

România este ținta unui război informațional hibrid, dus prin intermediul unor structuri secrete paralele ale serviciilor de informații, afirmă Generalul (r) Aurel Rogojan, în ultimul său articol din Cotidianul.
„După Ucraina și Republica Moldova, România pare a fi teatrul extins al operațiunilor de război hibrid. Nu pun la îndoială informațiile de care dispune Traian Băsescu, în acest sens, și la care s-a și referit public. De asemenea, nu pot să nu observ că la cinci ani de la avertismentele și numeroasele noastre exemple, Dan Andronic, un ziarist conectat la surse dintre cele mai credibile, vine să confirme agresivitatea războiului imagologic al organizațiilor de front rusești împotriva României. Problema pe care ne-o punem este de ce vin aceste constatări atât de târziu, mult prea târziu, când, tăvălugul odată pornit, sunt puține șanse să mai poată fi oprit”, scrie generalul în Cotidianul.
Acesta mai afirmă că protestele împotriva Guvernului sunt folosite pentru a culpabiliza și destabiliza România. Generalul Rogojan exemplifică prin citarea presei străine, atât din Occident și din Rusia, care prezintă țara noastră ca pe un stat paria, neguvernabil și măcinat de corupție.„Multe din relatările presei internaționale despre protestele din România fac parte dintr-o mare și periculoasă manipulare informațională”, a scris Rogojan.
Fostul ofițer SRI afirmă că evenimentele din România seamănă cu cele care au avut loc în Italia, în anii '70, atunci când societatea peninsulară „a fost supusă unei așa-numite „strategii a tensiunii".
„Permanenta teamă a CIA și a Alianței Nord-Atlantice de avansul stângii în opțiunile electoratului din cizma peninsulară s-a materializat într-o strategie a tensiunii. Serviciile secrete, cu precădere cele militare, mai greu, dacă nu chiar imposibil de controlat în acea perioadă, au generat structuri secrete paralele (clandestine, paramilitare, conectate la finanțări underground) care au radicalizat viața politică și au promovat terorismul pentru compromiterea stângii și limitarea accesului comuniștilor la putere.
În esență, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea și dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politică, pregătindu-se disimulat, de către serviciile secrete, lovituri de stat în numele unor forțe ale opoziției, de regulă, al celor de stânga. Subsumate strategiei erau și actele teroriste provocate pentru motivarea represiunilor împotriva anumitor mișcări social-politice neconvenabile”, notează Rogojan.
Autorul face o paralelă între evenimente similare din România și Italia anilor '70, inclusiv incendii din cluburi de noapte precum au fost cele de la Colectiv și Bamboo, în București.
Generalul Rogojan dă de înțeles că această rețea secretă este în mâna președintelui Iohannis, care nu se ferește să o ascundă.
„Un sistem parainstituțional al puterii secrete este omniprezent, omniscient și omnipotent în România. Sistemul funcționează în baza legii mercenariatului, pe care state anume o au. A servit tuturor președinților României, cu sau fără voia ori știința lor. Bucuria copilărească de a avea această jucărie nu a fost exprimată însă cu atâta forță de expresie cât a emanat fizionomic, de la tribuna Parlamentului, domnul K.W. Iohannis”, susține fostul ofițer al SRI.
Fără să dea nume, Aurel Rogojan arată că Occidentul este nemulțumit de retorica naționalistă a partidelor ajunse la Guvernarea României.
„Reaccederea la putere în România a stângii postcomuniste i-a nemulțumit pe cei vizați de retorica electorală a liderilor social-democrați privind suveranitatea deciziilor macroeconomice, Fondul Suveran de Dezvoltare, politica redevențelor și alte intenții care definesc tocmai esența doctrinelor stângii”, a scris Aurel Rogojan.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Un lucru e cert: protestele din P-ta Victoriei sunt anume inspirate, coordonate si sustinute, dincolo de aparente!
