Reacţie SURPRIZĂ a lui Nicolae, după ce a fost exclus de Regele Mihai din succesiunea la tron. Fost consilier a patru premieri, aflat lângă rege când a luat decizia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



"Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următoarea declaraţie a domnului Nicolae Mihai Medforth Mills, nepotul Majestăţii Sale Regelui", informează Casa Regală. 

"Duminica, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al Romaniei si locul in Linia de Succesiune la Coroana Romaniei. Aceasta decizie, pe care mi-o asum, vine in urma unei perioade in care am reflectat la viitorul tarii si Casei noastre, precum si la rolul pe care eu il pot avea in propasirea lor.

Pozitia de Principe al Romaniei si prezenta in Linia de Succesiune la Coroana Romaniei impun un mod de a-mi conduce viata pe care gasesc dificil sa il accept. De aceea, cu multa durere in suflet, consider ca decizia Majestatii Sale Regelui este binevenita pentru mine. Voi cauta, in viitor, sa-mi servesc idealurile si principiile in alt mod.

Le multumesc tuturor celor care, in anii cat m-am aflat in mijlocul romanilor, mi-au acordat increderea, sprijinul si speranta lor, si care si-au oferit ajutorul la initiativele dedicate propasirii Romaniei. In noile mele circumstante, voi cauta sa ma dedic in continuare activitatilor ecologice, de tineret si caritabile, despre care am invatat atatea lucruri cat timp m-am aflat in Romania.

Doresc de asemenea sa le multumesc autoritatilor publice centrale si locale pentru deschiderea cu care si-au acordat sprijinul proiectelor comune, si mai ales familiei mele, pentru dragostea si intelegerea cu care m-au inconjurat aici.

Nadajduiesc ca Dumnezeu sa protejeze si in viitor Natiunea si Coroana Romana,Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills".

Siteul România Regală a publicat imagini de la sedinta din 1 august 2015 a Consiliului Regal, în cadrul căreia Regele Mihai a decis să-i retragă nepotului Nicolae titlul de "Principe al României" şi să-l excludă din Linia de Succesiune la Coroana României. De la decizie a lipsit chiar Principele Nicolae, dar a participat 
Mihnea Constantinescu,fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman, fost consilier al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

11:40

George Simion și Karol Nawrocki, susținuți de liderii europeni conservatori

11:31

Lucian Ciuchiță: Imperiul Nonvalorii Contraatacă

11:30

Călin Georgescu, mesaj de susținere puternică pentru George Simion și îndemn categoric la vot: Avem de ales între credință și necredință! Nicușor Dan este de o ”infantilitate criminală”. Pentru toți românii: să iertăm și să ne iubim unii pe alții

11:22

Mădălin Ionescu: Au împărțit țara în două

11:15

Alianța Familiilor din România: VOTAM NORMALITATEA! RESPINGEM PROGRESISMUL!

10:30

Zoe Dantes: PornHub Sistem Soroș S.R.L. vs. Pleava Societății vă prezintă filmele Delirul vs. Lupii!

09:48

Avioane F-15, covor violet, coloane de cămile, cybertruck-uri Tesla roșii și un McDonald's mobil. Cum a fost primit Trump în Arabia Saudită - VIDEO

09:26

Ion Cristoiu: Călin Georgescu a coborât din postura de icoană în cea de combatant alături de George Simion

09:22

Robert Turcescu: Hai, progresiștilor, nicușoriștilor, ce ziceți de asta? Ministrul David e pe recepție? Procurorii?

09:07

Manuela Hărăbor: Manipularea prin frică și teroare din plandemie a ajuns la paroxism

08:56

Mesaj de forță din Franța pentru George Simion. Marine Le Pen și-a exprimat ”sprijinul deplin” pentru liderul AUR - VIDEO

08:46

Luminița Arhire: ALEGERI PREZIDENȚIALE CU DAR

08:41

Florin Palas: Ortodoxie sau globalism? Sfinții închisorilor sau progresiștii neokominterniști? Pledoarie pentru ortodoxie și identitate națională

08:37

Iulian Capsali: Nicușor Dan se prezintă ca independent, dar de fapt este omul partidelor care îl sprijină și au distrus România în ultimii 35 de ani, care ne-au tratat ca pe animale în pandemie și au dat lovitura de stat

08:34

Coincidențe? În ziua cînd CJUE zguduie C.E., bubuie mega-scandal de corupție în NATO