Legea privind vânzarea terenurilor, printre prioritățile legislative. Dragnea: „Nu putem să stăm indiferenți la ceea ce se întâmplă în România cu terenurile noastre care sunt cumpărate de către străini”. Alte proiecte de importanță națională

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PSD și-a stabilit prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară de toamnă, printre acestea numărându-se legile privind minele, lobby-ul, sănătatea și vânzarea terenurilor, precum și legile privind referendumul, energia, zootehnia și urbanismul.

Astfel, printre prioritățile legislative stabilite de PSD, enunțate de liderul formațiunii, Liviu Dragnea, în deschiderea CExN, se numără: legea parteneriatului public-privat, legea prevenției, legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, legea referendumului, legile justiției, legea pensiilor, legea energiei electrice și a gazelor naturale, legea zootehniei, legea sănătății, legea vaccinării, legea urbanismului, legea privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, legea privind prevenirea și combaterea violenței în familie, legea minelor și legea privind înființarea Casei de Comerț a României.

Dragnea a enumerat, ca priorități, și legea bugetului de stat, care va fi depusă la Parlament în octombrie, Codul administrativ, Codul muncii, Codul finanțelor publice locale.

Liderul PSD a spus, de asemenea, că și legea privind vânzarea terenurilor agricole și silvice este o priritate legislativă pentru această sesiune parlamentară.

Liderul PSD a spus, de asemenea, că și legea privind vânzarea terenurilor agricole și silvice este o priritate legislativă pentru această sesiune parlamentară.

„Proiectul este aproape gata (...). Ne interesează să creștem șansele cetățenilor români de a cumpăra terenurile românești. Nu putem să stăm indiferenți la ceea ce se întâmplă în România cu terenurile noastre care sunt cumpărate de către străini”, a spus Dragnea.

El a enumarat ca prioritate și legea lobby-ului, despre care a spus, însă, că nu se va numi astfel.

„Chiar dacă nu se va numi așa, dar în esență va trebui să reglementăm procedurile care sunt folosite în UE și în SUA și în alte state”, a mai spus Dragnea.

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă seara, după ședința CExN a PSD, desfășurată la Mamaia, că are în vedere stabilirea unei liste de obiective strategice de importanță națională, care va include Tarom, Compania Națională Aeroporturi București și autostrada București-Brașov.

„În ceea ce privește autostrada București - Brașov (...) ne gândim serios dacă acest mare proiect poate fi declarat proiect strategic de importanță națională. Nu este pe bani europeni, este cu bani din buget. Banii sunt oricum în bugetul ministerului Transporturilor. Să demarăm cât de repede cu putință, mai ales că sunt bucăți desenate, cu avize de mediu luate, adică putem să începem efectiv construcția pe acest tronson”, a spus Tudose, într-o conferință de presă.

El a menționat că se intenționează ca și Tarom și Compania Națională Aeroporturi București să fie declarate obiective strategice de importanță națională.

„La fel, Tarom și aeroportul București (...) Sunt două companii fanion ale României (...) Nu se poate ca lucrurile să continue așa. Și acolo intenționăm ca acestea două să fie declarate de importanță strategică națională, să ne putem ocupa cu mare celeritate de aceste două companii”, a adăugat Tudose.

La rândul său, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat că a discutat cu premierul Tudose ca săptămâna următoare să stabilească o listă de obiective strategice de importanță națională în domeniile agricultură, sănătate, infrastructură, educație și cercetare.

„Va fi stabilită și aprobată această listă. Sperăm să găsim înțelegere la toate forțele politice pentru a fi de acord cu această listă pentru care să începem finanțarea și execuția”, a spus Dragnea.

Premierul Mihai Tudose a precizat, sâmbătă seara, după ședința CExN al PSD, desfășurată la Mamaia, că analiza privind Pilonul II de pensii va fi prezentată de ASF, ministerul de Finanțe și Casa de pensii, aceasta urmând a fi finalizată săptămâna viitoare.

„Tot ceea ce înseamnă discuții pe Pilonul II se face la nivelul ministerului de Finanțe, al ASF și al Casei Naționale de Pensii. S-au descoperit acolo mici probleme în ceea ce privește comisioanele luate mai mult decât trebuie - trebuia luate numai primul an, le-au luat 10 ani. Analiza va fi finalizată săptămâna viitoare”, a spus Tudose.

El arătat că există bani suficienți pentru plata pensiilor.

„Nu se poate lega noua lege a pensiilor de bugetul pe anul acesta. Intră de anul viitor în vigoare”, a mai spus Tudose.

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că formațiunea sa consideră că Pilonul II trebuie menținut, el arătând, însă, că acel comision de 2,5% perceput de fondurile de administrare nu se justifică.

„În ceea ce privește Pilonul II de pensii, apreciem că este un instrument util pentru creșterea veniturilor, după pensionare, și apreciem că trebuie menținut. Dar nu s-a pus problema existenței sau a inexistenței, ci numai a nivelului de finanțare”, a spus Tăriceanu.

El a arătat că a văzut diverse analize legate de finanțarea Pilonului II.

„Una din analize indică următorul lucru: că este un comision de 2,5% pe care l-au luat fondurile de administrare a pensiilor private. Acest comisia mare a fost dat la început pentru a ajuta fondurile de administrare a pensiilor private și există părerea exprimată deja că acest comision atât de mare nu se justifică”, a spus Tăriceanu.

„Aceste fonduri se trezesc cu niște bani, pentru care nu au făcut niciun efort. Își iau un comision, mai primesc și un comision de la noi...mai ușor...mai ușor”, a adăugat Tăriceanu.

El a arătat că la nivelul coaliției de guvernare se dorește majorarea pensiilor și pentru cei care nu contribuie la Pilonul II.

„Avem o promisiune, ne-am asumat-o, e și o responsabilitate socială, sunt peste 5 milioane de pensionari care trăiesc în condiții precare. Avem obligația de a vedea ce facem cu pensiile de azi. Cu cele din viitor - menținem Pilonul II. Eu am recurs la pilonul III”, a mai spus Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews