Liiceanu și-a dat demisia din GDS, acuzându-l pe senatorul Vlad Alexandrescu de nepotism. USR-istul a replicat spunând că filozoful s-a supărat că noul președinte al ONG-ului nășit de Brucan nu a ieșit favoritul său

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gabriel Liiceanu și-a anunțat demisia din Grupul de Dialog Social (GDS) din cauza neînțelegerilor cu noul președinte al ONG-ului, dar și o serie de nemulțumiri legate de modul de funcționare al GDS, informează G4Media.

La începutul lunii aprilie, Mircea Dinescu cerea să fie șters dintre membrii fondatori, iar Laura Ștefan și-a dat demisia din organizație, după ce GDS a decis să-l premieze pe fostul procuror Augustin Lazăr, după ce s-a dezvăluit că acesta anchetase deținuți politici pe vremea lui Ceaușescu.

Mai precis, filozoful îl acuză pe senatorul USR, Vlad Alexandrescu de nepotism, numindu-l „un Dinu Păturică al vremurilor noastre” sau „Neo-Păturică”.


„Așa se face că, încet-încet, am reușit să coborâm politețea la nivel de imoralitate. Căci din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării.

În clipa de față avem în Grup chiar o întreagă familie, familia Vianu-Alexandrescu: tatăl, Ionel Vianu (demisionat în urmă cu un an pentru că punctul lui de vedere nu a întrunit acordul unanim într-o mică dezbatere online), fiul (Ștefan), nepotul (Vlad) – cei doi, așadar, sunt veri primari – și soția nepotului (Raluca)”, le-a scris Liiceanu membrilor GDS.
 
El spune că singurul merit al soției lui Alexandrescu este că la ședințe tace. „N-ar fi nimic dacă, prin jocul fericit al hazardului, am avea de-a face cu un clan hăruit integral cu vocație civică. Din păcate lucrurile stau exact pe dos: cu excepția lui Ionel Vianu, ceilalți membri ai clanului nu acoperă „criteriile Pleșu”, răstălmăcite și contestate vehement la ultima noastră întâlnire de Vlad Alexandrescu, devenit faimos în ultimele săptămâni printre noi pentru că, podidit de admirație de sine și otrăvit de bietul său eu, s-a autointitulat „membru marcant al opoziției”.

Raluca, soția lui, este o încântătoare și grațioasă doamnă, care scrie articole citibile pe sărite și a cărei relevanță publică e nesemnificativă. Are meritul, deloc neglijabil că, în adunările Grupului, păstrează tăcerea. Lui Ștefan, având și el micile neajunsuri ale verișoarei prin alianță, îi lipsește în schimb această calitate: e gureș, și decibelii pe care-i emite la fiecare luare intempestivă de cuvânt pun la grea încercare neuronii celor de față.

Ca să nu mai spun că, repezit cum e, scoate nu de puține ori pe gură prostii („Păi să votăm, să votăm pe loc, că eu cred că nimeni de aici nu are ceva împotrivă ca președintele Grupului să primească indemnizație!” Ba eu am, dragă Ștefan, căci nici un membru al GDS nu-și face meseria de cetățean pe bani, ca revoluționarii lui Iliescu. Și-apoi de unde să primească? Din cotizația membrilor de 100 de lei pe an?)

Despre membrul-marcant-Vlad-Alexandrescu s-ar putea scrie un eseu. Sau un roman despre un Dinu Păturică al vremilor noastre. (Vă mai amintiți cum îl introduce Filimon în scenă? „… avea un nas cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană”.) Ceva îmi spune, pornind de la felul în care se poartă (pus pe harțag, zâzanii și obrăznicii), că de la el se va trage destrămarea Grupului. El, și complezența iresponsabilă a câtorva dintre noi, întrețin aprins focul dihoniei.

Căci dihonia a pătruns în Grup la ședința din luna mai, nu atât din pricina urletului meu exasperat din deschidere, cât zădărelii și comediei juridice pe care a jucat-o de față cu toți Neo-Păturică, explicându-ne, cu competența lui juridică de doi bani, că avem cvorum, când de fapt nu aveam, că membrii neînregistrați sunt membri cu drepturi depline, când de fapt nu erau, că ce dacă nu ne-am ținut adunările generale de ani de zile… Pe scurt, sabotând exigența de legalitate a Grupului.

Filozoful rezumă motivele demisiei sale în câteva cuvinte: „Grupul pentru Dialog Social și-a pierdut idealitatea”.

De cealaltă parte, Alexandrescu susține că Liiceanu și-a dat demisia  din cauză că nu a reușit să-și impună punctul de vedere în ce privește procesul alegerii noului președinte al Comitetului Director al GDS.
 
„Dl. Liiceanu a ales să-și dea demisia în urma acestui eșec, pe care îl consideră unul personal. Scrisoarea pe care o publică astăzi este o încercare disperată de a găsi țapi ispășitori pentru faptul că majoritatea membrilor GDS nu au fost de acord cu direcția pe care încerca să imprime GDS”, se arată în replica senatorului USR.

„Publicul trebuie să fie informat că, în procesul alegerilor pentru Comitetul Director și funcția de Președinte al Comitetului Director al GDS, dl. Gabriel Liiceanu nu a putut să își impună punctul de vedere. Dl. Andrei Cornea a fost ales Președinte al Comitetului Director.

Nu este vorba atât despre alegerea unor persoane, cât despre încercarea de a controla comunicarea celei mai vechi organizații a societății civile din România de după Revoluție și direcția ei ideologică.

Dl. Liiceanu a ales să-și dea demisia în urma acestui eșec, pe care îl consideră unul personal. Scrisoarea pe care o publică astăzi este o încercare disperată de a găsi țapi ispășitori pentru faptul că majoritatea membrilor GDS nu au fost de acord cu direcția pe care încerca să imprime GDS.

Este trist că, la plecare, un membru al GDS spune public că, practic, Grupul e dizolvat prin această plecare. Și mai crede că, dacă nu îl poate controla el, se simte dator să îl distrugă. Din fericire, organizația va rămâne mai departe conștientă de menirea ei și după plecarea dl. Liiceanu.

Cred că Grupul pentru Dialog Social are o conducere nouă, capabilă să îi asigure un nou suflu și să îl mențină mai departe conectat la adevăratele probleme de azi ale României. GDS a fost creat ca un grup pentru Dialog Social și trebuie să rămână așa, relevant pentru întreaga societate, și nu modelat de pretențiile idiosincrasice ale unuia dintre membrii lui”, a mai spus Alexandrescu pentru G4Media.

Grupul de Dialog Social s-a înființat în 1990, sub patronajul și la indicațiile nomenclaturistului comunist, Silviu Brucan.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv