Marian Munteanu bate șaua să priceapă Soroș? „Ar trebui să se interzică existența societăților comerciale și a ONG-urilor acoperite pe teritoriul României”

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alianța Noastră România susține că bugetul Serviciului de Informații Externe ar trebui să fie mai mare decât al SRI, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii politice.

„În pregătirea bugetului pe 2017, îi solicităm atât președintelui Klaus Iohannis, cât și actualului și viitorului premier să țină cont de faptul că, în statele NATO și ale Uniunii Europene, bugetul serviciului de informații externe este de două sau chiar de trei ori mai mare în comparație cu bugetul serviciului intern de informații. Doar la noi în țară acest raport este inversat, ca și când principalul inamic al României s-ar afla în interior, iar nu în exterior”, arată partidul lui Marian Munteanu.

De asemenea, Marian Munteanu dorește ca viitorul pachet legislativ care reglementează activitatea serviciilor secrete să interzică existența societăților comerciale și a ONG-urile acoperite. Este binecunoscut faptul că în România ființează numeroase ONG-uri finanțate din străinătate, unele dintre acestea, - controlate de magnatul George Soroș, fiind acuzate că ar un paravan pentru pentru diferiți agenți de influență din străinătate.

„Este în interesul cetățenilor ca viitorul Parlament să poată promova, încă din prima jumătate a anului 2017, noile legi ale serviciilor secrete, care să fie puse în acord cu actualul statut pe care îl are România, de membru NATO și de membru UE. Noul pachet legislativ ar trebui, tot în interesul țării, să interzică existența societăților comerciale și a ONG-urilor acoperite, cel puțin pe teritoriul României”, afirmă documentul primit la redacție.

Iată textul comunicatului:
 

În arhitectura sistemului de apărare și siguranță națională - care trebuie întărit, conform celor șapte obiective ale Alianței Noastre România - un rol deosebit de important îl joacă Serviciul de Informații Externe. Demisia domnului Mihai-Răzvan Ungureanu ne pune în situația de a semnala câteva cerințe fundamentale legate de viitorul SIE.

1. Îi solicităm președintelui Klaus Iohannis să se asigure, în mod temeinic de faptul că persoana pe care o va propune pentru funcția de director SIE nu va ajunge să funcționeze vreodată sub dublă comandă, așa cum s-a mai întâmplat în istoria serviciilor secrete din România.

2. Credem că este preferabil ca noul director SIE să nu provină din vreun partid politic.

3. În pregătirea bugetului pe 2017, îi solicităm atât președintelui Klaus Iohannis, cât și actualului și viitorului premier să țină cont de faptul că, în statele NATO și ale Uniunii Europene, bugetul serviciului de informații externe este de două sau chiar de trei ori mai mare în comparație cu bugetul serviciului intern de informații. Doar la noi în țară acest raport este inversat, ca și când principalul inamic al României s-ar afla în interior, iar nu în exterior.

4. Este în interesul cetățenilor ca viitorul Parlament să poată promova, încă din prima jumătate a anului 2017, noile legi ale serviciilor secrete, care să fie puse în acord cu actualul statut pe care îl are România, de membru NATO și de membru UE. Noul pachet legislativ ar trebui, tot în interesul țării, să interzică existența societăților comerciale și a ONG-urilor acoperite, cel puțin pe teritoriul României.

Alianța Noastră România insistă asupra solicitărilor de mai sus pornind și de la considerentul că, în ultimii ani, activitatea SIE, extrem de importantă pentru ansamblul securității naționale a României, a fost afectată de prea multe perioade de interimat. Dorim ca, în viitor, SIE să beneficieze de o conducere nouă, stabilă, competentă și cu adevărat dedicată interesului național. 


 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Nata 29.09.2016 00:59
    Ar fi mare lucru ca Iohannis sa se sinchiseasca de bunele recomandari ale d-lui Munteanu...Rusii nu i-au permis lui Soros sa activeze pe teritoriul lor, dar nesimtitii de la Bucuresti - au permis...caci ei nu au suflet de romani ...Batjocoresc fara nici o rusine onoarea si increderea care li s-a acordat de poporul roman. In ograda mintii lor cea strimta, nu incape nici noblete, nici simt al raspunderii fata de o tara intreaga, iar patriotism e un cuvint de care nici ca au auzit vreodata.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu