Markus Frohnmaier, olteanul din partidul naționalist care a luat 13% la alegerile din Germania: Politicile Angelei Merkel au invadat Europa cu milioane de imigranți needucați și necultivați

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alternativa pentru Germania (AFD), partid de dreapta, eurosceptic, a reușit să intre în Parlamentul Germaniei pentru prima oară, devenind al treia grupare politică a acestei țări, după procentele obținute în septembrie 2017.

În rândul acestui partid, care transmite un mesaj naționalist german, dar și eurosceptic și anti-imigraționist, sunt și doi cetățeni de etnie română. Este vorba despre Markus Cornel Frohnmaier și Joana Cotar.

Markus Cornel Frohnmaier, s-a născut pe 25 februarie 1991 la Craiova, în România. Acesta a fost adoptat alături de sora sa geamănă, dintr-un orfelinat, de un cuplu german, acesta crescând în Germania, la Weil der Stadt, în landul sud-vestic Baden-Württemberg și acum este purtătorul de cuvânt al co-președintelui AFD, Alice Weidel.

Într-un interviu acordat revistei Q Magazine, Frohnmaier a spus că ales AFD pentru că s-a opus salvării Greciei cu banii contribuabililor Germani.

 „M-am opus politicii euro a doamnei Merkel, în special pentru salvarea Greciei cu banii contribuabililor germani. Sper ca România să nu comită aceeași greșeală prin aderarea la euro”, a declarat el.

Acesta spune că imigrația necontrolată duce la creșterea criminalității în Germania și că Angela Merkel este cel mai neprielnic Cancelar al Germaniei de după al Doilea Război Mondial.

„Angela Merkel este cel mai neprielnic Cancelar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Politicile sale au invadat Europa cu milioane de imigranți needucați și necultivați. A amenințat, de asemenea, pacea din Europa prin încercarea de a impune politica fiscală a Germaniei altor națiuni suverane în timpul crizei euro. Sper ca acesta să fie ultimul ei mandat”, a precizat el pentru sursa citată.

Celălalt român este Joana Cotar. În vârstă de 44 de ani, Cotar este născută la Pitești de unde a plecat cu părinții în Germania și este deputat în landul Hessen pentru AFD. Aceasta spune că nu există democrație în Germania, țara fiind condusă spre catastrofă de către Angela Merkel.

”Angela Merkel a condus Germania spre catastrofă, iar era ei de mare Cancelar al Germaniei a luat sfârșit.

CDU/CSU nu a mai obținut din 1949 un rezultat atât de slab ca cel din septembrie. Poporul german e sătul de cancelarul autoritar și anticonstituțional, care încalcă legile după bunul plac. Merkel e ca și plecată și acesta este un lucru bun!”, precizează ea.

Joana Cotar afirmă că sistemele sociale germane se vor prăbuși sub presiunea imigranților.

”Imigrația necontrolată reprezintă un pericol pentru țara noastră . Profesioniștii estimează costuri de până la 1 miliard de euro. Justiția noastră este suprasolicitată, având de rezolvat în jur de 250.000 de procese cu azilanți.

Criminalitatea e în creștere, poliția nemaifăcând față atacurilor teroriste cu care ne confruntăm în Germania.

Cei mai mulți dintre cei care intră în țară nu sunt urmăriți politic și nu sunt sub incidența Convenției de la Geneva. Sunt imigranți „economici”, iar pentru aceștia avem nevoie de o lege a imigrației după modelul canadian.

59% din noii veniți nu au o diplomă de absolvire, iar acest lucru face imposibilă integrarea lor pe piața muncii. Cei mai mulți dintre ei ajung direct în sistemele noastre sociale, care sub presiunea imensă vor claca cât de curând”, a spus Cotar pentru Q Magazine.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu