Lobby-ul LGBT face legea în România: Noul Ministru de Externe s-a sesizat în urma presiunilor mediatice și i-a acordat de urgență un pașaport temporar activistului homosexual Adrian Coman, deși legea nu-i permite

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ActiveNews a relatat ieri despre manipularea mediatică orchestrată de ziarul Libertatea, în care statul român era acuzat de „discriminare” și „abuz” doar pentru că a respectat legea în cazul activistului Adrian Relu Coman, cel care solicitase eliberarea unui pașaport românesc, deși statul român nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.

Mai precis, conform procedurilor de eliberare a actului de identitate, solicitantul este îndemnat să-și menționeze starea civilă: în cazul lui Coman, acesta a bifat „căsătorit”,deși știa bine că statul român nu recunoaște căsătoriile unisex. În aceste condiții, MAE și Consulatul român de la New York i-au refuzat  pe drept cererea, la începutul anului, motivând cu legislația românească în vigoare.

În urma presiunilor mediatice, articolul din Libertatea fiind promovat pe mai multe portaluri de știri, noul Ministru de Externe, Bogdan Aurescu, s-a sesizat și a decis să-i elibereze lui Coman un pașaport temporar, astfel încât acesta să își poată exercita dreptul de vot, „unul dintre cele mai importante drepturi prevăzute de Constituție", precizează MAE, într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de joi cetățeanul român Adrian Coman s-a prezentat la sediul Consulatului General al României la New York.

Reamintim că Bogdan Aurescu a fost Ministru de Externe atunci când instituția a refuzat cererea autorităților slovace de a ridica un monument în memoria lui Ion Șiugariu, pe motiv că acest poet român, erou de război și participant la eliberarea slovaciei, ar fi fost „fascist”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Vlad Țăranu, elevul prigonit pentru Basarabia, la ActiveNews:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Orizont 08.11.2019 23:04
    Sesiuni de "remote viewing" pentru a afla CUM si UNDE a murit pedofiul Jeffery Epstein - Ritualuri sataniste si demoni ...

    https://www.youtube.com/watch?v=jwoOC_ht2Bs
    Death of Jeffrey Epstein: November 2019 Time Cross - Farsight
  • Orizont 08.11.2019 23:07
    Romania in pragul Apocalipsei !
  • dttw 08.11.2019 23:08
    Pai sa nu ne miram ptr ca de acum inainte acesta va fi trendul. Este clar ca institutiile statului vor depune rand pe rand armele in fata ofensivei agresive a lgbtistilor, ca sa nu supere UE, si doar opinia publica (atentie, nu mass-media) ramane singura care se mai poate opune ”marsului anormalitatii”...
  • Elina 11.11.2019 11:55
    Sigur, pentru ca invertitul discriminat a asteptat destul de mult pana sa isi faca pasaportul. Aceasta chestie a explodat tocmai de alegeri, ia te uitam domnule, ce chestie! Exact stilul activistilor leghebete, se arunca in fata masinii si apoi urla ca ai vrut sa dai pente ei!
Ultima oră

21:30

In Memoriam Profesorul Radu Ciuceanu: TESTAMENT DUHOVNICESC

21:00

DE ZIUA LUI RADU CIUCEANU (16 aprilie 1928- 12 septembrie 2022). Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române așteaptă să i se atribuie, postum, numele său

20:29

Profesor emerit japonez, mesaj către lume: “Utilizarea frauduloasă a terapiei genice experimentale la persoanele sănătoase, o încălcare extremă a drepturilor omului”. Vaccinurile ARNm au provocat vătămări fără precedent în istoria omenirii - VIDEO

19:13

Panică la Iași: O trotinetă electrică a explodat într-un apartament și a provocat evacuarea a 25 de persoane și arsuri unui bărbat de 30 de ani

18:30

16 aprilie: 145 de ani de la nașterea lui Gala Galaction, preotul prozator, traducător al Sfintei Scripturi

17:16

“Verificatorii de fapte” parteneri ai Facebook, printre care UE, susțin în mod perfid că activitatea lor nu este Cenzură – însă faptele îi contrazic flagrant

16:00

16 aprilie: Sfintele Mucenițe Fecioare Agapia, Irina și Hionia. Sfinții Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat și Septemiu

14:29

Morți subite în magistratură: Procurorul Pavel Palcu a murit la 70 de ani, după un AVC făcut în decembrie. Fostul procuror Doru-Viorel Ursu, mort subit la 71 de ani. Avocatul Dumitru Rădescu, fost judecător, mort la numai 58 de ani

13:25

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța

13:19

Putin a numit un nou ambasador la București. Cine este Vladimir Lipaev

13:06

Iranul amenință cu arme nucleare? ”Sioniștii vor primi un răspuns în câteva secunde”

12:17

Imaginile groazei de la spitalul Al-Shifa, după retragerea armatei israeliene. Cadavrele sunt efectiv peste tot

10:50

Fost senator PSD: Boc și Ioan Rus au lătrat în patru labe, la ordinul lui Nicu Ceaușescu. La propriu!

10:27

Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa

10:26

Israelul plătește cu Apă dronele iraniene doborâte