Atribut cert al suveranității naționale, politica externă a început să fie subordonată fie unor grupuri de interese interne, fie unei așa-zise politici comune europene, atitudine din ce în ce mai blamată de Grupul de la Vișegrad.

Să vedem cam ce au în cap Miniștrii de Externe ai țărilor cu care se învecinează România și să ne aducem aminte de cuvintele lui Nicolae Iorga, care observa, cândva la mijlocul anilor 20 ai secolului trecut, că "România este o țară înconjurată de români", dar și că "Singurul nostru bun vecin este Marea Neagră".

Într-un fel sau altul, adevăruri la modă chiar și astăzi, cu mențiunea că că nu putem pretinde că un vecin mai puțin bun este neapărat și un dușman. De la sud și mai departe, deci, în sens invers trigonomotric.

Vecinul de la sud de Dunăre, Bulgaria, o țară cu care nu prea am avut conflicte majore, poate cu excepția Cadrilaterului, și cu care am construit acum o mie de ani singurul imperiu românesc al istoriei noastre, reprezintă un factor de stabilitate în Balcani. Din punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia, România este o țară care nu contează și pe care nu o au aproape niciodată în vedere atunci când se discută problemele europene care privesc Sofia. De altfel, Ministrul de Externe al Bulgariei, Radi Naidenov, un independent numit în această funcție în ianuarie 2017, a fost în trecutul apropiat ambasadorul țării sale în Austria și Germania, țări privilegiate din punct de vedere economic de vecinii noștri. Numirea sa în înalta funcție s-a făcut și pentru a calma galeria ostilă care reclama obsesiva dragoste a Bulgariei pentru Rusia și lipsa de apetit pentru Europa. Deși în mod evident fluent în germană, domnul Naidenov este la fel de fluent în rusă, iar presa sofiotă susține că șeful diplomației bulgare poate recita zeci de poeme din Pușkin cu ochii închiși.

Deocamdată, problemele presante ale Bulgariei sunt două, și anume răcirea evidentă a relațiilor cu fosta putere suzerană, Turcia, dar și îndepărtarea de Macedonia, un fel de Basarabie bulgărească, unde se pare că terorismul albanez a băgat spaima în guvernul de la Sofia. În ceea ce privește Serbia, bulgarii sunt total dezamăgiți de lipsa de entuziasm a sârbilor pentru aderarea la Uniune, dar au atuul unor relații excelente cu Atena. Și asta, în ciuda unui trecut comun deloc favorabil, grecii si bulgarii fiind dușmani în ambele războaie balcanice, dar și în cele două conflicte mondiale.

Serbia, eternul copil teribil al Occidentului, dar și butoiul cu pulbere al Europei, nu reușește nici acum să-și definească un viitor clar. Din acest punct de vedere se poate vorbi de un eșec total al misiunii Uniunii Europene la Belgrad, dar și de un succes al Rusiei din același punct de vedere. Sincer vorbind, fără a critica politica unui bun vecin al nostru, trebuie spus că Serbia este singura țară din Balcani care nutrește sentimente de prietenie și recunoștință față de Rusia, deși Moscova nu i-a ajutat niciodată deschis de-a lungul istoriei, ci doar declarativ. Ce-i drept, acum le-au livrat gratuit câteva Mig-uri, dar acestea sunt clar depășite față de standardele NATO. În plus, deși inițial, după ruperea marii Iugoslavii a lui Tito păstraseră relații speciale cu macedonenii și mai târziu cu frații de sânge muntenegreni, a reușit performanța să își strice legăturile și cu aceștia. Mai mult, muntenegrenii cer extrădarea a doi ofițeri de stat major sârbi, considerați complici și agenți GRU și care ar fi complotat la răsturnarea guvernului de la Podgorița, lucru respins categoric de Belgrad.

