PMP cere convocarea plenului reunit al Parlamentului, pentru dezbaterea situației românilor din Ucraina. „E necesar ca România să adopte o poziție oficială prin care să insiste asupra nepromulgării legii educației votate de Rada Supremă”

De Alexandra Rizea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Grupurile parlamentare reunite ale Partidului Mișcarea Populară au depus ieri o solicitare adresată Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului referitoare la convocarea unei ședințe de plen reunit ale celor două Camere, pentru a discuta pe marginea situației dificile în care se află comunitatea românească din Ucraina.

Este vorba despre noua lege a educației adoptată, la 5 septembrie 2017, de către Rada Supremă a Ucrainei, lege care, prin articolul său 7, privează minoritățile etnice (români, maghiari, ruși, bulgari, polonezi etc.) de acces la școlarizare în limba maternă.

„Observăm un dezinteres total al autorităților de la București față de cei peste 500.000 de români din Ucraina, care sunt suspuși unui proces agresiv de deznaționalizare națională. Este inadmisibil ca statul român să nu reacționeze la astfel de acțiuni care încalcă flagrant drepturile românilor la educație în limba maternă. De aceea, sper să avem o ședință de plen reunit cât mai curând, pentru a transmite un semnal ferm statului vecin și a determina, astfel, nepromulgarea legii de către președintele ucrainean”, a declarat deputatul Eugen Tomac, lider al grupului parlamentar al PMP.

„Ucraina a suprimat în ultimul secol un număr maxim de școli cu predare în limba română”

Ȋn solicitarea adresată Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, parlamentarii PMP își exprimă „îngrijorarea ca urmare a situației alarmante, creată recent de către statul ucrainean în raport cu minoritatea națională română, situație care necesită, în opinia noastră, o poziție fermă și cât mai rapidă din partea celor două Camere reunite ale Parlamentului României.

Este vorba despre noua lege a educației adoptată, la 5 septembrie 2017, de către Rada Supremă a Ucrainei, lege care, prin articolul său 7, dă startul procesului de lichidare metodică și sistematică a învățământului în limbile popoarelor autohtone și de asimilare a minorităților naționale din Ucraina, implicit a minorității etnice reprezentată de români.

Prin adoptarea noii legi a educației, Rada Supremă a Ucrainei a trasat o linie a confruntării majorității ucrainene cu minoritățile naționale văzute drept captive ale statului ucrainean și amenință echilibrul interetnic fragil din diverse regiuni ale statului.

Articolul 7 al legii ucrainene a educației generează un conflict juridic deosebit de grav cu prevederile documentelor internaționale (universale și europene) în materie de drepturi ale omului, minorități naționale și drepturi lingvistice și culturale, precum și cu prevederile Constituției Ucrainei și cele ale cadrului legislativ intern privind politicile lingvistice de stat și minoritățile naționale. El este nu doar anti-minoritar, ci și anti-ucrainean prin consecințele lui. Acest articol încalcă flagrant și angajamentele asumate de Ucraina prin Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina semnat la Constanța la 2 iunie 1997”, se arată în solicitarea parlamentarilor PMP.

„Constatăm că Ucraina a suprimat în ultimul secol un număr maxim de școli cu predare în limba română. Astfel, în intervalul 1924-2017, administrația din Ucraina a lichidat 205 școli cu predare în limba română din cele 282 câte au existat istoric, în tot atâtea localități cu populație românească. În ultimii 93 de ani, statul ucrainean sovietic sau post-sovietic a lichidat școlile cu predare în limba minorității române într-un ritm mediu de 2,2 școli anual.
 
În această situație deosebit de gravă, considerăm necesar ca România, ca stat model în domeniul relațiilor interetnice la nivelul Uniunii Europene, să adopte o poziție oficială prin care să insiste asupra nepromulgării legii educației votate de Rada Supremă și asupra aducerii ei în conformitate cu garanțiile constituționale și angajamentele internaționale ale Ucrainei, în speță cu cele cuprinse în Tratatul de bază dintre România și Ucraina din 2 iunie 1997.”

Parlamentarii Partidului Mișcarea Populară solicită membrilor Birourilor permanente reunite să se prevaleze de prerogativele lor legale și să convoace, „în conformitate cu 32, alin (1), litera i) din Regulamentul Camerei Deputaților, o ședință de plen reunit a celor două Camere ale Parlamentului pentru o dezbatere a situației comunității românești din Ucraina și adoptarea unei Declarații oficiale a Parlamentului României pe marginea acestei situații.
 
Sprijinul acordat Ucrainei de către România în parcursul european trebuie condiționat ferm de tratamentul civilizat și respectuos aplicat minorității naționale române la standarde europene, conform garanțiilor constituționale exprese și angajamentelor internaționale ale Kievului.

România are obligația morală și constituțională să ceară nu doar menținerea instituțiilor de învățământ românești existente în Ucraina, ci și redeschiderea școlilor românești în toate localitățile cu populație românească în care asemenea școli au existat în ultimii 93 de ani.
 
Statul ucrainean are obligația recunoașterii comunității românești drept popor autohton, de a-i asigura autonomia culturală garantată constituțional și de a păstra și dezvolta învățământul public în limba română”, subliniază parlamentarii PMP.

Solicitarea celor de la PMP urmează a fi analizată în ședința Birourilor permanente reunite ale celor două Camere.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  7. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  8. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  9. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  10. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

17:28

Mesaj pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”