RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Vilnius, după întâlnirea pe care a avut-o cu Volodimir Zelenski, că România negociază un acord bilateral cu Ucraina, fără a indica o dată când va fi semnat. „Vom anunța când este gata”, a spus Iohannis, potrivit stiripesurse.ro

Klaus Iohannis a fost întrebat despre negocierile privind semnarea unui acord cu Ucraina, după ce un astfel de document a fost semnat de Ucraina și Letonia.

„Aceste acorduri de securitate sunt, de fapt, acorduri de colaborare și e foarte bine că se închid astfel de acorduri. Și noi negociem un astfel de acord și este bine de știut că acordul nu se referă la situația de ieri sau de astăzi, ci este un acord pentru colaborarea viitoare, care cuprinde și reconstrucția Ucrainei, dar și dezvoltarea legăturilor, unele sunt tradiționale, altele au apărut în acești complicați de război. Noi vrem să folosim oportunitățile care au fost create pentru a înlesni în continuare colaborarea. Noi ajutăm Ucraina în toate felurile posibil. Poate cel mai vizibil este exportul de produse agricole din Ucraina prin România. Cred că nu exagerez dacă spun că dacă n-ar fi fost acest export prin România ar fi fost probleme imense, nu doar în Ucraina, ci și acolo unde se exportă aceste produse agricole. Pe de altă parte, ajutorul umanitar este foarte important în continuare, dar și ajutorul militar este relevant pentru Ucraina. Noi vom continua pe toate palierele atâta timp cât este nevoie și acest acord va crea un cadru mai bun pentru această colaborare”, a spus Iohannis, după Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Vilnius.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (12)
  • Nata 11.04.2024 19:08
    Acord cu toți ratații - atâta e in stare.
  • siBemol14a 11.04.2024 19:56
    Președintele se preocupă de securitatea și reconstrucția Ucrainei de vreme ce a terminat distrugerea României. Punct.
    „Vom anunța când este gata”, a spus Iohannis, potrivit stiripesurse.ro. De unde deducem că democrația în România e model pentru ...
  • Nenea Iancu 11.04.2024 20:05
    Acum o lună știrea asta era "fake news", azi o proclamă președintele republicii. Și noi suntem ăia "medievali"!
  • Tic 11.04.2024 21:43
    Un sclav mare cât un credenț săsesc.Arogant,prost,puturos,fălcos si sclav.Disponibilitatea arătată in a se face preș in fața măscăriciului (si a stăpânilor lor)mă face să vărs.
  • Scapa cine poate 11.04.2024 22:08
    Dar oare s-a intrebat egocentricul suferind de gigantism ce ar vrea poporul roman?... Acum de ce nu face referendum pentru asemenea actiuni belicoase fata de o superputere ca Rusia. Se apuca el desteptul sa se bage in seama intr-un conflict pur sovietic ca asa da bine in fata globalistilor verosi care intretin aceasta situatie din interesele lor meschine? Un tradator de joasa speta. Bine ca-i platim salariul si escapadele turistce de lux ca fraierii
  • Tic 12.04.2024 10:53
    Da' tu ,băi ăsta,esti de capul tău?Eu îți plătesc traiul imbuibat si imi esti dator cu explicații,imi ceri voie daca poți să faci asa ceva!Tu imi spui doar cand va fi gata?
    Ce-ar fi sa pleci in Ucraina,sa te țină ăia,cu frumoasa odraslă securista răvășită cu tot!Nesimtitule!Daca mai semnezi si legea zilei de 14 mai cu Israelul oficial ,este clar ca trebuie sa te duci unde si-a dus mutul iapa,cu iapa ta cu tot.
  • Mircea Dragan 12.04.2024 13:51
    ''România negociază un acord cu Ucraina''
    Despre ce Joha? Despre inapoierea teritoriilor romanesti facute cadou de Stalin Ucrainei?