În ceea ce privește Muntenegrul, Moscova a pregătit din timp o altă armă, și anume cumpărarea țării metru cu metru, ca la Monopoly. În timp ce noi, de exemplu, ne-am pierdut terenurile agricole în favoarea străinilor, muntenegrenii și-au vândut insulițele și litoralul unor așa-zis oameni de afaceri ruși în spatele cărora stau serviciile secrete ruse. După ce au scăpat de inculparea ca stat criminal, lucru cerut de Bosnia, dar respins de procurorii de la Haga, sârbii și-au îmbunătățit legăturile cu Croația, iar faptul că cetățenii din ambele țări vorbesc aceeași limbă este un avantaj considerabil. Chiar Croația dorește prietenia Serbiei, deoarece nu are deloc chef să-și ridice în cap numeroasa minoritate sârbă și vrea să arate pisica Ungariei, țară care dorește să joace un rol major în Croația, regiune care făcea parte din Imperiul Habsburgic înaintea Primului Război Mondial. Deși ungurii i-au ajutat cu armament pe croați în timpul războiului de secesiune cu Serbia, sprijinul lor a fost repede dat uitării la Zagreb. De altfel, dintre toți vecinii Croației, singurii care nu sunt bine văzuți pe teritoriul național sunt ungurii. Revenind la Serbia, trebuie spus că nici relațiile cu România nu mai sunt la fel de bune, dar nu există un motiv anume. Efectiv, plictisul a intervenit între cele două capitale și doar niscai refugiați irakieni să mai trezească subiecte de discuție între polițiștii de frontieră dintre cele două țări.

În plus, Ivica Dacici, Ministrul Sârb al Afacerilor Externe, l-a avut ca mentor pe Slobodan Milosevici, motiv suficient de bun ca șeful diplomației belgrădene să nu fie deloc bine văzut în Occident. Încă un avantaj pentru Serbia îl reprezintă presa ungară constant favorabilă Serbiei, deși minoritatea maghiară din Voivodina a fost constant prost tratată, ungurii reclamând mereu faptul că românii au dintotdeauna mai multe drepturi decât ungurii. Probabil, trenul de mare viteză prevăzut a fi inaugurat în 2020 între Belgrad și Budapesta ar putea fi o explicație pentru pasiunea subită a ungurilor pentru eternul dușman de odinioară, Serbia.

La unguri, e mai simplu. Dintotdeauna, Ungaria are o problemă cu vecinii, cărora le reclamă constant nerespectarea drepturilor minorităților maghiare de pe teritoriile statelor acestora. Totuși, Péter Szijjártó, ministrul de externe maghiar, este un pic diferit. Acesta a observat și a declarat public că nu este corect să pretinzi că ungurii nu sunt bine tratați în România, dar să nu remarci că în același timp nu au niciun fel de drepturi în Austria sau în Slovenia.

În context, șeful diplomației a reclamat faptul că tocmai nivelul de trai ridicat din acele țări va ajuta la deznaționalizarea compatrioților săi. Pe urmă, Ungaria a făcut același lucru în relația cu Slovacia, unde și-a sacrificat oamenii de dragul unor relații privilegiate cu partenerul din Grupul de la Vișegrad și pe care Ungaria îl invidiază pentru boomul economic și pentru felul în care a știut să atragă investițiile străine, în special cele din domeniul auto. Deși Ungaria pare să fi renunțat la aroganța specifică în relațiile cu România, are acum o nouă fantasmă, și anume crearea unei Ungarii pure din punct de vedere etnic, iar principalele pericole pe care le vede Budapesta pentru îndeplinirea acestui vis sunt străinii și emigranții. În plus, declarațiile violente ale premierului Orban la adresa ideilor europene, în special cele legate de libera circulație și de dreptul la azil sunt clar legate de un grup ostil creat în țările est-europene, dar care are simpatizanți și în multe țări vest-europene, unde ascensiunea naționalismului nu mai poate fi oprită.

Oricât ar putea părea de ciudat, Ungaria este singura țară din zonă care are relații bune și destul de bune cu vecinii săi, chiar și cu cei mai îndepărtați. În context, Rusia și-a anunțat acordul pentru a retehnologiza centrala atomo-elecrică ungară de la Paks. Singurii vecinii pe care ungurii sunt supărați și acum sunt ucrainenii, iar motivul este tot cel de acum 20 ani, atunci când slavii au refuzat să participe la sărbătoarea milenară a ungurilor de la așezarea în Pannonia, mai ales că ei reclamau faptul că primul lor stat ar fi fost temporar la Kiev, că mulți ucraineni sunt unguri la origine, ba chiar că Rusia Kieveană ar fi fost... arpadiană. Desigur ca acestea nu sunt idei oficiale, dar la fel de adevărat este că presa de la Budapesta a fost dintotdeauna atent controlată și asta încă din perioada iredentismului maghiar.

