Mesajul Asociației 21 Decembrie 1989 către ambasade: „Nu se poate face Justiție și nici instrucție penală cu securitatea infiltrată în toate structurile statului”

De Alexandra Rizea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, Asociația 21 Decembrie 1989 a adresat o scrisoare publică tuturor Reprezentanțelor Diplomatice ale Statelor Membre UE și NATO din București. Redăm integral mesajul trimis de Asociație, reamintind că, la sfârșitul anului trecut, când Parchetul General a clasat Dosarul Revoluției, niciun ambasador al unui stat membru UE sau NATO nu a avut vreo reacție publică. Așa precum se întâmplă, constant, în cazul dosarelor de corupție.  

„Doamnă/Domnule Șef de Misiune 

Asociația 21 Decembrie 1989 a luat act de decizia Curții Constituționale din dată de 16 februarie 2016, prin care Plenul Curții Constituționale a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma «ori de alte organe specializate ale statului» din cuprinsul dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. 
Curtea a reținut că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, întemeiat pe principiul garantării drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. De asemenea, Plenul Curții a apreciat că sintagma legală, supusă controlului de constituționalitate nu respectă condițiile de calitate, inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității, întrucât nu permite subiecților de drept să determine care sunt organele specializate ale statului, abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viață privată a persoanelor. 
Prin decizia adoptată Curtea Constituțională limitează implicarea serviciilor de securitate în faza de urmărire penală a unui dosar penal, indiferent de infracțiunea care se cercetează. 

În cauza Asociația 21 Decembrie, Mărieș și Vlase c. România, Curtea de la Strasbourg a cerut României abrogarea legii siguranței naționale nr. 51/1991 și înlocuirea acesteia cu o lege nouă, de esență euroatlantică. Nici până în prezent Statul Român nu s-a conformat acestei hotărâri. 
În repetate rânduri, Asociația a atras atenția asupra implicării nelegale a instituțiilor de forță în tergiversarea soluționării Dosarelor Revoluției și Mineriadei din 13-15 iunie 1990. 

În anul 2007, Curtea Constituțională (într-o altă componență), prin decizia nr.610, a fragmentat dosarele Revoluției și Mineriadei, având drept consecință oprirea instrucției penale. Șapte ani aceste cauze au rămas în nelucrare, prelungind suferință urmașilor eroilor Revoluției, răniți și reținuți. 
În anul 2014, Noul Cod de Procedură Penală a anulat decizia Curții Constituționale - contestată în mod repetat de noi - dar modificarea realizată de legiuitor trebuie pusă pe seama deciziilor CEDO, prin hotărârile pronunațe în cauzele Asociația 21 Decembrie 1989, Mărieș, Vlase c. România, Asociația 21 Decembrie 1989, Mocanu, Mărieș și Stoica c. România, Bosnigeanu s.a c. România, Alecu s.a. c. România, Alexandrescu s.a. c. România, Apostol Elena s.a. c. România, dosare deschise sau promovate de Asociația 21 Decembrie. 

De parcă rețeaua de corupție și crimă organizată care a capturat Statul după 22 Decembrie '89 nu s-a născut și dezvoltat la umbră oribilelor crime săvârșite atunci. 
După clasarea Dosarului Revoluției, confirmată de celebrul de acum generalul Ion Vasilache, Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat la finalul ședințelor de judecată, aproape la fiecare termen, cu mici excepții, în ultimele 2 luni soluționarea plângerilor urmașilor eroilor martiri/răniți/reținuți/luptători, dând prioritate corupților. 

Considerăm că nu se poate face Justiție și nici instrucție penală cu securitatea infiltrată în toate structurile statului! 
Nu se poate face justiție din cauza securității și până când dosarele Decembrie 89 - Iunie '90 nu sunt soluționate în mod just! 
Acestea sunt turnesolul/barometrul reformării României și cu precădere a Justiției. 
Stagnarea României se datorează actorilor perioadei infracționale decembrie 1989 - iunie 1990 și suitei lor de complici ! 
Exemplu: Elevi de la școlile de ofițeri și subofițeri din cordoanele de trăgători din 1989 au devenit în acești ani oameni cu funcții importante în SRI, SIE și MI. I-au adus în cordoane și i-au implicat în evenimentele de până în 22 decembrie, dar mai ales în cele de după 22 decembrie pentru a-i compromite și șantaja moral, asociindu-i la guvernământul de tip mafiotic ce a urmat. 

Evaluăm «strategia» și efectele la nivelul celorlalte forțe militare și nemilitare și avem răspunsul la recapturarea Statului democratic. 
În Parchete, cei care stăteau sau stau pe birou cu lecturi din perioada comunistă, ținând sub sertare dosare ale istoriei, dar și dosare privind dizidenții din perioada comunistă, stau cuminți și așteaptă să vină sovieticii visând la destrămarea UE. 
Cât privește relațiile cu NATO, acești indivizi consideră că Statele Unite ale Americii sunt prea departe. 

Dacă instituțiile statului, dar mai ales cele din domeniul judicar vor să devină credibile și să dovedească loialitate față de țară și parteneri externi trebuie să finalizeze cu precădere cercetarea și judecarea Dosarelor Revoluției și Mineriadei, respectând principiile euroatlantice și hotărârile judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului. 
Astăzi, la 26 de ani, de la primele plângeri depuse de Asociația 21 Decembrie 1989, România pierde credibilitate prin nerespectarea de către procurorii și judecătorii naționali a hotărârilor judecătorești ale CEDO, dar și ale Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei. 
Este timpul demilitarizării și depolitizării spațiului public ! 
Este timpul demilitarizării instituțiilor democrației, eliberării lor din captivitatea serviciilor secrete, a camarilelor intitulate Academii ale securității! 
Este timpul intrării în normalitate a societății românești în ansamblul său! 

Primiți, vă rugăm, aleasă noastră considerație, 
Asociația 21 Decembrie 1989, Președinte Teodor Mărieș”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO