Parlamentul ideal pentru mulți români...
”Nimeni nu este mai presus de lege”- se spune așa de frumos, cu sensuri uneori corecte, alteori incorecte.
Însă ce înțelegem prin lege?
De multe ori, văzând dezbaterile de la noi, am senzația că trăiesc în Israelul antic. Doar acolo, prin Vechiul Testament, legea (pardon, Legea) era dată de Dumnezeu oamenilor și, implicit, era deasupra tuturor. Cum puteai să te pui cu Legea dictată de Dumnezeu lui Moise și cu Judecătorii inspirați divin?
Însă trăim în secolul XXI - muntele Sinai al zilelor noastre se numește Parlament și acolo nu mai dictează vreun dumnezeu legile ci ele sunt produsul dezbaterii dintre deputați și senatori aleși de către noi, ca să ne reprezinte în procesul de legiferare.
Ba putem și noi să ne implicăm în procesul de legiferare, bătându-ne la cap parlamentarii ca să modifice anumite legi, să propună altele, punând presiune democratică pe ei, participând, organizați ca societate civilă, la dezbaterile pe diverse proiecte legislative.
Deci apanajul făcutului de legi a trecut de la Dumnezeu la Parlamentul ales de către cetățeni. Iar acesta are dreptul de a face, desface și a modifica legi într-un cadru dat de Constituție - legea supremă, făcută tot de către Parlament și votată de către cetățenii cu drept de vot într-un referendum.
Deci când rostim formula magică ”nimeni nu e mai presus de lege”, ar trebui să ne gândim că e totuși cineva- o instituție: Parlamentul - cea care dă legile.
Însă Parlamentul e o instituție alcătuită din oameni care au fost aleși de către noi, cetățenii României. Timp de 4 ani, cât au acest mandat al votului nostru, ei ar trebui să muncească- ,munca lor fiind făcutul de legi, desfăcutul de legi, modificatul de legi, sancționatul executivului și al președintelui - atât în sens pozitiv cât și negativ și dialogul cu societatea civilă.
De aceea, timp de patru ani, fiecare deputat sau senator ales de noi este mai presus de lege pentru că are puterea de a modifica legea.
O să îmi spuneți, desigur, că nu vă simțiți reprezentați de acest Parlament, că e plin de hoți, corupți, oameni răi, oameni proști, bogătași, ciocoi, etc. Bon!
Dar e vina voastră, exclusiv vina voastră că e plin de astfel de oameni.
E vina mea că ați votat ca proștii? Sau nu ați votat ca proștii? Dacă v-ați băgat picioarele în marea rece a democrației din noiembrie 2012, este exclusiv vina voastră că aveți acum dureri reumatice.
Parlamentul este produsul votului vostru gândit - că se presupune că vă gândiți votul, nu? Dacă atât vă duce capul, asta aveți. Poate vă duce capul mai bine în 2016 - deși am mari dubii.
Însă supărați pe un Parlament pe care acest onor popor l-a votat, se caută acum soluții. Mai întâi să se ridice burma de imunitate pe care parlamentarii o mai au și care, timp de 4 ani, le oferă o minimă autonomie.
Da, spun unii justițiari din societatea civilă: să fie arestați parlamentarii, dacă se poate, chiar din Parlament. Mama lor de hoți! Cum se întâmpla în țări precum Irakul lui Saddam Hussein și în Coreea de Nord a lui Kim Jong Un, țări cărora li se poate reproșa mult, numai că ar fi ”stat de drept”, nu. Nu la capitolul lege și respect față de lege stau ei prost, ci la capitolul democrație.
Apoi să se reducă numărul de parlamentari: prea mulți, domnule! Să fie cât mai puțini - deci mai ușor de șantajat sau de cumpărat, nu?
Ce contează că Parlamentul trebuie să fie reprezentativ pentru poporul acesta în tot ansamblul său? Poate fi reprezentativ și cu mai puțini oameni…. Ideal, un senator la un milion de cetățeni și un deputat la 100 de mii de cetățeni. Însă - să fie diaspora reprezentată :))
De ce să fie mic? Pentru că e scump. Nu contează că e mult mai ieftin ca buget decât multe ministere inutile, nu contează că e singura instituție democratică pe care o are un popor în Stat. Nu contează că, tocmai de asta, fiecare ideal politic sau civic al oamenilor din țară ar trebui să aibă șansa de a avea un glas care să îl reprezinte în Parlament.
Apoi să fie subordonat președintelui și celor de afară. E o juisare națională de câțiva ani, de fiecare dată când președintele (indiferent care) urechează neconstituțional Parlamentul.
Iar când vreo ambasadă din București încalcă regulile diplomatice ca să își spună părerea despre ce ar trebui sau nu să facă clasa politică românească, orgasmul este unul garantat. Căci, e firesc, nu e așa? ca Parlamentul României să fie doar executantul dorințelor marelui nostru prieten și aliat de la Apus, care, nu e așa? libertatea ne-a adus…
În schimb, are loc o umezire națională când vine vorba de ”justiție”. Prin justiție se înțelege răzbunare, desigur. Că un popor care nu conștientizează cât de important e Parlamentul, e incapabil să înțeleagă prin justiție altceva decât ”unde ești tu, Țepeș, Doamne?”
Ca atare, „justiția” la români este de fapt o sinonimie - de multe ori poetică - între procurori și lege.Procurorul devine o întruchipare a Legii, iar Parlamentul capătă în imaginarul colectiv, imaginea de adunare permanentă a nașilor mafiei.
Deși nu e ales de popor, sau poate tocmai de aceea, procurorul e mai legitim chiar decât judecătorul. Personaj misterios, înger al răzbunării pentru un popor de proști care nu au învățat timp de 25 de ani ce e aia democrație, procurorul este viitorul României.
Dar al unei Românii care a încetat să mai fie democratice.
Articol apărut inițial AICI.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.