

Regele Charles al III-lea a ajuns, vineri, în România. Deși vizita sa este una privată, în semn de curtoazie, suveranul s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, apoi a plecat la proprietatea sa din Valea Zălanului.
La Palatul Cotroceni, Regele Charles și-a exprimat o rugăminte specială către Klaus Iohannis: de a-i facilita o întâlnire cu directorul SRI, Eduard Hellvig, au declarat surse oficiale, potrivit stiripesurse.ro.
„Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna”, a spus Regele Charles, despre directorul SRI, Eduard Hellvig
În trecut, în calitate de prinț, Charles a fost „patronul spiritual” al serviciilor de informații britanice, mulțumindu-i lui Hellving pentru buna cooperare și pentru relațiile dintre SRI și serviciile britanice. De asemenea, suveranul i-a mulțumit directorului SRI și pentru cooperarea în privința problemelor legate de războiul din Ucraina, potrivit digi24.ro. Eduard Hellvig a stabilit o legătură strânsă cu șefii serviciilor de informații din Marea Britanie încă din momentul în care a preluat mandatul de director al SRI.
Charles al III-lea deține două proprietăți în România: una în Valea Zălanului (județul Covasna), care este deschisă turiștilor, și o alta în satul Viscri (județul Brașov). Casa de la Viscri este și sediul Fundației Prințul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire pentru ucenici și meșteri artizani.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În MB (în Marea Abrutizata), regele intunericimilor si'a împlinit misiunea cu succes : mii de britanici au părăsit peisajul prin medicație nepotrivită (otravita), mâncare toxica, vaxxinare....
Sau poate voia doar sa'l certe pe hellvig că nu a reușit sa'l pună pe scaunul lui Mihai...
Nu, nu avem nevoie de un print care voiește depopularea planetei !
E un cearlivor, la el nu mai are spor, vrea să ne îngroape la noi, în ogor...