Doamne, atotputernic, Tu binecuvanteaza-ne!
Deci să fim convinși, că NU ne va fi BINE, decât din momentul în care naționalismul de DREAPTA va prelua puterea în România. Până atunci, chiar că nu merită a protesta nici în Piața Victoriei, nici la Cotroceni, nici în oricare din orașele Țării. Singura soluție de ieșire din marasm este votul masiv cu naționalismul de dreapta la următoarele alegeri anticipate. Unei asemenea acțiuni nu-i pot sta împotrivă nici securiștii șmecheri, nici neocomuniștii hoți!!!
http://orientalreview.org/wp-content/uploads/2015/08/AK-Hybrid-Wars-updated.pdf
Singurele state membre ale UE cu scoruri mai mici decât România au fost Italia (47), Grecia (44) și Bulgaria (41) care ocupă ultimul loc în cadrul UE, și 75 în lume (datele sunt pentru anul 2016):
https://sputniknews.com/europe/201701271050074240-bulgaria-romania-corruption/
http://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2016
Deci numai de dreapta poate fi naționalismul.
Iară ce a fost guvernul lui Iohannis- cred că înțelegi, că poți trage apa după el: antinațional și de nicio culoare de dreapta! Iar demoazela Prună, pe care o dai exemplu, cum poate fi de dreapta, dacă este fiică de securist??? Ce iese din pisică, șoareci mănâncă. Mai deschideți și voi ochii, când umblați prin lumea aceasta, și treceți prin propriul filtru informațiile și imaginile primite.
A alege răul cel mai mic, tot rău este- am aflat-o din experiență proprie. Iar cei mai mulți români= 18% care au ales PSDul, din cauza căruia am ajuns în situația aceasta de 27 de ani încoace, taaare netoți sunt! Adică cum să-i alegi pe cei care te-au băgat în rahat? Cumva simptomul Stockholm? Deșteptarea fraților!!!
Dar nu-i târziu- presupun că într-un an max vom avea alegeri anticipate și atunci poți vota și tu și alți români patrioți cu naționaliștii de dreapta de la ANR.
Pt Heinrich: tocmai ex pe care-l dai cu naționalist-socialiștii lui Hitler ar fi tb să-ți arate, că socialismul nu este naționalist- Hitler a făcut ce a făcut numai pt sine și o mică elită din jurul său- pt poporul german (sau națiunea germană, dacă vrei), socialismul naționalist al lui Schicklgruber a fost o catastrofă, care nici acum nu s-a terminat.
Cât despre politica PSD care poate deveni naționalistă- Heinrich dragă= baba cu chiloți de tablă. Adică FSN/PSD duce de 27 de ani aceeași politică păguboasă pt popor, profitabilă pt vârfurile PSD și pt unii străini, adicătelea antinațională, și din 11 DEC 2016, deodată ar schimba macazul și ar urmări doar propășirea românilor! Haida de, așa prost nu cred că mai găsești în România, să creadă că lupul își schimbă și blana, și năravul!!! Sper că nu mai găsești!
Cand Hitler cerea "germanilor lui" sa lupte impotriva speculei si identifica specula cu evreii, era NAZISM!
Cand Iohannis cere "romanilor lui" sa lupte impotriva hotiei si coruptiei si identifica hotia si coruptia cu PSD, este ..tot NAZISM!
GHINION!
Daca nu aveam "GHINION" sa-l avem pe Iohannis presedinte, atunci lupta impotriva hotiei si coruptiei ar fi fost IDENTICA cu sustinerea unei SOLUTII care sa-i opreasca pe TOTI de a fi hoti si corupti!
Concluzia: HITLER=NAZISM=IOHANNIS!
PS. SOLUTIA impotriva hotiei si coruptiei este juramantul implicativ, care ii opreste, in mod egal, pe TOTI sa fie hoti si corupti!
Inclusiv pe IOHANNIS!