Rect(itudine) și politică

De Iulian Capsali  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Să vă fie limpede, nu-mi place Şova. Absolut deloc. Dar asta nu m-a împiedicat ca să iau apărarea unui principiu: un om nu poate fi arestat înainte că justiţia să dea un verdict final decât în cazuri extreme, când reprezintă un pericol pentru cei din jurul său. 

Mi se pare incredibil ca DNA-ul şi Preşedintele ţării cer arestarea lui Şova, dar cei şapte violatori ai unei eleve abuzate pană la leșin sunt cercetaţi bine mersi, în libertate.
Prin arestarea sau prin punerea în imposibilitate a unui parlamentar ALES, indiferent de la ce partid complet antipatic nouă este acesta, de a-şi desfăşura activitatea (cazul Ghiţă), se deschide calea abuzurilor prin care orice guvern poate fi schimbat prin acţiunea procuraturii. Iar Monica Macovei şi de curând dna Nuland ne readuc aminte periodic de la cine ne vine dreptatea.

Nu-l înghit pe Ponta. Este o chestiune absolut subiectivă. Însă nu pot să înţeleg de ce el este anchetat într-un dosar despre presupuse fapte de fraudă întâmplate în contracte cu statul pe vremea când era în... opoziţie. Pe bună dreptate, Alina Mungiu Pippidi (care nu cred că poate fi acuzată de simpatii pesediste vreo secundă) se întreabă de ce a acceptat "statul" să plătească un contract umflat. Eu dacă-i dau unuia la piață 100 de lei pe kg. de dovlecei, e problema mea că plătesc un preţ exagerat, nu a negustorului care poate să-mi ceară şi triplu. Nu mă obligă nimeni să bag banii în buzunarul lui, e opțiunea mea. 


Prejudiciul în acest caz este estimat la aprox. 30.000 de lei. Nu există diferenţe între aceast prejudiciu (care nu este de competența DNA) şi cel din cazul Alinei Gorghiu, cum a sesizat Gabriel Bejan, jurnalist la România liberă.
Nu e sfidător ca unul să fie arătat ca un infractor care ţine cu dinții de postul de prim-ministru, iar domnişoara Gorghiu să-l atace în presă ca fiind corupt? Ba mai mult, să-i râvnească postul la o adică, pentru că este favorita Preşedintelui ales care îşi arată, la rândul său, zilnic, echidistanţa pierdută? Contractele de asistenţă juridică încheiate în 2009 de actuală şefă A PNL cu AVAS, instituţie condusă de fostul ei şef Teodor Atanasiu, şi cele ale lui Ponta şi Şova cu centralele Rovinari şi Turceni sunt absolut echivalente. 

Însă doar în cazul Prim-ministrului este folosit DNA-ul (ca poliţie politică), pentru eliminarea lui şi a partidului său din actul guvernării.
Mai nou, pentru un prejudiciu de 2,7 milioane de euro, fostul director al CFR, verişorul soţiei lui Băsescu, adus în țară după ce a fost extrădat din SUA unde se ascundea, a fost eliberat după 9 luni de la arestare, deşi mai are o condamnare, în prima instanță, la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania CFR ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro. 
Probabil că are merite pe care noi nu le cunoaștem suficient de bine.
 
Apropo de SUA, William Brownfield, asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri Internaţionale privind drogurile şi agențiile de aplicare a legii, este folosit de jurnalele pline de "acoperiţi" pentru a face presiuni indirecte, prin răstălmăcirea unor declarații şi continuând seria de atacuri la adresa statului de drept. Brownfield spune că ar trebui în cazul Ponta să fie respectată Constituţia României, jurnaliştii acoperiţi lăsând impresia că în acest caz este încălcată legea fundamentală a statului și că Ponta ar trebui imediat arestat. Or, nu este cazul.

Anticorupţia din România, lasă urme: s-a constatat că Voiculescu a fost inculpat şi ulterior închis în urma dosarului făcut de un procuror care, la rândul lui, pare a fi un corupt.
Chiar şi celebrul procuror Panait, care a devenit erou de film şi căruia i s-a instrumentalizat drama pentru a lovi în colegul lui de atunci, Victor Ponta, pare a fi un mit neacoperit. Ponta este acuzat mai mult sau mai puţin voalat că l-ar fi ucis şi că totul a fost mascat de o sinucidere - halucinant, nu-i aşa, să ai un prim ministru criminal, pe lângă faptul că este ultra-corupt! De curând s-a vădit faptul că procurorul Cristian Panait a fost cel care a distrus viaţa şi familia unei femei condamnată pe nedrept. 
Statuia lui Panait începe să ruginească brusc.
De Rarinca îşi mai aduce cineva aminte?

Am auzit de cazuri în care pe culoarele DNA, avocaţii sunt ameninţaţi uşor, la ureche, că "obstrucționează justiţia", în consecință să se aştepte la probleme. Există deja un caz mai cunoscut al unei avocate arestate, Laura Voicu, cea care o apăra în justiţie pe Alina Bica, prietena Elenei Udrea. 

Nimeni nu mai întreabă de ce ele au fost arestate acum, după ce Băsescu a pierdut puterea, când cel puţin despre Udrea se ştia de ani de zile că este implicată în dosare de corupţie ținute la sertar.
Problema cu direcționarea "anticorupţiei" de către servicii prin DNA este că devine netransparentă şi este la bunul plac al unei structuri prin definiție secrete. Aceasta duce invariabil la abuz, pentru că nu se vor ști criteriile după care sunt alese "ţintele", iar în cazurile arătate este limpede că asistăm la demantelarea unei puteri politice alese prin sufragiu universal pentru a fi înlocuită cu una mai convenabilă partenerilor strategici.

Nu ar fi mai simplu ca primul ministru şi guvernul să fie desemnați în mod direct de Departamentul de Stat şi anunțat un funcționar de la ambasadă, că de ambasador nici nu mai este nevoie într-un hinterland desconsiderat în mod grotesc? 
Continuând ideea, de ce mai cheltuim bani ca să facem alegeri, când politica se face deja în afara ţării? 
Mai bine stăm acasă şi așteptăm legile Big Brother - cerute insistent de sinecuristul MRU - ca să se termine odată cu acest circ inutil cu accente degradante.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Viorel 21.07.2015 06:49
    In Vaslui in satul in care copila a fost violata oamenii cred ca ea ar fi fost de vina. Ca in India, lumea a treia. Procurori corupti, tara condusa din afara: "Asa dom'le, si ce ma intereseaza pe mine?".
    Astia sunt oamenii, cu astia defilam.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?