ACTUALIZARE 16:50 Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus că acordul dintre Patriarhia Română și MAI este unul „interinstituțional, oficial și public”. El a mai precizat că acesta nu intră cu nimic în conflict cu reglementările oficiale.
„Acordul Patriarhiei Române cu MAI fost fost unul interinstituțional, oficial și public. Este firesc, în calitate de creștini și cetățeni care respectăm riguros Legea, să cerem în contextul celei mai mari Sărbători creștine câteva lucruri esențiale care nu intră în conflict cu nimic din reglementările în vigoare. Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei și îi ajută concret pe cei afectați. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica și mai departe",
„Acordul Patriarhiei cu MAI este în conținutul său, până la ultima literă, în consonanță cu toate reglementările stării de urgență în vigoare (valabile în spațiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliția Română nu ne asigură tuturor doar protecția și ordinea publică, ci face acum și un gest major de civilitate creștină, un gest de cordialitate civică pentru care toți cetățenii ortodocși ai acestei țări își exprimă tăcut recunoștința. Mai puțin ideologii anticreștini mereu de serviciu. Suntem o țară și o societate edificate pe valorile culturale și spirituale ale creștinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creștinopată, nici creștinofobă", a declarat miercuri Bănescu pentru Agerpres.
El a susținut că a oferi, cu „măsuri de protecție totală și perfect legală, Paști și Lumina de Paști celor care le solicită", reprezintă un gest salutar și nu criticabil.
„A oferi, sub măsuri de protecție totală și perfect legală, Paști și Lumina de Paști celor care le solicită și le primesc prin voluntari acreditați și corespunzător echipați (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent și de fireasca grijă față de ceilalți, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm. Învierea lui Hristos să ne aducă tuturor în suflet lumină, pace și bucurie în starea de recluziune și reflexivitate în care ne aflăm în acest an!", a mai spus Vasile Bănescu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat nemulțumit de acordul pe care MAI l-a semnat cu Biserica Ortodoxă pentru sărbătorile pascale.
Într-o declarație făcută la Palatul Cotroceni, Iohannis a precizat că va cere MAI să găsească o formulă cu Biserica Ortodoxă care să se încadreze în îndemnul „stați acasă”.
„Nu e cazul să ne relaxăm. În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministrului să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei „Stați acasă!” și care respectă toate ordonanțele militare. Dragi români, vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”” a spus președintele.
Președintele s-a arătat nemulțumit și a spus apăsat că „nu avem niciun motiv de relaxare” și a numit documentul dintre MAI și BOR „un așa zis acord”. El a arătat cu degetul și a i-a îndemnat pe români să „stea acasă”.
La ședința cu președintele participă, pe lângă premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Finanțelor Publice, Vasile Cîțu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
La finalul ședinței, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.manager.ro/articole/sanatate-21/nelu-tataru-nu-are-vesti-bune-eventuala-relaxare-a-masurilor-de-izolare-ar-putea-fi-decisa-dupa-15-20-mai-sau-1-iunie-103379.html
Stare de urgență o lună. În luna 1 pregătim savant lumea cu nevoia de prelungire, apoi repetăm procedura. Acum tătaru ne pregătește prelungirea prelungirii. Și în pași mărunți, vor întinde cât vor putea. Iar pe principiul ferestrei Overton (deși cunoscut, am adăugat 2 link-uri la final), ne obișișnuiesc cu ceva inacceptabil, până cerem noi. Trăim în paginile lui Orwell.
https://saccsiv.wordpress.com/2018/04/25/fereastra-overton-sau-cum-prin-inginerie-sociala-se-ajunge-de-la-ilegal-de-neacceptat-la-legal-interzis-de-criticat/comment-page-1/ sau varianta wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Overton_window
-------------------------------------- CIPARE IN MASA PENTRU TOTI ROMANII ----------------------------------------------
INCEPE RAZBOIUL 666 PE VIATA SI PE MOARTE ! ORI II OMORAM NOI ORI NE OMOARA EI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ATENTIE Redactia Active News:
https://inpolitics.ro/propunere-liberala-stupefianta-la-vreme-de-criza-big-brother-pentru-toata-populatia_18445123.html
https://adevarul.ro/news/politica/digitalizarea-romaniei-obiectiv-mai-important-caoricand-1_5e9569845163ec4271b56ec7/index.html
https://gazetadecluj.ro/propunere-liberala-la-vreme-de-criza-cipuri-pentru-toti-romanii/
"Europarlamentarul PNL GHOERGHE FALCA vine cu o propunere stupefiantă în plină pandemie, prin care toate informațiile, de identitate, de sănătate, fiscale, bancare, cazier șamd despre cetățenii români ar urma să fie înghesuite pe un singur cip electronic la purtător, care să fie accesat de autorități după bunul plac. În opinia lui Falcă, România are ”șansa” să devină o campionă mondială la asemenea măsuri, la fel cum suntem lideri la viteza netului, transmite Inpolitics"
-------------------------------------- CIPARE IN MASA PENTRU TOTI ROMANII ----------------------------------------------
INCEPE RAZBOIUL 666 PE VIATA SI PE MOARTE ! ORI II OMORAM NOI ORI NE OMOARA EI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ATENTIE Redactia Active News:
https://inpolitics.ro/propunere-liberala-stupefianta-la-vreme-de-criza-big-brother-pentru-toata-populatia_18445123.html
https://adevarul.ro/news/politica/digitalizarea-romaniei-obiectiv-mai-important-caoricand-1_5e9569845163ec4271b56ec7/index.html
https://gazetadecluj.ro/propunere-liberala-la-vreme-de-criza-cipuri-pentru-toti-romanii/
"Europarlamentarul PNL GHOERGHE FALCA vine cu o propunere stupefiantă în plină pandemie, prin care toate informațiile, de identitate, de sănătate, fiscale, bancare, cazier șamd despre cetățenii români ar urma să fie înghesuite pe un singur cip electronic la purtător, care să fie accesat de autorități după bunul plac. În opinia lui Falcă, România are ”șansa” să devină o campionă mondială la asemenea măsuri, la fel cum suntem lideri la viteza netului, transmite Inpolitics"
ORI VA TREZITI ORI "DIGITALIZAREA " LUI IOHANIS VA ADUCE 666 PRIN MUTILARE CU CIPURILE MORTII SAU TATUTUAJ IZOTOPIC !
PNL = 666
PNL = 666
PNL = 666
PNL = 666
PNL = 666
PNL = 666
APOCALIPSA A INCEPUT ! ROMANIA CAP DE LISTA PENTRU MARCA SATANEI 666
TRANSMITEI CATRE TOATE RUDELE SI CUNOSCUTII ! SPUNETI OAMENILOR PE STRADA!
PRINTATI DECLARATIILE LUI GHEORGE FALCA -PNL SI EXPLICATI LA POPOR CE URMEAZA !
https://inpolitics.ro/propunere-liberala-stupefianta-la-vreme-de-criza-big-brother-pentru-toata-populatia_18445123.html
"Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă vine cu o propunere stupefiantă în plină pandemie, prin care toate informațiile, de identitate, de sănătate, fiscale, bancare, cazier șamd despre cetățenii români ar urma să fie înghesuite pe un singur cip electronic la purtător, care să fie accesat de autorități după bunul plac. În opinia lui Falcă, România are ”șansa” să devină o campionă mondială la asemenea măsuri, la fel cum suntem lideri la viteza netului, transmite Inpolitics."