

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București critică decizia Băncii Naționale a României de a emite o monedă comemorativă prin care sunt omagiați foști guvernatori ai instituției, între care și economistul Mihail Manoilescu, se arată într-un comunicat de presă.
Instituția condusă de Hans Klemm afirmă că Manoilescu "a promovat și a contribuit activ la ideologia fascistă și sentimentul antisemit în România". Deși ambasada SUA recunoaște dreptul României, ca stat suveran, de a-și onora tradițiile instituționale, îi indică pe cine ar trebui și nu ar trebui să includă în aceste comemorări.
"Ambasada SUA își exprimă dezamăgirea cu privire la decizia Băncii Naționale a României de a-l onora pe Mihail Manoilescu, fostul guvernator al Băncii Naționale din perioada interbelică, prin lansarea unei monede omagiale. Manoilescu a promovat și a contribuit activ la ideologia fascistă și sentimentul antisemit în România, care în final au condus la cea mai întunecată perioadă a acestei țări. În timp ce Ambasada SUA recunoaște dreptul României de a sărbători tradițiile instituțiilor sale, aceste celebrări nu trebuie să includă imagini ale unor persoane care au fost condamnate de către istorie și care, prin faptul că sunt onorate, sunt validate. Această practică contravine fundamentului instituțional democratic al României, promovării statului de drept și protecției drepturilor fundamentale ale omului", sună comunicatul americanilor.
Pe 5 mai a.c., Institutul "Elie Wiesel" exprima o poziție asemănătoare, criticând Banca Națională a României.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.