Imaginea trădării și a rușinii

De Iulian Capsali  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Demolarea statuii lui Mihai Viteazul, aflată în Piața Unirii din Oradea, e o mișcare perfidă a lobby-ului separatist, a transilvanismului secesionist. În fond, ce poți reproșa când este înlocuit de statuia Regelui Ferdinand? Nu mai poți spune nimic, nu-i așa, căci tot un unificator a fost. Doar că au înlocuit un muntean, un Ban al Craiovei, cu origini materne aromâne (alții spun grecești, e de discutat), în tot cazul, un „balcanic” de geniu, cu un neamț, mult mai acceptabil pentru spiritele secesioniste.

Mihai Viteazul - care sper să fie canonizat într-un final - are câteva păcate de neiertat în ochii „transilvaniștilor”:

*A unit cele trei state românești, chiar dacă pentru scurt timp, dând românilor prima dată conștiința faptului că Unirea este un act posibil; și-au găsit apartenența comună.

**A înființat la Alba Iulia o Mitropolie ortodoxă și a ridicat o Catedrală (1597) pe măsura importanței administrative, instituind o capitală a ortodoxiei din Transilvania. A dotat Mitropolia cu o tiparniță de carte bisericească, necesară pentru răspândirea Cuvântului între români. 
Catedrala fost demolată de austrieci odată cu ridicarea fortificației de tip Vauban, la 1715.

***A introdus româna ca limbă de cancelarie domnească și dat legi, care înainte se dădeau doar în maghiară, germană și latină.

Asta este pe scurt. A făcut mult mai mult pentru români și Ortodoxie - printre altele, ca fapt divers, a pus primar român la Cluj - însă cel mai important este că a dat statut și a oficializat ierarhia și preoțimea Bisericii Ortodoxe: în Transilvania erau patru biserici oficiale, dar nu și cea Ortodoxă.

Mihai Viteazul a redat demnitatea poporului român înrobit în Ardeal, ceea ce slugile trădătoare de azi nu pot uita și ierta.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Miorita 16.05.2019 12:12
    Ce RUSINE! Asta e din partid cu "patriotul" Rares Bogdan?
  • Dan Vizanty 16.05.2019 14:24
    O mojicie, o insulta adusa Romaniei, eroilor patriei, sentimentului national si nazuintei de unitate a romanilor. Evident aceasta miscare a fost facuta cu rea vointa. Daca In Ungaria cineva ar fi indraznit sa se atinga de statuia lui Arpad din Budapesta, a doua zi ar fi fost linsat! Aici toti nemernicii isi fac de cap!
  • V Stan 16.05.2019 19:41
    Domnule Capsali, nu intrați în logica diversioniștilor de la Oradea, și nu le faceți jocul. Nu-l opuneți pe “aromânul” Mihai Viteazul “neamțului” Ferdinand. Ambii sunt oameni care au făcut lucruri memorabile pentru țară. Sunt interese străine secesioniste acolo? Nu exclud. Dar nu vă sună cunoscute partiturile care însoțesc faptul mizerabil de la Oradea? Nu cumva de fiecare dată când s-a văzut puțin cu spatele la zid Securitatea a recurs la diversiuni naționaliste instigatoare la dezbinare? Nu cumva tot Securitatea criminală i-a opus în aceeași manieră nenorocită pe Ion Antonescu și Regele Mihai? Chiar nu vă mai amintiți cum Băsescu (tartorul Securității din ultimii 15 ani) l-a atacat pe Regele Mihai opunându-l în modul cel mai falsificator și ticălos lui Antonescu?
  • Marian1 17.05.2019 10:47
    se pare că Ferdinand are deja un bust în piața, iar înlăturarea statuii lui Mihai e susținută inclusiv de UDMR
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  8. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!