În timp ce oamenii așteaptă o gură de oxigen în lupta cu băncile, Tăriceanu a anunțat că nu va fi sesiune extraordinară pentru Legea dării în plată

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat în scris, săptămâna trecută,  președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să convoace o sesiune parlamentară extraordinară în vederea adoptării Legii dării în plată.

Cu toate acestea, șeful Senatului nu a convocat nicio astfel de sesiune pe motiv că nu îndeplinește condițiile procedurale. 

"În acest moment nu este vorba despre vreo sesiune extraordinară. Cererea domnului deputat Zamfir nu îndeplinește condițiile procedurale. O sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea Legii dării în plată poate fi convocată doar de președintele României, de Biroul Permanent al Senatului - iar la Biroul Permanent nu există o astfel de solicitare - sau de o treime din deputați.

De asemenea, dacă se întrunesc cinci membri ai Biroului, pot cere o sesiune extraordinară și chiar și domnul președinte Tăriceanu poate solicita Biroul Permanent pentru o astfel de sesiune, dar nu există nicio cerere de acest gen, nici din partea domnului Tăriceanu, nici de la Biroului Permanent. Domnul președinte (n.r. Călin Popescu Tăriceanu) a spus, zilele trecute, că intenționează să discute cu liderii de grup pe această temă", au declarat reprezentanții cabinetului Tăriceanu pentru Bursa.ro.

Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că el a încercat să propună convocarea unei ședințe extraorinare dar nu a primit răspunsuri pozitive de la colegii săi.

"Eu am făcut o tatonare la nivelul Biroului Permanent al Senatului pentru a vedea dacă colegii consideră că este oportună convocarea unei sesiuni extraordinare. Nu am primit răspunsuri pozitive în acest sens și, din acest motiv, aștept reluarea sesiunii ordinare și sigur că, la reluarea sesiunii ordinare, cererea de reexaminare va fi luată cu prioritate în considerație", a spus  Călin Popescu Tăriceanu

De cealaltă parte, deputatul Zamfir consideră că președintele Senatului poate convoca această sesiune, totul depinzând doar de voința politică

"Domnul Tăriceanu poate convoca o sesiune parlamentară extraordinară. Totul depinde de voința politică. Dacă se va întruni, sesiunea se va desfășura pe comisii. Astfel, legea va fi dezbătută în comisiile juridică și de buget din Senat, urmând să fie aprobată în plenul Senatului, după care va fi reanalizată într-o singură comisie din Camera Deputaților", a explicat domnul Zamfir.

 De asemenea, deputatul susține că este dispus să adauge în textul legislativ un criteriu care să-i delimiteze clar pe cei care vor beneficia de această lege, aceasta fiind cea mai importantă problemă semnalată de președintele Klaus Iohannis,problemă ce poate fi ușor rezolvată.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Legea dării în plată cu câteva zile înainte de Crăciun. Șeful statului consideră că actele normative trebuie să fie clare și lipsite de orice echivoc, doar astfel putând fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor.

Iohannis a spus că legea este bună și binevenită, singurul aspect negativ rămânând acela că promulgarea legii va mai întârzia câteva luni.
    
De altfel, Alina Gorghiu, co-președintele PNL, a declarat, recent, că luna aprilie a acestui an ar fi "un termen cât se poate de realist" pentru publicarea în Monitorul Oficial a Legii dării în plată și că dorește înființarea unei comisii care să "coaguleze toți factorii decidenți: Parlamentul, prin reprezentanți ai tuturor partidelor politice, Guvernul și reprezentanții sistemului bancar".

Ca reacție la afirmațiile doamnei Gorghiu, împrumutații în franci elvețieni (CHF) subliniază că o întârziere de 4-5 luni, care se prefigurează la această lege, este nepermisă, "în condițiile în care în România executările silite curg și cazurile de sinucidere din cauza ratelor bancare se înmulțesc".

 "Suntem extrem de surprinși de afirmația potrivit căreia «reprezentanții sistemului bancar» sunt considerați «factori decidenți» într-o problemă care îi vizează direct. În mod evident, sistemul bancar nu are ce căuta în calitate de factor decident în această problemă, ci doar Parlamentul, Guvernul, Societatea în ansamblul său. 

Dacă totuși considerați că sistemul bancar trebuie să facă parte din această comisie, atunci firesc ar fi ca, pentru echilibru, din această comisie să facă parte și reprezentanți ai consumatorilor, care se pare că din nou nu au niciun cuvânt de spus. 

Considerăm că este o gravă eroare această afirmație venită din partea unui om politic și președinte de partid care a fost votat de către foarte mulți cetățeni, inclusiv de către cetățeni care sunt și împrumutați la bănci. 

O soluție în această problemă trebuie să țină cont de interesul cetățenilor și de interesul general al societății, nu doar de interesul băncilor, care sunt companii cu acționariat privat",  au precizat reprezentanții Grupului clienților în CHF.
     
Zilele trecute, clienții împrumutați în franci elvețieni (CHF) au transmis scrisori deputaților, în care au solicitat analizarea și trimiterea spre promulgare a legii.
  
     
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”