ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
După ce fostul preşedinte Traian Băsescu s-a operat în Austria pentru o afecţiune a coloanei, nici actualul premier al României nu are curaj să se lase pe mâinile medicilor români.
Premierul Victor Ponta a fost, joi, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, pentru un control la genunchi, iar în urma investigaţiilor medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală. Premierul a făcut o investigaţie RMN, în urma căreia s-a stabilit că are un ligament rupt şi îi sunt afectate meniscul şi cartilagiul. Pentru intervenţia chirurgicală a fost aleasă o clinică din Turcia.
Ponta ar fi trebui să se prezinte luni la DNA pentru a fi audiat. Avocata sa a depus acte doveditoare la sediul DNA şi a cerut amânarea audierii premierului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.