    '' Noi ajutăm Ucraina în toate felurile posibil.'' NU noi ci TU, Joha. TU nu ai primit mandat de la Parlament sa faci acorduri care ne vor tata in razboi.
    ''ajutorul militar este relevant pentru Ucraina'' Acolo ai directionat armamentul platit de Romania? De aia ne aparam cu MAMBA de imprumut?
  • Rusi 12.04.2024 17:11
    Doi ratati
  • Mircea Dragan 12.04.2024 20:15
    Ia uitati ce am gasit pe twitter de la Zelenski:
    ''Post Volodymyr Zelenskyy
    Prime Minister Mark Rutte told me on the phone that the Netherlands had allocated another billion euros for military aid to Ukraine and 400 million for recovery. This is in addition to the commitments under our bilateral security agreement. ''
    Si apare nesimtitul de Johannes sa spuna ca :
    ''„Aceste acorduri de securitate sunt, de fapt, acorduri de colaborare și e foarte bine că se închid astfel de acorduri. ''
    Nu Joha ce semnezi tu sunt bani smulsi de la romani si oferiti pomana lui Zelenski. Daca tot avem asa de multi bani de ce nu faci ceva ptr Romania, TRADATORULE?
  • Mircea Dragan 12.04.2024 20:23
    Aici este invitatia lui Zelenski de a intra cu totii in razboi de partea Ucrainei fireste.
    E declaratia oficiala a lui Zelenski:
    ''Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський
    @ZelenskyyUa
    ·
    Apr 11
    Dear friends, this year should be the time to take all the necessary steps to make our victory over Russian terror real. It is possible. But it is possible only if we are united—you, us, and all our partners—and if reality corresponds to our statements and agreements.''
    In afara de bani dati de pomana, Johannes s-a angajat sa trimita si militari romani sa moara ptr nimic in cocina Ucraina.
  • Mircea Dragan 12.04.2024 20:33
    Si ia uitati ce ne mai traseaza Zelenski :
    ''Europe must carry out its treaties. Solidarity lanes that strengthen Europe must continue to work. We must increase the integration of our systems, including transportation. All contradictions in Europe must be resolved democratically and in negotiations between equals.''
    ADICA :
    Europa trebuie să-și îndeplinească tratatele. Căile de solidaritate care întăresc Europa trebuie să continue să funcționeze. Trebuie să creștem integrarea sistemelor noastre, inclusiv a transportului. Toate contradicțiile din Europa trebuie rezolvate democratic și prin negocieri între egali.
    Acum el ne trage la raspundere pe baza tratatelor/tratatului semnat/e de ...Johannes. Mai mult Zelenski se considera european si egal cu toti din UE! I-auzi.
  • Mircea Dragan 12.04.2024 20:44
    ''Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський
    @ZelenskyyUa
    I met with Romanian President
    @KlausIohannis
    to discuss our defense cooperation, Russia’s shelling of the Dniester HPP, as well as the need to strengthen Ukrainian air defense and create a reliable air shield.

    We also spoke about the functioning of the export corridor between Ukraine, Romania, and Moldova. We appreciate Romania's position on the transit of Ukrainian agricultural goods.

    Under the circumstances of Russian aggression, the Ukraine-Romania tandem makes a significant contribution to ensure global food security.''
    ''Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський
    @ZelenskyyUa
    M-am întâlnit cu președintele României
    @KlausIohannis
    pentru a discuta despre cooperarea noastră în domeniul apărării, bombardarea de către Rusia a CHE din Nistru, precum și necesitatea de a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei și de a crea un scut aerian de încredere.

    Am vorbit și despre funcționarea coridorului de export dintre Ucraina, România și Moldova. Apreciem poziția României cu privire la tranzitul mărfurilor agricole ucrainene.

    În circumstanțele agresiunii ruse, tandemul Ucraina-România aduce o contribuție semnificativă la asigurarea securității alimentare globale.''

    Deja suntem in tandem! Punem la dispozitie caile de acces si portul Constanta GRATUIT si Zelenski e multumit.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume „1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran

12:55

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei la Varșovia - FOTO/VIDEO