În ceea ce privește Ucraina, să spunem că acolo statul s-a creat pe baza a trei naționalisme fondatoare: naționalismul anti-românesc, anti-rusesc și anti-polonez. Acum, însă, sentimentele dominatoare sunt cele anti-semit și anti-rusesc. Ministrul de Externe, Pavlo Klimkin, are un CV asemănător cu cel al omologului său bulgar. Adică, fluent în germană, dar impecabil în... rusă.

Probabil, ucrainenii sunt slavii cei mai rusificați, doar criteriile economic și teritorial putând să dividă ceea ce a fost timp de sute de ani o singură națiune. Faptul că vecinii noștri vor putea intra din iulie fără vize în Uniunea Europeană a contribuit la creșterea apetitului vecinilor de la nord pentru Uniune, dar personal cred că mafia și criminalitatea extrem de agresive în mediile ucrainene din Occident vor face ca vesticii să spună curând "Nazat"! Ucraina nu își va mai lua niciodată Crimeea înapoi, iar teritoriile de vest vor deveni în cel mai fericit caz autonome, dacă nu cumva vor urma exemplul secesiunii Crimeii.

Este de așteptat ca Rusia să își mărească pretențiile teritoriale asupra Ucrainei rebele, de la faptul că nu știe ce e aia Ucraina, Putin a ajuns acum să declare public că Odessa sau Kievul sunt orașe rusești în care se vorbește rusește în proporție de 90%. Și adevărul este că acele procente nu sunt umflate foarte mult. Problema Ucrainei este că toți vecinii ei, fără excepție, au pretenții teritoriale, chiar dacă tacite, lucru care face imposibilă aderarea sa la Uniunea Europeană, organizație care este dispusă să facă o excepție pentru Serbia în cazul Kosovo, în niciun caz pentru vecinii noștri. În opinia subsemnatului, Uniunea nu poate înghiți Ucraina, orice încercare de a îngloba acest stat uriaș și artificial ar duce la destrămarea de facto a mega-statului european. În ceea ce privește politica dusă de statul de la nord, putem remarca un anti-comunism și un anti-rusism extrem de agresive, dar și faptul că eventuala oprire a gazelor de către Rusia ar arunca Ucraina într-un Stalingrad pe timp de pace.

În final, Moldova, căreia îi voi sacrifica doar câteva rânduri, deoarece efectiv nu are nicio politică definită corect, nici internă, nici externă. Acolo se merge mereu pe ideea de a fraieri partenerii, cu mențiunea că oamenii nu fraieresc pe nimeni, de fapt. Cam la fel ca noi, care aveam în comunism un fel de folclor suburban în care pretindeam că i-am păcălit și pe ruși, și pe nemți, împănate cu strofe din "Călușul".

Așa e și cu frații noștri de peste Prut. Probabil, la un moment dat europenii le vor reintroduce vizele obligatorii, iar goana după un pașaport românesc va reîncepe. În opinia mea, acel stat pur și simplu nu poate exista în formula actuală, dar își va mai prelungi câțiva ani, poate câteva zeci efemera existență. Nu cred că SUA și aliații în general vor tolera un stat în care influența Rusiei să fie totală, așa cum este astăzi. Mai mult decât atât, serviciile secrete occidentale avertizează că Rusia este la cel mai înalt nivel de la ruperea URSS, are suficientă stabilitate pentru a supraviețui unei crize majore și chiar unui război îndelungat. Iar experiența spune că nu este bine să te pui cu ursul rusesc, așa că ne putem aștepta la noi concesii teritoriale făcute Rusiei. Mai întâi politice, iar ulterior chiar teritoriale cu acte în regulă.