OMV asigură, de șapte ani, 73% din veniturile salariale ale familiei șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Compania OMV controlată de statul austriac, acționarul majoritar al Petrom SA, asigură, de peste șapte ani, 73% din veniturile salariale ale familiei șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, spune jurnalistul Stelian Negrea.

Conform acestuia, este vorba despre un contract de consultanță medicală al soției șefului SIE. Daniela Ungureanu este medic primar ATI la Spitalul Fundeni, dar din anul 2009 are un contract de consultanță cu OMV.

Din totalul veniturilor de natură salarială raportate de Mihai Răzvan Ungureanu, în perioada 2009-2014, de 3 milioane de lei 2,1 milioane de lei au provenit din contractul cu OMV al soției în timp ce veniturile salariale ale actualului șef al SIE au însumat 515.000 lei iar cele ale soției de 319.000 lei. Conform acestor date, MRU asigură 17% din veniturile familiei. OMV virează în conturile soției 85.000 de euro anual, până acum încasând 680.000 Euro (circa 2,1 milioane de lei) reprezentând 73% din veniturile familiei.

Coincidență sau nu, soția lui Mihai Răzvan Ungureanu a devenit administrator al societății Petromed Solutions SRL, deținută de OMV Petrom SA, la sfârșitul lui decembrie 2007 la câteva zile după ce soțul său și-a început primul mandat la șefia SIE. Mariana Gheorghe, șefa OMV Petrom, i-a semnat prima numire și prelungirile succesive de atunci inclusiv ultima anul trecut pentru un nou mandat de patru ani până în 2019.

Obiectul principal de activitate al companiei este legat de activități de asistență medicală ambulatorie și stomatologică, un fel de policlinică pentru angajații Petrom din România. 

Întrebarea legitimă este dacă o policlinică avea într-adevăr nevoie de un medic ATI-ist, ale cărui competențe sunt cerute într-o sală de operații al unui spital de urgență, și nicidecum într-o policlinică unde competențele cerute medicilor sunt cu totul altele.

A doua nelămurire este legată de programul Danielei Ungureanu. Programul unui medic primar la ATI - Anestezie și Terapie Intensivă - e de la 7 la 15 și câteodată chiar de la 7 dimineața până a doua zi la 7 dimineața. Chiar dacă e legal, programul nu îi permite Danielei Ungureanu un al doilea job.

Mihai Răzvan Ungureanu este unul dintre cei mai controversați oameni politici din România. Este conectat cu cercurile puterii încă din tinerețe. A fost ministru de externe, demis, premier, demis, consilier prezidențial și sef al SIE, demis.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • adria 15.06.2016 13:42
    Acesta este un caz clasic de conflict de interese și este sancționat în orice stat de drept.

    P.S. Pentru cine nu știe, ATI înseamnă Anestezie și Terapie Intensivă. Ce "asistență" acordă un medic ATI șefilor de la OMV?
  • kalinikos 15.06.2016 15:33
    "Întrebarea legitimă este dacă o policlinică avea într-adevăr nevoie de un medic ATI-ist, ale cărui competențe sunt cerute într-o sală de operații al unui spital de urgență"

    Pai cum altfel sa anestezieze o intreaga tara?

    @ActiveNews: ar fi interesant un articol de investigatii care sa arate clar in ce fel MRU a interactionat (direct sau indirect) cu OMV. Fiindca mie unul mi-e clar ca asta e o plata a unor servicii
  • Sanda 15.06.2016 21:05
    Susțineți că doamna în cauză este administratorul, respectiv managerul, societății Petromed Solutions SRL, deci nu este angajată pe un post de medic de specialitate (în cazul nostru ATI). Asta înseamnă că doamna Ungureanu a fost menținută în funcție de societatea privată de asistență medicală pentru abilitățile sale de conducător/organizator și, sunt convinsă, faceți diferența între medicul de specialitate și administratorul societății medicale. Iar programul de lucru al doamnei cu siguranță a fost stabilit de părți astfel încât să-i permită exercitarea atribuțiilor aferente ambelor ”job-uri”.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?