Elena Udrea: Oamenii de afaceri se îmbulzeau să fie chemați de șefii de la SRI pe la diverse chermeze ca să aibă de unde alege. Toți cei care știau lucruri despre Coldea, Kovesi, au fost inculpați pentru a fi decredibilizați

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Oamenii de afaceri se îmbulzeau să intre în anturajul SRI, în ideea că vor fi protejați și vor primi contracte mai ușor, a spus fostul ministru Elena Udrea. Aceasta afirmă că Sebastian Ghiță era doar unul dintre ei.

„Eu cred că toată lumea își dorea să fie în anturajul celor de la SRI. Era o îmbulzeală și o competiție, cine ajunge să fie băgat în seamă. Sebastian Ghiță a fost un fel de băiat de mingi al lui Coldea și al lui Maior. Le făcea diverse servicii acestora, inclusiv financiare. Ca Sebastian Ghiță erau mulți și mai mulți și-ar fi dorit să fie ca Sebastian Ghiță. Pe de o parte, era ideea că dacă ești apropiat de cei de la SRI, ești protejat de dosare, dar ești protejat și de concurență, în plan economic, și ești susținut să primești contracte, să primești licitații, dar nici nu cred că cei de la SRI aveau nevoie să recruteze oameni de afaceri pentru că, pur și simplu, oamenii de afaceri se îmbulzeau să fie chemați de șefii de la SRI pe la diverse chermeze ca să aibă de unde alege”, a spus Udrea la B1 TV.

Fosta colaboratoare a lui Traian Băsescu a mai afirmat că toți cei care știau lucruri compromițătoare despre SRI au ajuns să aibă dosare penale.

 

 „Asta a fost o tactică ce a funcționat foarte bine. Toți cei care știau lucruri despre Coldea, Kovesi, au fost inculpați pentru a fi decredibilizați. Doarele au venit ca o consecință a faptului că eu pot spune lucruri. Exista foarte mulți tâmpiți care iau asta de bună. (...) Și dacă acuzațiile ar fi corecte, tot e de interes ce spune un om care a fost în mijlocul lucrurilor cel puțin zece ani”, a mai declarat Elena Udrea. 


 

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!