Dominic Fritz își încheie mandatul de primar al Timișoarei, după ce o decizie definitivă a instanței în cazul de conflict de interese și modificările aduse de AUR și PSD  legislației privind integritatea aleșilor locali duc la încetarea mandatului său ilegitim din primul moment (nu era rezident al Timișoarei) și imoral până în ultimul moment. Slavă Domnului, azi a fost ultima zi a lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara. Cu câteva ziile în urmă a ținut o sesiune de circ pe o scenă unde a cântat fals imnul României într-o sală plină de USR-iști triști. Redăm cu această ocazie materialul realizat împreună cu profesorul Ilie Bădescu, doctor în sociologie, în noaptea implantării „europeanului” în scaunul de primar român, cu mențiunea că da, Românii încep să-și ia Țara înapoi! După căderea lui Sigfried, încă o victorie a zilei: Circul Fritz pleacă din Timișoara. Și, se știe: „Azi în Timișoara, mâine-n toată Țara!”...

Ca să înțelegem mai bine ce ni se întâmplă azi am apelat la profesorul Ilie Bădescu, împreună cu care lansăm azi două rubrici - O întrebare, un răspuns... și Cuvântul Sociologului.

Victor Roncea: Dle prof Ilie Bădescu, am convenit să recurgem la formula „o întrebare, un răspuns...” pentru unele chestiuni la zi, ba chiar „la minut”, cum sună titlul unui studiu al dvs, „Lumea la minut”. În acest sens vă întreb, dvs, ca sociolog, cum comentați rezultatele și configurația alegerilor locale?

Ilie Bădescu: N-aș fi vorbit despre acest subiect în absența unei cercetări sistematice asupra mutațiilor profilului electoral al românilor din ultimii patru ani. Însă, întrucât mi-ai adresat întrebarea, nu mă pot eschiva, n-ar fi corect deontologic (ar fi ca și cum un medic ar refuza să acorde asistență de urgență cuiva).

Noutatea acestor alegeri locale vine, după opinia mea, de la Timișoara. Faptul că în București a fost ales Nicușor Dan este irelevant față cu „noutatea electorală” timișoreană.

Ca să înțelegem în esență acest aspect este necesar să ne întoarcem în timp la momentul de acum 100 de ani. La acel moment, „europenistul” Camil Petrescu (cel mai „europenist” dintre scriitorii români ai epocii) desfășura la Timișoara o febrilă activitate jurnalistică pentru a întări paradigma naționalismului cultural la frontiera vestică a României întregite.

Între 1919 si 1921, Camil Petrescu conducea, la Timișoara, revistele: Banatul românesc, Țara și, a treia revistă, Limba română. Altminteri spus, vectorul dominant al vieții intelectuale timișorene se cuprinde în denominația acelor reviste:

1. Țara (sugestia titlului acestei reviste este evidentă: centrul spiritual și sufletesc al Timișoarei este și trebuie să fie „țara”);

2. Banatul românesc, ca nume de revistă, atestă conștiința însemnătății imperative a unui vector întregitor românesc în vestul țării, nu pur și simplu a unui vector disolut indiferent de la care ideologie s-ar revendica;

3. Limba română, era un titlu emblematic pentru cea mai nobilă, înălțătoare vocație a Vestului românesc: cultivarea limbii ca vehicul al românității întregite.

Regiunile României sunt inteligibile mai întâi prin țara de care țin, și abia apoi prin Europa în care se află; limba română și românismul dimpreună cu apartenența la creștinism a poporului român sunt trăsături ale europenismului profund al oricăreia dintre provinciile țării.

Românismul și creștinismul sunt cea dintâi dovadă a europenismului nostru profund și universal. Acest europenism profund este mai relevant decât europenismul sistemelor de la suprafață (reale și acestea dar numai ca sisteme de superfetație).

Când spui „sunt român și creștin” ai spus deja că ești european, un popor neolatin, vorbitor de limbă neo-romanică și așezat în marea categorie a popoarelor care au adoptat drept ghid învățătoresc și îndrumător în veac Biblia, cartea lui Dumnezeu.

Dacă spui doar „sunt european” este irelevant pentru un loc anume, un popor anume etc., fiindcă toate celelalte popoare ale Europei sunt „europene”.

La 100 de ani, consemnăm o curioasă mutație în vocea directoare a Timișoarei. Noul primar ales (Dominic Samuel Fritz - nota red.) ne anunță că (citez din cuvântul de adresare către timișoreni după anunțarea rezultatului electoral):„astăzi, un oraș european a ales un primar european și trimitem, zice domnia sa, un semnal foarte clar că Timișoara și Banatul aparțin istoric și cultural Europei” (sublinierile ne aparțin).

Dar și Berlinul și Praga aparțin istoric și cultural Europei. Însă aparțin cultural și istoric Europei și Craiova și Bucureștiul și Brăila lui Panait Istrati etc. Camil Petrescu anunța în revistele pe care le-a condus că Timișoara este un oraș în Banatul românesc, nu doar „european”, și chemările sale astrale sunt Țara și Limba română. O fi irelevant și prea puțin pentru un oraș european din România de vest?

Că a fost ales primar un cetățean german este o chestiune de geopolitică electorală pe care nu o comentăm.

Că acest primar anunță că geografia de referință primară a comunității care l-a ales este doar Europa devine însă un aspect semnificativ.

El măsoară o mutație, ne arată care este distanța spirituală între Timișoara „europenistului român” Camil Petrescu și Timișoara „europenistului bănățean” Dominic Fritz.

Este distanța de la Banatul românesc (și prin aceasta european) al lui Camil Petrescu la Banatul doar „european” al primarului recent ales acolo.

Ceea ce spun eu nu este și nu implică vreo judecată de valoare. Este pură constatare, fapt istoric de pură obiectivitate fiindcă și mutațiile ideologice își au „obiectivitatea” lor, adică sunt tot fapte și uneori mai însemnate decât variațiile bursiere ori ale PIB-ului.