Primiți ca niște eroi în alte orașe, maramureșenii plecați cu căruțele la Alba pentru a reface drumul Unirii, au fost umiliți de primarul Mircea Hava. Edilul iubitor de austrieci i-a trimis în câmp și nu i-a primit la paradă pe 1 decembrie

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: Ziarul Unirea

FOTO: Ziarul Unirea

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 100 de maramureșeni au refăcut drumul străbătut acum 100 de ani de strămoșii lor până la Alba Iulia. În drumul lor, aceștia au fost întâmpinați peste tot ca niște eroi, fiind așteptați de autorități și de oameni simpli.

În straie de gală și cu steagul Țării, moroșenii au refăcut rumul de peste 300 de kilometri în câteva zile, primind aplauze pe traseu.

Din păcate, entuziasmul lor a fost stricat de către atitudinea autorităților locale din Alba Iulia, cetatea Unirii. În loc să intre triumfal în orașul în care acum 100 de ani, strămoșii lor „semnau întregirea”, vorba cântecului, aceștia au avut parte de o surpriză neplăcută.

Nu numai că nu au avut parte de vreo intrare triumfală, dar autoritățile i-au obligat să ocolească Alba Iulia, îndrumându-i pe centura orașului. Caii au fost trimiși în câmp, iar oamenii puși să doarmă în Geoagiu-Băi, în județul Hunedoara, la peste 52 de kilometri de Cetatea Unirii!

În tot acest timp, niciun oficial al Primăriei nu a avut decența să-i salute pe moroșeni. Nici pe 1 decembrie, Marea Zi a Marii Uniri, nu a fost mai bună. Maramureșenii au aflat că nu sunt primiți la paradă, aceștia rămânând disperați în public, în spatele „oficialităților”. Singurul eveniment unde au fost acceptați a fost slujba de sfințire a Monumentului Unirii, săvârșită de Patriarhul României, PF Daniel.

Un reportaj și fotografii despre Marșul Moroșenilor puteți citi aici.
 
Primăria Alba Iulia este condusă de liberalul Mircea Hava, cel care a găsit resurse pentru a restaura cetatea habsburgică, dar lasă în pământ  de ani de zile cea mai veche bazilică ortodoxă de la Nord de Dunăre. Acesta a avut ideea de a pune să defileze prin oraș soldați îmbrăcați în costumele armatei habsburgice. Protestele asociației NeamUnit față de acest gest au rămas fără efect pentru edilul din Alba.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • __ 03.12.2018 14:05
    De luni dimineața, data de 24, când eram în tranzit dinspre CMN spre Cluj, se strângeau cărute la Mihai Viteazul jud. Mureș (am rânjit la ei din mașină și nu i-am întrebat nik, spre rușinea mea). De ăștia nu zice nimeni nimic. Și suntem în era internet-elor. Cred că informația, cea bună, se pierde/înăbușă mai ușor azi decât la 1600.
  • __ 03.12.2018 14:38
    erata: data de 26.
    P.S. probabil îi așteptau pe cei convoiul de căruțe din Covasna, plecați de pe 25.
  • Dan Vizanty 03.12.2018 16:35
    Am fost la Alba Iulia. Oamenii au fost minunati dar organizarea proasta. Sau mai bine spus rau intentionata! La intrarea in Alba Iulia s-au facut cozi de zeci de km de masini din toate directiile! Foarte bine lasi masina undeva in camp si cauti un autobuz, dar chiar daca ai fi gasit, tot in coloana ajungeai, numai ca in autobuz.. Seara oamenii au fost lasati in bataie de joc in centru, n-au mai venit autobuzele sa-i duca inapoi la masini! Intre ora 14 si 16 a fost blocat accesul peste tot si oamenii au ramas prinsi intr-un perimetru fara iesire intre intrarea in Cetate si Soseaua pe care se defila. Explicatia a fost ca a luat cuvantul marele antiroman Johannis si Mircea Hava bineinteles. Cei doi au cam inghetat de frig, sau mai degraba de frica sa apara intre atati romani, asa ca in perimetrul respectiv misunau securisti infiltrati si pe toate cladirile din zona inghetau lunetisti care nici macar nu stateau pititi...probabil pentru intimidare. Dupa incheierea discursului absolut sterp al lui Johannis securistii adunati in jurul Monumentului Unirii au strigat: Iohanis, Iohanis! Marii rapsozi romani: Grupul de la Finteusul Mare , Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudascu au cantat chiar atunci cand era blocat accesul in cetate! Ce sa mai poate spune? Cetatea Alba Carolina este plina de figurine de bronz cu semnificatie catolica, nobilime si garzi habsburgice, nereprezentative pentru Romania si pentru romani!
  • Codrin 03.12.2018 20:02
    Fratilor e strigator la cer, ceea ce a facut acest primar cu acesti oameni care au venit , pe jos, pe cai sau in carute. Acestia ar fi trebuit sa fie eroii de la 100 deani, demnii urmasi ai eroilor care au luptat , si-au dat viata pentru reintregirea tarii. Primarul, organizatorii si televiziunile nici nu i-au bagat in seama., pe acesti romani adevarati, care au venit din Maramures, din COVASNA, TARGUL MURES etc. Un gest de respect pentru ei si pentru Romania, ar fi fost sa defileze si acestia imediatvinvspatele armatei, organizati fiecare dupa regiunea din care veneau. Ar fi fost un lucru foarte placut pentru toti romanii, sa-i vada defiland pe acesti romani, cu steaguri , in portul lor national, in carute sau calari, ar fi fost un spectacol mult mai frumos decat cel care a fodt si era si un gest al autoritatilor de respect fata de romanii veniti acolo in asemenea conditii. RUSINE pentru primarul GAVA, RUSINE PENTRU ORGANIZATORI, RUSINE PENTRU TELEVIZIUNI, care nu i-au prezentat pe acesti romani adevarati. Rusine, rusine, rusine sa le fie. E incalificabil ce au facut aceste oficialitati. IOHANIS se invartea prin tre oameni ca un curcan. DACA iubea cu adevarat pe romani si Romania, trebuia sa se intereseze intai de acesti romani. RUSINE IOHANIS...
  • Nata 03.12.2018 20:39
    Si cum mai e intr-o bucata nenorocitul de Hava? Dormiti... somnul cel de moarte- asta e!!!
  • Miorita 04.12.2018 00:02
    Cum zicea Rares Bogdan? Parca ceva de genul "Ardealul nu-i ca Teleormanul"... pai nu e, e mai rau.
  • Bura Emilia 05.12.2018 06:57
    Prea semanau cu reprezentantii unei etnii migratoare in carute. Consiliul judetean MM daca i-a platit si i-a trimis la Alba Iulia trebuia sa comunice cu Primaria Alba Iulia si Consiliul Jud Alba in vederea includerii acestora in program.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu