Ieri, 19 septembrie, premierul României Dacian Cioloș a venit în Parlament pentru a da seama în fața aleșilor noștri.

În discursul său, premierul a vorbit despre iubirea de țară: "Pentru mine patriotismul nu înseamnă discursuri sforăitoare și nu înseamnă în primul rând declarații. Pentru mine, om care sunt crescut la țară, patriotismul înseamnă în primul rând bun simț, înseamnă a nu minți, înseamnă a-ți ține cuvântul și înseamnă să îți asumi ceea ce știi să faci și nu mai mult. Nu să faci promisiuni, ci să fii lăsat să fii judecat după fapte. Pentru mine asta înseamnă patriotismul și nu am nevoie de lecții legat de patriotism. Nici eu nu dau lecții altora legat de acest lucru. Pentru mine patriotismul și țara sunt lucruri mult prea profunde pentru a veni cu ele să le spun în piața publică pentru a câștiga niște voturi"

Imediat, Oana Pellea - acest Oșo feminin al filmului românesc, s-a extaziat și a anunțat că-l votează pe Cioloș și dacă nu candidează. Exact. Îl votează și dacă nu candidează. Și profetul Moise al religiei corporatiste a fost pe-aceeași lungime de undă cu Oșo.

Îmi permit să analizez puțin declarația lui Dacian Cioloș privind patriotismul, fără a-i da lecții despre asta, așa cum de-altfel își dorește, nu înainte de a preciza că mă indispune acest cuvânt, pe care îl găsesc artificial, și îi prefer sintagma "iubitor de neam".

Zise dânsul: „Pentru mine, om care sunt crescut la țară, patriotismul înseamnă în primul rând bun simț, înseamnă a nu minți, înseamnă a-ți ține cuvântul și înseamnă să îți asumi ceea ce știi să faci și nu mai mult. Nu să faci promisiuni, ci să fii lăsat să fii judecat după fapte. Pentru mine asta înseamnă patriotismul și nu am nevoie de lecții legat de patriotism”.

Oare așa să fie? Oare cineva care are bun simț și nu minte, este parolist și cumpătat, este neapărat iubitor de neam? Eu nu cred. Și fac o analogie: oare, înainte de 1989, românii care își respectau cuvântul și promiteau doar ce puteau face, o făceau din iubire de neam? Sau o făceau din teamă, din supușenie față de regim? Păi dacă aceste milioane de oameni erau patrioții, ce mai era un Liviu Babeș sau preotul Gheorghe Calciu? După logica domnului Cioloș, Victor Babeș și Gheorghe Calciu nu erau patrioți, pentru că ieșeau cu mult din bunul simț al vremii, ba mai vorbeau și despre concepte precum libertate, demnitate sau drepturi, idei care păreau reacționare și aducătoare de neliniște pentru majoritatea românilor. 

Să venim în zilele noastre. Oare toți angajații multinaționalelor din România sunt patrioți pentru că muncesc mult, au bun simț și nu prea mint? Oare multinaționalele care plătesc taxele și impozitele la zi, pot fi suspectate de patriotism, pentru că nu promit și nici nu fac mai mult decât atât? Mă tem că răspunsul este nu.

„Pentru mine patriotismul nu înseamnă discursuri sforăitoare și nu înseamnă în primul rând declarații”. Aproape corect. După ce 25 de ani am avut parte de lozinci patriotarde, după ce Carol al II-lea promitea că nu va ceda fără luptă nicio brazdă de pământ, cu doar câteva luni înainte de a ceda fără luptă 30 % din teritoriul național, sunt de-acord cu premierul: iubirea de neam nu se măsoară prin declarații. Sau mai bine spus: iubirea de neam nu se măsoară doar prin declarații.

 

Pentru că uneori, domnule prim-ministru, e nevoie și de declarații. Pentru că uneori e mai ușor să avertizezi decât să remediezi. Pentru că, în cazul declarațiilor inepte ale ambasadorului SUA de la Chișinău, premierul tuturor românilor era dator să mărturisească - politios, dar ferm, adevărul istoric: Moldova este, a fost și va fi România. Așa cum a făcut-o fostul premier polonez cu altă ocazie.

Pentru că premierul tuturor românilor, deci și ai celor din Harghita și Covasna, trebuia să-i reamintească domnului Klemm că steagul cu care s-a pozat din politețe, reprezintă mai mult decât simbolul unei comunități etnice.

Dar "Ciolo" nu a făcut-o. E adevărat că tăcerea ne ajută să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, dar când ești reprezentantul a milioane de oameni, a tăcea când aceștia sunt loviți aduce mai degrabă a lașitate. Să nu uităm că tăcerea înseamnă și consimțământ.  Uneori, o declarație fermă poate inspira acel respect care să-l facă pe vrăjmașul cu gânduri ascunse să se mai gândească...uneori.

Părintele Arsenie Papacioc spunea, însuflețit de Hristos fiind, să facem binele din inimă. Dacă ar fi să extrapolăm, un conducător se vădește a fi iubitor de neam, atunci când acțiunile sau non-acțiunile sale sunt motivate tocmai de acea de iubire de neam. Altfel, ne putem trezi că și Hans Klemm e vreun patriot român.

Aflu că la o întâlnire organizată de Forbes, s-a exprimat un punct de vedere conform căruia investitorii străini și-au făcut o impresie excelentă despre guvernarea Dacian Cioloș, consecința fiind creșterea investițiilor din afara țării. Nu este de mirare, premierul nostru a fost darnic cu ajutoarele de stat acordate companiilor străine. La fel ca și precedesorul său, Victor Ponta, de-altfel. Nu cunoaștem însă și părerea investitorilor români despre Dacian Cioloș...și aici ajung la concluzii:

Probabil că Dacian Cioloș iubește România, în felul său. Doar că iubirea de neam în viziunea lui Dacian Cioloș se traduce prin remorcarea României la căruța franco-germană și nimic mai mult. De fapt, mai mereu, premierul României se regăsește "vorbind în numele acestei centralități europene și luând distanță față de propria țară redusă la rangul de complement", așa cum bine remarca Horațiu Pepine în DW.

Această proiecție pentru România îl leagă pe Dacian Cioloș de Iuliu Maniu, ceea ce nu poate fi întâmplător. Amândoi au crescut într-o comunitate în care românii erau minoritari, atât din punct de vedere etnic, cât și din punct de vedere al credinței. Sunt sigur că pe vremea lui Maniu și pe vremea copilăriei lui Dacian Cioloș, pentru un român, cel mai înțelept lucru era să tacă și muncească, așa că pot să-l înțeleg pe premier. Atât de mult iubea Iuliu Maniu occidentul, încât a acceptat să devină, voit și în cunoștință de cauză, agent al serviciilor secrete britanice. Să nădăjduim însă că Dacian Cioloș nu e atât de zelos.

Dar noi restul, care nu am fost și nu vrem să ne comportăm ca niște minoritari în țara noastră, cei care nu dorim să fim remorci la căruța nimănui, ce facem? 

P.S. Petre Țuțea avea altă viziune decât Maniu în ceea ce privește România,  iar pentru această îndrăzneală, azi numele îi este prigonit sau rostit cu timiditate, în timp ce bulevarde din toată țara poartă numele fostului lider țărănist. Totuși, dacă nu erau regățeni mai guralivi, care să gândescă precum Țuțea, Maniu ar fi rămas doar un politician mărunt, dar cu bun simț, în Parlamentul de la Budapesta.