Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) și Asociația ACCEPT au implementat, în perioada ianuarie 2018-iunie 2019, proiectul "Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI”, finanțat cu 200.000 de euro, în cadrul programului Drepturi, Egalitate, Cetățenie 2014-2020 al Uniunii Europene.
Potrivit raportului de activitate CNCD în anul 2018, document transmis de institutie redacției ActiveNews, CNCD a derulat mai multe proiecte anul trecut, inclusiv în parteneriat cu Accept, asociație care reprezintă drepturile homosexualilor din România.
Despre acest proiect, ActiveNews a informat încă de anul trecut, când a prezentat obiectivele acestuia, respectiv „instruirea profesorilor întru combaterea discriminării persoanelor LGBT în școli”.
Revenind la descrierea proiectului de către organizatori, așa cum rezultă din raportul CNCD mai sus menționat, în document se precizează că "motivația comună pentru realizarea acestui proiect a apărut dintr-o necesitate clară la nivelul societății: în ultimii doi ani s-a constatat, cu îngrijorare, o creștere a gradului de intoleranță și homofobie din societate, deseori motivate religios, manifestate printr-un discurs al urii din ce în ce mai apăsător față de comunitatea LGBTI”.
„Astfel, pe parcursul anului 2018, 10 traineri români au fost formați în domeniul nediscriminării SOGI de 3 experți internaționali, 120 de profesioniști din domenii cheie au fost instruiți în nediscriminare SOGI în cadrul a 6 sesiuni de formare și 40 de angajați ai CNCD și ai activiștilor pentru drepturile omului au fost instruiți în domeniul nediscriminării SOGI”, se arată în raportul de activitate CNCD.
Potrivit sursei citate, proiectul beneficiază de un buget total de 200.385,32 euro dintre care 159.984 euro reprezintă finanțare de la Comisia Europeană.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.national.ro/news/legea-vaccinarii-obligatorii-bagata-in-prioritate-legislativa-667687.html/#comment-52706
De anul viitor, niciun copil nu va mai fi primit în școală dacă nu a efectuat vaccinurile obligatorii. Guvernul a decis la Legea privind vaccinarea persoanelor din România să intre în prioritățile legislative ale apropiatei sesiuni parlamentare.