus slovacă – zice tot Orban. Dar, există una „uriașă” în România. Noi știm că e de fapt una penală. Că și ai lor au furat ca și ai noștri. Dar ce contează: România e slabă, singură, dezagreabilă, dăunătoare și periculoasă pentru această regiune prin milogeala și supușenia ei față de Bruxelles, Berlin, globaliști. Va fi și mai slabă și mai singură în viitor. Așa că…