Klaus Iohannis: „5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, vieții de stat, comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă, și între lucruri” prin Internet of Things

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele republicii, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Londra, după reuniunea la nivel înalt a NATO, că abordarea tehnologiei 5G trebuie corelată cu securitatea națională și cu securitatea NATO, din cauză că „5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene”, potrivit Agerpres

„Această chestiune a fost abordată de unii dintre participanții la discuție și devine din ce în ce mai clar că trebuie să legăm abordarea tehnologiei 5G și din punct de vedere al securității naționale, deci, implicit, și din punctul de vedere al securității NATO. Este un proces care nu este finalizat prin decizie, dar faptul că mereu se reia discuția arată că această preocupare există și ea este una reală. Odată ce introducem 5G, această chestiune devine vitală, fiindcă 5G nu înseamnă o telefonie mai performantă sau un smartphone mai performant. 5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, vieții de stat, comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă, și între lucruri. Este ceea ce se numește Internetul Lucrurilor (IoT, Internet of Things -n.r.). Și, atunci, impactul, evident, va fi și pe securitate națională și trebuie să ținem cont de aceste lucruri”, a explicat miercuri președintele Klaus Iohannis, citat de Florentina Peia, trimisul special al Agerpres.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • _dttw 05.12.2019 22:13
    ... ce ghinion pentru noi!
  • parereamea 06.12.2019 13:25
    E de asteptat,sasul tradator,continua traditia forumui democrat german.adica e un tradator.
  • parereamea 06.12.2019 13:28
    E de asteptat,sasul tradator,continua traditia forumui democrat german.adica e un tradator.
  • parereamea 06.12.2019 13:28
    E de asteptat,sasul tradator,continua traditia forumui democrat german.adica e un tradator.
  • Rusi 06.12.2019 13:56
    De unde stie sasul de 5G? El nu stie nici aria cercului!
  • Alin_ 06.12.2019 14:53
    Internetul lucrurilor (IoT – Internet of Things), va fi o adevarata problema pentru toata omenirea..
    Ganditi-va ca absolut toate aparaturile care se vor fabrica (in viitorul foarte apropiat), vor comunica intre ele prin reteaua 5G.
    Ce inseamna chestiunea asta ?
    Pai inseamna ca frigiderul, cuptorul, tv-ul, etc.., sunt conectate la internet prin reteaua 5G.
    Ei ne vand noua „gogosi”, ca toate chestiile astea sunt pentru a crea un confort sporit (de ex. trimiti un mesaj la cuptor si el este deja la temperatura dorita cand ajungi acasa, sau te asteapta cafeaua calda, etc..), insa pericolul este ca prin toata aparatura din casa, precum si prin automobil -> ne pot spiona. Putem fi ascultati in timp real, chiar si filmati (se pot ascunde minicamere in carcasele aparatelor – care pot fi comandate prin internet cand sa inregistreze)..
    Toate aceste chestiuni, ne vor trasnforma in sclavi.
    Toate aceste inregistrari se pot face in mod automat si se pot stoca cu miile de Gigabiti in servere special create. Cand e nevoie sa „salte” pe cineva, un software va verifica prin anumite cuvinte cheie toate inregistrarile acelei persoane, pana gaseste ceva cu care sa-l inhate (prin GPS montat in aparat, stie exact la cine se afla acel aparat -> aparatul are o serie unica -> deci nu pot da gres..).
    Cu informatiile obtinute, pot santaja pe oricine, oricand, pot provoca un scurt circuit la un cuptor de exemplu (intra remote pe el un rauvoitor – prin web browser de ex. –, ti-l porneste noaptea cand toata lumea doarme, se incinde pana crapa -> si bum reteaua de gaz..) ; sau pot intra remote pe automobilul „cui trebuie” si il opreste cand e in depasire sau mai stiu eu ce blocheaza printr-un simplu click -> si moare omu cu toata famila (pentru ca nu a respectat limita legala..bla, bla, bla...).
    Cine mai poate proba ceva ? ; cine mai are vreo putere sa se apere ?
    Prin legi (poluare, etc..), te obliga sa cumperi automobil nou -> cu noua tehnologie -> si apoi gata.. esti KO. La fel si electrocasnicele, dupa 3-4 ani trebuie schimbate.

    Pentru unii oameni, aceste chestiuni par fantastice.., insa pot fi foarte usor implementate.


    Mila Domnului, cu noi cu toti !
  • __ 06.12.2019 16:00
    îi nevoie ca obzej la sută din tineri să fie laberi în HașDe/4K/HD10+, bașca să ți se poată hack-ui și frigiderul (IoT); să fie deranged toți; aia da problemă națională, subiect de molfăit la alte 666 dă bateri și dez-bateri
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!