Vizita Prințului Charles a fost un bun prilej de a ne obloji rănile spirituale și a exagera micile gesturi simbolice pentru ortodocși. Întâlnirea cu Patriarhul Daniel nu a trecut neremarcată, iar aprinderea unei lumânări, momentul de reculegere din Catedrala Patriarhală și închinăciunea făcută conform rânduielii au reprezentat apogeul unei zile în care credincioșii au simțit adierea unui duh cosmopolit asupra orașului.

Antecedentele existau. Pasiunea Prințului pentru satele din Transilvania, unde a cumpărat câteva proprietăți și a reușit o muncă de restaurare/conservare remarcabilă, au dat elan, în trecut, speculațiilor conform cărora moștenitorul coroanei britanice ar înclina să devină un viitor rege (ortodox) al României. Apoi, vizitele sale frecvente la Muntele Athos au hrănit suspiciunile legate de o convertire la ortodoxie, în secret. În anul 2000, de pildă, principele a vizitat de Paști mănăstirea Vatopedu, iar apoi a mers la chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, unde a stat de vorbă cu ieroschimonahul român Dionisie Ignat.

De fiecare dată, însă, purtătorii de cuvânt ai prințului Charles au refuzat să comenteze pe marginea călătoriilor dese pe care moștenitorul coroanei britanice le-a făcut în Sfântul Munte. Totuși, suspiciunile nu au putut fi oprite. Mai ales când, prințul a pus (și) icoane bizantine în capela din Highgrove (reședința sa privată) sau când un călugăr athonit a declarat că "nu există niciun dubiu că în inima sa prințul Charles este ortodox”.

La un nivel mai profund, potrivit propriilor mărturii, una din cele mai puternice influențe intelectuale asupra sa a reprezentat-o Philip Sherrard, un filosof britanic, mai puțin cunoscut, de asemenea, convertit la ortodoxie, dar cu o iradiere impresionantă. (Printre cei atinși de farmecul și anvergura intelectuală a lui Sherrard se numără Episcopul Kallistos Ware. De asemenea, compozitorul favorit al Prințului Charles, Sir John Taverner, cel care a realizat melodia pentru înmormântarea prințesei Diana, s-a convertit la ortodoxie în anul 1977, sub influența lui Sherrard.)

Dacă mai punem în această balanță confesională și faptul că bunica din partea tatălui, Prințesa Alice, s-a călugărit într-o mănăstire ortodoxă, avem suficiente motive să vedem în Prințul Charles cel puțin un simpatizant privilegiat al ortodoxiei, dacă nu mai mult.

Dar asta ar însemna să închidem ochii placid la toate celelalte gesturi, atitudini și declarații religioase ale principelui, care spulberă orice exclusivitate ortodoxă.

 

Continuarea este AICI.