Eu cu cine votez? ActiveNews a pus 6 întrebări esențiale candidaților la președinție: Azi, Mircea Diaconu, candidat independent, susținut de ALDE și Pro România

FOTO: RFI

FOTO: RFI

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Duminică, 10 noiembrie, cetățenii cu drept de vot sunt invitați să pună ștampila pe cel pe care-l doresc în funcția de Președinte al României.

Urmărind puținele dezbateri electorale care au avut loc în perioada campaniei, am observat că nimeni nu pune întrebările care ne interesează și pe noi, cei care formăm comunitatea conservatoare a acestei țări. Așa că ne-am hotărât să-i întrebăm, noi, direct, pe cei 14 candidați la funcția despre ce ne doare.

Sigur că discuția putea fi mult mai largă, dar considerăm că aceste întrebări răspund marilor teme care afectează societatea: familia, declinul demografic, migrația, suveranitatea țării și libertatea individuală.

Răspunsurile lui Cătălin Ivan, aici. 
Răspunsurile lui Alexandru Cumpănașu, aici.
Răspunsurile Ramonei Ioana Bruynseels, aici.
Răspunsurile lui Sebastian Popescu, aici.
Răspunsurile lui Ninel Peia, aici
Răspunsurile lui Ion John Banu, aici.
Răspunsurile lui Bogdan Stanoevici, aici

Azi, Mircea Diaconu, candidat independent, susținut de ALDE și PRO ROMÂNIA

1) În opinia dvs, familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie sau pe căsătoria dintre soți?

Conform Constituției, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. În mod tradițional, în România se căsătoresc un singur bărbat cu o singură femeie, ceea ce consider că este absolut natural.


2) Susțineți statul național sau doriți crearea unei suprastructuri federale numite Statele Unite ale Europei?

Legea fundamentală prevede că România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Susțin respectarea Constituției României, dar și a prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare care, cum se știe, au caracter obligatoriu.


3) Sunteți pro sau contra migrației așa cum este stipulată și definită în Pactul ONU pentru migrație care a fost semnat și ratificat de România? Dacă răspunsul este afirmativ, care ar fi numărul maxim acceptabil de migranți și care ar fi condițiile de îndeplinit pentru primirea lor? 

Orice lege, inclusiv de ratificare a unui tratat internațional, trebuie respectată. Pe de altă parte, orice persoană care trăiește pe teritoriul unui stat trebuie, ca o primă și esențială condiție, să cunoască și să respecte legile acelui stat. 
Numărul maxim de persoane cu statut de migrant care pot fi acceptate pe teritoriul național este stabilit de Guvernul României, care are în vedere capacitatea de asigurare a condițiilor pentru a-i primi.

4) Dat fiind prezentul declin al forței de munca din România sunteți de acord cu importul de muncitori? Dacă da, din ce zone ale globului?

Agreez noțiunea de import cu referire la mărfuri, nu însă și la oameni. În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este stipulat, cu titlu de principiu fundamental, dreptul la libera circulație a lucrătorilor. Asta înseamnă, de exemplu, că medicii, inginerii, dulgherii, frizerii etc. din Germania, Italia, Croația, Danemarca și orice alt stat membru al UE ar trebui să își poată căuta un loc de muncă și să poată să lucreze în România, la fel cum nenumărați români și-au găsit locuri de muncă în state UE. Ceea ce îmi doresc eu foarte mult este ca un număr cât mai mare de cetățeni români să beneficieze de dreptul garantat prin Constituție de a reveni în țară.

5) Sunteți de acord cu implementarea de măsuri pro-nataliste și pro familie (un exemplu ar putea fi modelul polonez sau cel maghiar) pentru a opri declinul demografic al țării?

Consider că o dezbatere serioasă privind disoluția națiunii române, care include și componenta aceasta de declin demografic, ar trebui să aibă loc cât mai repede și să implice reprezentanți ai tuturor factorilor implicați în rezolvarea acestei probleme. Măsurile care se vor propune trebuie să fie larg acceptate de societate, și nu forțate, cum s-a mai întâmplat în istoria României.


6) Sunteți pro sau contra obligativității vaccinării sau al oricărui tratament medical pentru copii, fără consimțământul părinților? 

Statul are obligația de a lua măsuri pentru asigurarea sănătății publice, având în vedere că dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Consider că prioritară nu trebuie să fie obligarea oamenilor de a face sau nu face ceva anume, ci conștientizarea lor, în primul rând prin informare corectă, bazată pe argumente de natură științifică, pentru a face sau nu acel ceva. Pe de altă parte, și părinții trebuie să înțeleagă că au nu numai dreptul, ci și îndatorirea de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu