Cu ocazia a 450 de ani de la proclamarea așa-numitului Edict de la Turda, episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania au elaborat un document prin care cereau parlamentelor României și Ungariei, precum și Parlamentului European ca data de 13 ianuarie să fie marcată drept „Ziua Libertății Religioase”. Ce reprezintă cu adevărat această data în Istoria reală a României, istorie despre care nici măcar azi nu se mai vorbește, când ne lăudăm că avem, măcar, „libertatea cuvântului”. Jurnalistul Dorin Suciu explică:
„Noi, conducătorii cultelor evanghelice-luterane săsești și maghiare, reformate și unitariene din Transilvania, propunem ca Parlamentul României să adopte o Rezoluție Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda emis de către Dieta Transilvaniei în anul 1568. Întrucât Edictul de acum 450 de ani exprimă năzuința spre pacea interconfesională, iar conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (?! s.n.) este o realitate istorică importantă, solicităm Parlamentului României să declare Edictul de la Turda ca fiind o valoare socială și spirituală de importanță fundamentală, și să statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertății Religioase. Solicitarea este adresată și Parlamentului Ungariei și Parlamentului European”.
În 13 ianuarie 1568, la Turda, Dieta Transilvaniei a proclamat prin lege toleranța religioasă și libertatea conștiinței, se arată în document. „Edictul izvorât din ideile Reformei a garantat consolidarea protestantismului, dar a recunoscut tacit și existența altor confesiuni. Astfel, pe lângă religia romano-catolică, și-au câștigat existența instituțională alte trei religii recepte, cea luterană, reformată și unitariană. Ulterior, în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfințit și existența credinței ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului (s.n.).”
Această ultimă aserțiune este un neadevăr flagrant, ca să folosesc o formulare eufemistică, și voi demonstra acest fapt mai jos. Deocamdată, trebuie a arătat că, în fapt, adunarea Dietei întrunită la Turda în 1568 pecetluia definitiv statutul de națiune tolerată a românilor ortodocși din Transilvania. Astfel, ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat «recepte» - catolicismul, luteranismul și calvinismul - mai este recunoscută a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos. În ceea ce privește religia ortodoxă, cu toată proclamarea formală a libertății de credință, ea rămânea pe mai departe doar o religie tolerată, în acest fel menținându-se pentru populația majoritară românească o condiție cetățenească inferioară!
Marele istoric care a fost David Prodan pune degetul pe rană în cartea sa „Supplex libellus valachorum”. „Recunoscând religiile recepte, Dieta de la Turda interzicea orice altă inovație religioasă (...) cu aceasta se stabileau cele patru religii legale: catolică, calvină, luterană și unitariană. (...) ele erau religiile celor trei națiuni etnice, ale ungurilor, secuilor și sașilor. Rămânea pe dinafară, acum, religia ortodoxă. Sistemul politic se completează, se definitivează, se așează pe trei națiuni și patru religii recepte. (...) Națiunile și religiile constituționale lăsau acum pe dinafară întreg poporul român, și mai precis, ortodox”.
Hotărârea Dietei de la Turda se datorează în mare parte principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, care, după ce a fost pe rând catolic, luteran și calvin, s-a convertit la unitarianism sub influența lui Giorgio Blandrata, medicul său personal și promotor al acestui curent radical al reformației. Departe de a fi fost un semn de toleranță religioasă, recunoașterea unitarianismului era înlesnită de motive politice, pentru că el se opunea cu tărie habsburgilor catolici care încercau să-și extindă dominația în Transilvania pe când, nobilii unguri, secui și sași preferau să-și păstreze privilegiile chiar rămânând sub suzeranitate turcească!
Revenind la aserțiunea din documentul semnat de episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania cu privire la faptul că „ (..) în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfințit și existența credinței ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului (?!)” este suficient să citez din câteva documente ale vremii.
Primul, votat cu un secol mai târziu, în 1669, tot de Dieta Transilvaniei, cuprindea legile „Aprobatae et compilatae”. Acestea prevedeau în continuare că „Românii sunt tolerați numai, și aceasta numai provizoriu (pro tempore), în această țară, atâta timp cât va place principelui domnitor și nobililor” (Usque bene placitum principum et regnicolarum).
În ceea ce privește faptul că, în urma Edictului Dietei de la Turda, Transilvania ar fi devenit tărâmul libertății religioase și al toleranței interconfesionale există un al doilea document: un decret privind orașul Târgu-Mureș, emisă cu două secole (!) mai târziu - „Leges sen decreta opidi Szekely Vásárhely”.
El arată că „În anul 1759, ziua 15 a lunii decembrie, fiind adunare festivă, atât a marelui consiliu cât și a comunității celor o sută de bărbați, s-a hotărât că (...) orice om de neam valah (deci nu numai de religie ortodoxă! s.n.) nu poate, cu nici un preț, cumpăra proprietate în oraș, ba nu poate căpăta nici pământ din hotarul orașului, fie acesta de fânaț sau arător; nimeni din cetățenii orașului să nu-i ajute să prospere, ori să-i primească la lucru și cu atât mai vârtos să nu le dea loc să se așeze în oraș (...) ci să-i denunțe primarului. Cei care vor contraveni acestui ordin, vor fi aspru pedepsiți.”
Peste încă aproape un secol, la 29 mai 1848 o altă Dietă, cea de la Cluj, va declara că în Transilvania există o singură națiune, cea maghiară, și proclamă unirea acesteia cu Ungaria. Anexarea la Ungaria, fără să țină cont de dorințele și protestele celorlalte două națiuni, românii și sașii, a unui teritoriu care nu-i aparținuse niciodată, a constituit germenele unui război civil nimicitor. În cursul său, conform istoricului Gelu Neamțu, „ca expresie a intoleranței religioase au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe și 30 de biserici greco-catolice, iar 12 biserici greco-catolice arse parțial, numai pentru că erau românești.” 319 biserici ortodoxe și 396 biserici greco-catolice au fost jefuite în întregime. ("Religia română” în Transilvania 1848-1849, Ed. Argonaut, 2010, p. 27.)
Nu va trebui să se împlinească veacul, când în anul 1940, în partea de Transilvanie „retrocedată” Ungariei prin Dictatul de la Viena în județele Covasna, Harghita, Mureș și Bihor vor fi distruse prin dărâmare, dinamitare și incendiere bisericile ortodoxe din Vârghiș, Biborțeni, Racoșul de Sus, Herculian, Doboșeni, Comolău, Căpeni, Ocland, Crăciunel, Merești, Borsec, Sălard și bisericile greco-catolice din Boroșneul Mare, Filia, Ilieni, Aldea, Mărtiniș, Pănet și Ditrău. Alte 32 de biserici ortodoxe și greco-catolice din județele Covasna, Harghita, Mureș, Sălaj, Cluj, Bihor și Satu Mare au fost devastate și jefuite.
Cam atât deocamdată despre viziunea episcopilor bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania, acea Transilvanie care ar fi devenit prin Edictul din 1568 al Dietei de la Turda „tărâmul libertății religioase și al păcii interconfesionale” și despre „conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (care) este o realitate istorică importantă.”
Ziua de 13 ianuarie este data în care Dieta de la Turda a decis ca ortodoxia și cu ea întregul poporul român din Transilvania să aibă statut de tolerați.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.